Sentinţa în cazul atacului de la coaforul Perla, amânată din nou
0Sentinţa în dosarul în care Gheorghe Vlădan este acuzat de masacrul de la coaforul din complexul Perla, din 5 martie 2012, când acesta a împuşcat două persoane - pe soţia sa şi o colegă a acesteia - şi a rănit alte şase persoane, a fost amânată din nou de Tribunalul Bucureşti, până pe 12 februarie.
Aceasta ar fi a doua amânare a pronunţării în acest dosar.
Procurorii au cerut, la ultimul termen de judecată, închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, motivul principal fiind că acesta şi-ar fi premeditat fapta şi avea discernământ la momentul comiterii faptei.
La 5 martie 2012, agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, şofer la Policlinica „N. Kretzulescu“, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla din Capitală, cu intenţia de a o ucide pe soţia lui care voia să divorţeze de el.
Aceasta şi casiera coaforului au fost ucise în atac, iar şase persoane - angajaţi şi clienţi ai salonului- au fost rănite.
Vlădan a avut discernământ în momentul comiterii faptei
Ancheta a arătat că, din momentul în care Gheorghe Vlădan a intrat în coafor şi până a ieşit au trecut trei minute şi 27 de secunde, dar atacul propriu-zis a durat doar un minut.
O lună mai târziu, Vladan a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Potrivit expertizei efectuate de INML, Gheorghe Vlădan a avut discernământ când a săvârşit fapta.