Articol apărut pe blogul Despre Opera.

Orice întâlnire cu muzica lui Respighi, mai ales cea din Trilogia romană (FontanePiniFeste) nu merită ratată şi aştept încă ziua în care o mare orchestră o va cânta integral la Festivalul Enescu. Vasily Petrenko a ales Fontane di Roma şi a arătat o atenţie incredibilă la detaliile atât de vizuale ale acestui poem simfonic. Coregrafia lui, în care degetele mâinii stângi păreau că adaugă încă patru baghete alături de cea pe care o ţinea în mâna dreaptă, îl putea face gelos chiar şi pe Ion Marin. Mai ales pentru că era o coregrafie eficientă, în care acordurile harpei, de exemplu, păreau dictate notă cu notă de către tânărul dirijor. Dar această delicateţe superbă era aparentă, ca şi cum ai fi avut în mână o trestie cu tulpina de oţel. O floretă. Şi asta s-a văzut repede, în partea a treia a poemului, La fontana di Trevi al meriggio, o progresie fulminantă, chiar dacă trombonii i-au acoperit corzile în punctul culminant. Revanşa a venit de la fontana di Villa Medici al tramonto în finalul căreia muzica s-a stins încet, atât de inefabil, încât, în ultimele momente părea că Petrenko avea ambiţia nebună de a dirija până şi tăcerea...

Concertul pentru vioară de Glazunov l-a adus pe scenă pe violonistul naţional Alexandru Tomescu. O piesă pe care o preferă. A început mai degrabă rău, vioara lui nu scoate sunete puternice şi senzaţia de pedalare în gol era destul de prezentă. Şi-a revenit însă foarte repede şi a livrat apoi secţiunile lirice ale concertului cu o expresivitate care amintea în multe momente de Menuhin. Nu exagerez: a fost aceeaşi sfială, cu vibrato-ul acela inconfundabil, gata să stingă sunetul viorii, ca flacăra unei lumânări.

Petrenko a revenit cu Simfonia Nr. 1 de Rahmaninov, unde a avut loc să se exprime până la capăt. De data aceasta, dinamica a fost controlată ireproşabil, iar pasajele tutti au avut o forţă neobişnuită. Prima temă a simfoniei, ce aminteşte neîntâmplător de marea arie a lui Jago din Otello, a fost caracteristică pentru modul în care dirijorul rus poate galvaniza o orchestră. Desfăşurarea părţii a doua a fost explozivă, deşi finalul părea să îi fi obosit puţin pe toţi cei de pe scenă. În multe locuri, rigoarea cu care era condusă simfonia făcea ca Rahmaninov să pară apropiat de Şostakovici, căci Petrenko a terminat de  înregistrat recent o integrală a simfoniilor acestuia din urmă. Ajuns acasă, am încercat să-mi confirm teoria, ascultând partea a doua din Simfonia Nr. 10 de Şostakovici: aşa era. Parcă aş fi băgat degetele în priză. Păcat că nu a condus el Sankt Petersburg...

A fost, într-o neaşteptată zi de Joi, 17 Septembrie 2015, ora 20.00, Sala Mare a Palatului

Royal Liverpool Symphony Orchestra, Dirijor: Vasily Petrenko
Solist: Alexandru Tomescu– vioară
Respighi – Poemul simfonic „Fontane di Roma”
Glazunov – Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op. 82
Rachmaninov – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 13