Premierul Grindeanu cere demiterea şefului CNAIR. Ministrul de Interne, nemulţumit de prefectul de Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemulţumit de modul în care s-a făcut deszăpezirea, premierul Sorin Grindeanu a cerut, sâmbătă, demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Premierul Sorin Grindeanu a făcut, sâmbătă, o vizită la Ministerul Transporturilor, unde a discutat cu reprezentanţii instituţiei pe tema operaţiunilor de deszăpezire.

Vizita vine în contextul în care mai multe autostrăzi şi drumuri naţionale au fost afectate de viscol şi căderi de zăpadă în ultimele două zile.

Premierul s-a arătat nemulţumit de modul în care a fost gestionată operaţiunea de deszăpezire, care nu a permis încă redeschiderea drumurilor naţionale. De aceea, Grindeanu a cerut demisia şefului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Directorul general al CNAIR, Cătălin Homor, a fost numit în această funcţie la finalul anului 2015, după ce anterior a fost director general al Metrorex.

Premierul s-a arătat dezamăgit şi de modul în care au fost făcute stocurile de materiale antiderapante.

"Am văzut o problemă legată de stocurile de materiale. De exemplu, de ce avem multe stocuri de sare, dar nu de nisip?", a spus Grindeanu.

Potrivit ultimelor date oficiale, drumul vechi Bucureşti - Constanţa a fost deschis în totalitate, sâmbătă, în jurul prânzului, după ce DN 2A a fost deszăpezit în judeţul Constanţa, însă autostrăzile A2 şi A4 sunt în continuarea închise.

Ministrul de Interne îi cere lui Grindeanu demiterea prefectului de Giurgiu

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă, că îi cere premierului Sorin Grindeanu să îl demită pe prefectul judeţului Giurgiu, Zorinel Niculcea, după ce, în urmă cu două zile, l-a căutat la telefon timp de trei ore şi acesta "a fost de negăsit".

"Această situaţie a fost un test pentru toată lumea, pentru toţi cei care au avut competenţe în gestionare. Acum două nopţi l-am căutat vreo trei ore pe prefectul de la Giurgiu. O să îl rog pe domnul ministru să dispună încetarea exercitării pentru prefectul de la Girgiu", a spus Carmen Dan, după o vizită de lucru la Ministerul Transporturilor.

Ea a afirmat că e "e nepermis să fii de negăsit" în momente de criză, mai ales că în judeţul Giurgiu există şi vamă.

Zorinel Niculcea a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Giurgiu în aprilie 2016. Anterior, el a fost în două rânduri prefect de Teleorman, susţinut de PNL.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite