Am fondat un partid politic. Uite de ce

A fi politician ar trebui să însemne să doreşti să ajuţi comunitatea din care provii. Să ai calităţile necesare pentru a face o schimbare în bine, de lungă durată. Un politician ar trebui să fie un lider profesionist, cu integritate şi viziune pentru toţi cetăţenii pe care îi reprezintă, nu doar pentru o parte din ei.

Însă, în realitate:

  Politician: ”Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deţine un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien.”  Aceasta este definiţia dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, versiunea 2009, cuvântului ”politician”. Oare e corectă şi completă această definiţie?

Cum să mai ai aşteptări de la oameni integri să vrea să intre în politică, când însăşi definiţia cuvântului le pune eticheta necinstiţi? Istoria ne-a demonstrat că e imposibil să ai intenţii bune în politică. Însă eu nu cred că e aşa.

A fi politician NU ar trebui să însemne să candidezi, să ajungi într-o funcţie confortabilă şi să începi să îţi urmăreşti interesele proprii.

Povestea mea

Mă pasionează de mulţi ani ideologiile politice şi progresul societăţii. În anii facultăţii, urmăream dezbateri la TV şi studiam politologie. Atunci am început să mă întreb de ce ne interesează atât de puţin ce se întâmplă la conducerea ţării? Cine sunt oamenii de care ne depinde viaţa? Mai mult, oare aş putea să mă implic şi eu? 

Iniţial, am găsit o împlinire în proiecte de voluntariat, cărora le-am dedicat mult din timpul meu liber. Nu am descoperit în aceste proiecte numai satisfacţia de a face bine altora, ci şi experienţe care chiar mă făceau fericită. 

După ce am venit în contact cu oameni care gândesc ca mine, am făcut încă un pas în faţă: săptămâna trecută am înregistrat la Tribunalul Bucureşti un nou partid politic. 

Reacţia prietenilor

Dacă aş fi pornit o petiţie pentru salvarea unei specii în pericol sau aş fi dat startul unei mişcări de artă, aş fi putut aduna, fără îndoială, mii de suporteri. Cei care mă cunosc ştiu că mă dedic 100% proiectelor mele şi că aş fi realizat un proiect de calitate, iar ceilalţi ar fi urmat trendul şi aş fi câştigat şi încrederea lor prin calitatea muncii mele. 

Politica, însă, este o altă poveste. La scurt timp după lansare, dintr-o dată, conversaţiile publice de pe pagina mea de Facebook s-au transformat în mesaje private, iar like-urile au dispărut. Număram la un moment dat peste 30 de mesaje private necitite despre tot felul de subiecte, păreri, impresii, comentarii în legătură cu noul partid. În condiţiile în care, în general, nu primesc mai mult de două mesaje pe zi. 

Câţiva dintre prietenii virtuali mi-au trimis mesaje pentru a-şi arata susţinerea. Însă mai mulţi pentru a mă critica. Am fost chiar invitată să părăsesc grupuri de discuţii virtuale, pentru a nu le „politiza”. Deşi multe reacţii sunt fără îndoială nedrepte, nu am intrat în polemici. 

  Interesantă nu este însă reacţia prietenilor mei, ci întâmpinarea de care am avut parte, ca nou ”politician”. Eticheta pusă de la o zi la alta practic mi-a anulat toate realizările de până în prezent.  

Însă, chiar dacă sunt membrul fondator al unui partid, politica nu va fi de acum încolo decât o nouă preocupare pe lista mea de activităţi. Nici nu aş vrea altceva. 

O schimbare în bine

Ce urmăresc?

În România, ţară membru UE, încă se trăieşte în prea multe locuri sub limita de subzistenţă. 

Deşi avem şcoli, elevii sunt demoralizati, dezinteresaţi şi se simt lipsiţi de perspective. 

Avem spitale şi doctori interesaţi, dar avem şi prea multe clinici insalubre şi medici care au uitat de ce au depus faimosul jurământ al lui Hipocrate. 

Avem salariaţi care nu reuşesc să îşi acopere minimum de cheltuieli de la lună la lună. 

Avem bătrâni care mor de foame, de frig şi de boală, pentru că nu îşi permit medicamentele care ar trebui să fie gratuite. 

Există încă multe femei şi copii loviţi fără milă de soţi şi tati, indivizi care nu îşi primesc niciodată pedeapsa. 

Există violenţă verbală excesivă pe străzi, în magazine, în mass/media.

Există copii care mor de foame şi oameni ai străzii pe care nu îi mai ”vede” nimeni.

Încă avem cea mai mare rată a avorturilor şi a naşterilor în rândul adolescenţilor din Europa.

Avem minorităţi pe care nu am reuşit să le integrăm şi prăpastia între noi şi ei continuă să se adâncească.

Avem patru milioane de români peste hotare, şi poate alte patru care îşi doresc să plece. Din cauza sărăciei, a corupţiei, a birocraţiei, a bătăii de joc, a lipsei de încredere în viitor.

Iar visele mele sunt legate exact de aceste situaţii, pe care aş vrea să le schimb şi prin politică.

Da, politica, adică singura care are puterea să facă o schimbare adevărată. Iar cu această ocazie, îndrăznesc chiar şi să aspir la a schimba definiţia cuvântului ”politician”.

De ce? Politică ar trebui să facem cu toţii, fără excepţie, împreună. Să avem o voce. Să avem o viziune comună şi să încercăm să aducem lumea într-un punct mai bun. Să ajutăm oameni. Să îi facem fericiţi. Să le oferim un trai decent. Să ajutăm împreună la dezvoltarea comunităţii, accesând toate pârghiile legale şi morale pe care le avem la dispoziţie. 

Iar eu pentru asta o să lupt atât cât se va putea. În noul partid, în afara lui, în România şi în toată lumea. Şi voi, cu toţii, ar trebui să faceţi la fel. Toţi cei care simţiţi româneşte.

PS: Dacă aţi citit acest articol până la capăt, partidul se numeşte PACT. Îi puteţi urmări activităţile aici: https://www.facebook.com/pactpentruromania