Apărute fragmentar şi consolidate ca stări de fapt, tot mai complicate şi mai dificil de abordat, într-un puzzle pe cât de atotcuprinzător, pe atât de incoerent, câmpurile existenţiale prin care mişuna o populaţie pe deplin confuzată, se impun pe termen mediu ca o realitate lipsită de ieşiri, consumatoare de energie socială, de timp istoric, de identitate românească, atâta cât a mai rămas.

Da, ştim, în 2016 decorul politic, într-o producţie tip „Bollywood” va găzdui două evenimente electorale de primă mână (locale şi parlamentare), jucate mână-n mână, printre alte mânării de către cei încă necurtaţi de DNA. Avem deci un an plictisitor de agitat în sterilitatea sa ipocrită, obosită în minciună şi ratări. Zi de zi, scandal după scandal, din capcană în capcană.

Un efect ciudat de contaminare face ca, fiind şcoliţi şi umblaţi prin lume, până şi unii tehnocraţi să o ia prin bălării prezentând cu ifose, teme seci – la care se pricep – în nevoia puerilă de nou-veniţi pe micile ecrane, de a se da în stambă. Cineva spunea “trebuie să ajungi în vârf de munte ca să afli câte nimicuri duceai în rucsac”...

Iată câteva dintre feţele dealului pe care rătăcim proaspăt ieşiţi din sărbătorile de iarnă. Cât de proaspeţi?!

  • Neliniştea socială. Se diversifică la nivel de surse, de moduri de exprimare, nu în ultimul rând, ca tipuri de reacţie.

Fără a avea continuitate şi fără a se băza pe o coeziune stabilă şi construită la nivel de valori, stările de frustrare, nesiguranţă şi reproş colectiv se vor presăra disparat în anotimpuri, contexte, străine unele de altele.

Lipsa de coerenţă în manifestare va da loc de întors pentru autorităţi, pentru cei vizaţi direct, dar ca revers al medaliei, vor apărea subit, în domenii şi cu localizări neaşteptate, alimentând o confuzie colectivă tot mai profundă. Nu ştim pe ce lume trăim. Reperele sun formale, adesea contrafăcute, simlpe clişee, lozinci, indicaţii distribuite formal, din afară, de departe.

Ducem lipsă acută de o credinţă colectivă, fără de care, încrederea devine lipsită de sens, dispare din viaţa de zi cu zi, la toate nivelurile, pe ambele maluri. Imposibil să mai traversezi cu barca. Fluviul a secat.

  • Tară fără lideri. În deplină dezordine generată de găşti difuze, confuze şi dubioase de indivizi aflaţi vremelnic în poziţii oficiale, care “se dau mari” pe TV, dar rămân simple fantome în confruntarea cu agenda reală, în exerciţiul de mult uitat al reprezentării, în identificarea şi asumarea de ţinte relevante pentru o ţară pierduta în ceaţă.

Iată de ce, prea adesea, singurele informaţii relevante, departe de a fi dublate şi de beneficiu public, cu referire la acest “trib” efemer, vin de la DNA. Finaluri subite de cariere gomoase, explodând în dosare pe cât de stufoase, pe atât de murdare, care dezvăluie traseele reale parcurse de nulităţi oficiale, hăpăind din averea publică şi – mult mai grav – din timpul public.

Ei ţin România în loc, ne ţin pe margine, în afara evoluţiei reale, pe ansamblu, într-un spaţiu regional şi global tot mai complex, marcat de momente acute de răspântie şi ameninţări proaspete.

Care pare să fie trăsătura dominantă care le marchează comportamentul lor de-a lugul şi de-a latul unei cariere meteorice pe cerul patriei?! Indiferenţa! Indiferenţa faţă de români şi România.

Să fie oare lumea în care trăim pe meleaguri carpatine un spaţiu steril în a scoate pe scena politică şi nu doar, în a susţine şi asuma lideri?! Buni români, competenţi şi curajoşi, inspiraţi în a găsi calea?!

Sau rămânem conduşi de Neica-Nimeni, către ce?!

