Ministrul Justiţiei, Raluca Prună: „Nu am de gând să propun niciun fel de măsură de graţiere sau de amnistie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Prună Captura Digi24
Raluca Prună Captura Digi24

Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat joi seară că nu va propune nicio măsură de amnistie şi graţiere, întrucât acestea nu ar rezolva cauza. „Avem o problemă în penitenciare. Presupunând prin absurd că mâine, toată lumea ar ieşi din penitenciare, condiţiile rămân aceleaşi”, a spus Raluca Prună.

Raluca Prună a vorbit despre condiţiile din penitenciare şi despre revoltele din ultima perioadă. Ea a explicat de ce l-a ales pe Marius Vulpe director interimar şi a subliniat că nu va propune nicio măsură de graţiere sau amnistie, întrucât acestea nu ar rezolva problemele existente deja. Declaraţiile au fost făcute la postul Digi24.

„Am simţit o foarte mare presiune, presiunea nu e nouă, la prima participare a mea la un eveniment public, din noiembrie, un deputat mi-a sugerat să conlucrăm, să propun o lege a amnistiei şi a graţierii. Am spus de atunci că nu e o prioritate şi o repet”, a spus ministrul Justiţiei.

„Toate speranţele că se va da o graţiere colectivă, în care graţiem toate pedepsele cu cel mult, 3 5 ani, nu ţin seama că în România, ultimele două legi de graţieri colective s-au dat în 1997 şi în 2002, şi că în ambele, tot ce înseamnă fapte de corupţie a fost exclus.

O astfel de măsură se ia în urma unei largi consultări şi, uitându-ne la ce fac alţii în jurul nostru. Nu cunosc niciun alt stat membru, care condamnat fiind sau riscând o condamnare să fi dat o graţiere. Graţierea nu e o soluţie, sunt cauze de sistem.

Datorez publicului din România cifre. Se spune că avem cele mai mari pedepse din UE – este fals. Se spune că avem cea mai mare populaţie carcerală din UE – este fals.

Avem la suta de mii de locuitori 144 de persoane condamnate. Media europeană e 134. Avem ţări comparabile cum sunt Slovacia – cu 186, Ungaria cu 183 de persoane condamnate la suta de mii de locuitori. Suntem mai jos decât ţările din regiune”, a adăugat Raluca Prună.

Vom reveni cu detalii

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite