Amintind în acest sens modelul de succes al referendumului din Crimeea care s-a finalizat cu un vot de aproape 90% în favoarea ieşirii provinciei din cadrul Ucrainei şi alipirea sa la Rusia.

Este un scenariu-capcană clasic, vorbind doar aparent despre România şi interesele sale naţionale. Din punctul meu de vedere, este o continuare a unui cu totul alt raţionament şi pregătirea altuia, de tip precedent, posibil de aplicat în etapa următoare atât Republicii Moldova, cât şi Ucrainei, dar şi Statelor Baltice.

Să vedem.

1. Dacă a evocat modelul Crimeea, n-a făcut-o întâmplător. Dimpotrivă, a echivalat foarte limpede o eventuală unire între România şi Republica Moldova cu scenariul desprinderii Crimeei din cadrul unui stat suveran şi independent. Deci, dacă aşa ceva ar fi permis şi recunoscut internaţional, atunci de ce ar mai fi supusă Rusia sancţiunilor internaţionale pentru anexarea ilegală a Crimeii, deoarece tot de referendum de independenţă a fost vorba?

2. Dacă un asemenea referendum ar fi organizat în contextul politic internaţional din acest moment, nu ar fi vorba doar despre acesta anunţat de E.S. dl.ambasador Kuzmin. Deoarece, instantaneu, dacă tot ar fi vorba despre referendum despre independenţă şi alipire sau fuziune teritorială, atunci ar fi în mod egal valabil, moral şi legal admisibil oricare altul, spre exemplu în Transnistria sau Găgăuzia sau, mai departe, în ţările baltice la iniţiativa comunităţilor rusofone. Şi, evident, aşa s-ar legitima un referendum în republicile separatiste din estul Ucrainei, urmat eventual de un altul în regiunea de sud-vest, unde majoritară este populaţia de limbă maghiară. Şi toate, fără surprize majore, bine pregătite de „omuleţii verzi“, vor duce la acelaşi rezultat, adică cererea de reunire cu Rusia.

3. Comparaţia cu „modelul Crimeea“ are ca scop transformarea idealului Unirii cu Ţara într-o operaţiune echivalentă cu ceea ce ţările din comunitatea euro-atlantică, şi nu numai, au condamnat şi condamnă cu atâta fermitate, iniţiind în acest sens împotriva Federaţiei Ruse un proces solid şi susţinut de sancţiuni economice dar şi de izolare politică pe scena internaţională. Iar mesajul rusesc este lipsit de ambiguitate: asta ar putea să facă şi România! Şi propaganda Kremlinului va interveni imediat pentru a spune că, iată, avem o primă ţară membră NATO şi UE care rupe frontul solidarităţii euro-atlantice şi procedează la fel ca noi.

4. De ce nu a pomenit niciodată domnul ambasador despre un model european evident şi de succes, cel al reunificării germane? Pentru că acela a fost un proces natural şi legal, validat ca atare prin deplina aprobare şi recunoaştere internaţională, adică exact opusul a ceea ce s-a petrecut în cazul Crimeei. Iar domnul ambasador a pomenit despre reunificarea cu Moldova, uitând faptul că, deocamdată, problema Transnistriei nu a fost deloc rezolvată, ceea ce ar presupune că noi am putea importa şi un „conflict îngheţat“ nu numai în interiorul României, ci şi, premieră absolută, în cadrul UE şi NATO.

Timeo Danaos et dona ferentes“ (Temeţi-vă de greci chiar şi atunci când vin cu daruri) avertiza Laocoon în Eneida lui Vergiliu, referindu-se la aducerea Calului imaginat de Ulise în interiorul zidurilor Troiei. Într-adevăr, nu toate darurile sunt ceea ce par. Şi iată încă o dovadă trimisă poate cu aprobarea lui Vladimir Putin care, poate în glumă, avertiza că graniţele Rusiei nu se termină nicăieri. Sigur, undeva se termină ele, dar unde exact?

P.S. Poate nu întâmplător, prezent în urmă cu câteva zile la Cluj la invitaţia Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Marc Gafarot i Monjó, coordonatorul departamentului de politică externă al Partidului Democrat European Catalan, spunea: ...cred că există o dorinţă, pe care o poţi simţi, către autonomie, în Transilvania, chiar dacă ea merge dincolo de limitele maghiarilor. Sunt români care trăiesc în Transilvania şi care au opinii diferite despre politica administraţiei interne a României, decât alţi români din alte părţi ale ţării.