  • Pachetul sfidărilor cu impact. Definesc cel mai clar, fără echivoc, sever spaţiul de joc, într-realitate cel mai adesea ignorată la toate nivelurile. De la “portofele goale” pândind ieftiniri efemere prin mall-urile somptuase la “pătura mijlocie” pusă la treabă dar adusă cu viclenie, în anii electorali, la un nou început şi sfârşind cu “clasa politică” dotată genetic conform triadei 3i: ignoranţă, indiferenţă, inerţie. Rămân oarecum mai pe fază “intruderii”, pânditorii de ocazii, evitatorii de lege şi, desigur, pe linia întâi a demolării naţionale prin restituiri hoţeşti, privatizări în familie şi atragere de investitori cu renume de cercetaţi penal în ţara de origine (Microsof, EADES ş.a.).

O colecţie de absenţi în raport cu realitatea-reală, la nivel structural de masă, tot mai greu de urmărit, cuantificat şi de pus în proiecte anunţate, amânate, reasumate şi în final abandonate într-o colecţie a mediocrităţii naţionale rătăcită pe o piaţă globală tot mai halucinantă.

Câţi români trăiesc oare în realitate?! Va aduce oare 2016 o modificare în acest sens? N-ar fi imposibil. De obicei ne trezim prin nenorociri ample şi adanci...

 Controlul asupra “pachetului de sfidări structurale” presupune în principal percepţia avizată asupra dinamicii sistemice, înţelegerea calificată a gramaticii structurale şi desigur, asumarea responsabilă a efortului pentru o ripostă flexibilă pe măsură.

Pare greu?! Pare complicat? Pare un moft elitist? Pare... Pare ce? Cum apar de fapt sfidările în viaţa curentă, în zăpăceala jurnalistică uzuală, în mesajele oficiale, în rapoartele secrete, oculte, pe malurile Dâmboviţei sau pe alte maluri? Lista de capitale cu malurile acestora spune îngrozitor de multe despre sfidările care bântuie această ţară şi de care românii fie habar n-au, fie doinesc.

Ceea ce e sigur, este că lălăiala continuată în acest domeniu va conta mai mult decât în alţi ani şi va îmbrânci ţara în neant. Fără întoarcere...

  • La margine de lume. Sau în linia întâi?!  Încă nu este clară dominanta pe expunerea externă în 2016 a României ca stat în spaţiul de operare existent şi a capacităţii de răspuns. Răspuns e cam mult spus, eventual, “să trăiţi, am înţeles!”...

Ambiguitatea, ambivalenţa raportării la mediul extern în 2015 vine mai curând din amatorism şi sărăcie de ofertă pe multiple planuri. O prezenţă nesemnificativă, alimentată, alintată şi de afluenţa de răbufniri violente, confruntări masive la nivel strategic. Criza refugiaţilor, imigranţilor şi resuscitarea multiplă a terorismului în spaţiul euro-asiatic, cu extensii africane dintre cele mai sălbatice, pune în umbră, în plan secund expunerea la risc a României în plan extern. Prezenţa şi prestaţia la nivel oficial a rămas aceeaşi. Adica, zero.

Surprizele ar putea să nu lipsească. Tema Moldovei, agonia Ucrainei, repoziţionări regionale la sud, vest, est şi nord sunt gata să pleznească. Comedii de cartier ca “Ţara Secuilor” sunt numai bune de împachetat în jocuri regionale periculoase. Şi n-ar fi prima dată.

Cu o prezenţă minoră, majoritar formală la Bruxelles, atât la nivelul reprezentării efective, de conţinut a temelor şi priorităţilor româneşti în agenda UE, dar mai ales în influenţa directă la nivelele executive euro-atlantice, România face figuraţie. Adică, băieţii noştri sunt cel mult fotogenici în poze oficiale cu distribuţie în ziarele locale.

Mult mai complicate şi direct costisitoare rămân evoluţiile în raporturile cu partenerii economici externi. Parteneri îi numim noi. Dcă aţi avea acces la mintea, obişnuinţa şi ambiţiile fireşti de a opera şi obţine profit la scară mare, prin care aceşti jucători globali îşi asigură prezenţa, performanţa şi penetrarea necruţătoare, aţi emigra... Aha, deja aţi făcut-o...

Oricum, raportarea firească, benefică şi deschisă spre viitor la diaspora rămâne o “gaură neagră” şi pentru 2016. În agenda publică, nu doar cu trimitere la ambiţii electorale de sezon, dar mult mai grav, la consistenţa şi coeziunea neamului rămâne, într-un viitor apropiat sever, macinată de incertitudine şi ostilitate.

În care dintre pariurile ambalate prin tranziţia de la comunism la lumea liberă, democratizare, privatizare şi integrare euro-atlantică am reuşit? Lăsaţi teoriile conspiraţioniste şi bla-bla-urile antimasonice. Oricât de influenţi ar fi, împreună cu alte nume ascunse sau la vedere, întrebarea care va rămâne pentru 2016 este: cât de competitivi am putea fi, noi ca români, în lumea largă? Prin ceea ce depinde de noi, pe meleagurile patriei sau aiurea, oriunde ne-am afla.

  • Există şi ieşiri!?! Întotdeauna există... Trecem în grabă, fugăriţi de probleme sau momiţi de iluzii. Imobilizaţi pe mobil într-o trăncăneală despre nimic. Ieşirile există. Nu ar fi o utopie să le încercăm. În jurul nostru se află nenumăraţi români capabili, harnici şi ambiţioşi. Faptul ca nu se înghesuie pe “prima pagină” vine de la lipsa de interes pentru scandal, teme-surogat, domnişoare cu urme de bikini şi flăcăi cu urme de creier.

Îşi urmează calea în tăcere şi cu folos, dar fiecare unde s-a nimerit. Momentul de cumpănă ar veni atunci, dacă şi mai ales în contextul în care i-ar aduce uniţi cu ţinte comune, într-un spaţiu de operare coerent şi stabil. E simplu.

Nu. Nu e simplu. Şi nu vine de la sine. De unde vine?! O primă grea întrebare!

Apoi, prin ce anume s-ar impune un curent predominant, un “boule de neige” care să crească prin rostogolire, să modifice radical spaţiul de joc şi piaţa schimbărilor?

Ar fi câteva dimensiuni dominante, de neînlocuit, care luate împreună ar genera o transformare autentică şi amplă, ireversibilă.

În primul rând, INTEGRITATEA celor implicaţi. Prin aceia ce spun ceea ce vor, fac ceea ce spun şi rămân inrolati unei cauze definite în comun. Fără traseişti, trădători, demagogi şi parveniţi. Sănătate curată! Pentru fiecare si pentru bucuria colectivă de a respecta şi a fi respectat, preţuit, pus în valoare.

Apoi CAPACITATEA dovedita si practicata, în câmpul angajării personale, la nivel competitiv şi printr-o integrare deplină în spaţiul de joc asumat. Nivelul performanţei  profesionale a crescut simţitor, constant în ultimii ani. Valorificarea intensă a acestei resurse primare, aici în România, devine sfidarea la zi. Românii din diaspora există! Cum ar putea realitatea din România să-i pună în valoare alături de cei care tac şi fac bine ţării?! Pare imposibil?!

Nu în ultimul rând, DETERMINAREA, în susţinerea efortului necesar, a proiectului angajat, în finalizarea deplină a reconstructiei realităţii româneşti într-o lume instabilă, confuză şi nu lipsită de ameninţări.

Luate împreună, integritatea, capacitatea şi determinarea definesc o matrice a ieşirii la liman. Dincolo de mlaştina în care ne bălăcim stropind cu vorbe mari, scufundând viaţa curentă în ilegalităţi şi eşecuri repetate.

Când vom avea în România o astfel de majoritate?! Consistentă, unită şi inspirată de dragostea de ţară, de propria împlinire? În 2016?!

Sau, tropaind pe calea bătătorită către nimic.