INFOGRAFII Starea Apărării Naţionale: unde s-a dus armamentul românesc în ultimii 15 ani

În anii `90, România încă se afla în primii 10 exportatori mondiali de armament. Însă, ca orice bicicletă care iese mitralieră, industria militară naţională nu şi-a putut menţine direcţia. Deşi în declin în ultima perioadă, din România au plecat arme şi tehnică militară în valoare totală de 1,2 miliarde de euro în ultimii 15 ani. Cine a vândut şi cine a cumpărat?

Din 2000 şi până la sfârşitul lunii iunie a acestui an, România a exportat arme şi tehnică militară în valoare totală de 1,2 miliarde de euro către 101 clienţi. 

Vârful absolut a fost atins în 2013, când producătorii autohtoni au vândut peste graniţe în valoare de peste 176 de milioane de euro. Recordul nu s-a datorat unor noi pieţe, ci unor comenzi-mamut plasate de patru dintre cei mai mari importatori de armament românesc. Practic, în acel an industria naţională a apărării a câştigat cel mai mare contract din istoria sa – 74 de milioane de euro pentru a vinde în Olanda. Alte tranzacţii uriaşe s-au realizat în 2013 cu SUA – 41,4 milioane de euro, Israel – 16,8 milioane de euro şi Marea Britanie – 11,4 milioane de euro. 

Însă, dacă autorităţile române oferă cu precizie informaţii despre valoarea exporturilor şi produsele cumpărate de străini, lucrurile stau complet diferit când vine vorba despre vânzătorii români de armament. 

Nu ştim cine, ce exportă. MAE a secretizat procesul

O listă clară şi completă a exportatorilor români de armament este imposibil de întocmit. ANCEX oferea liber aceste informaţii până în 2003, ele fiind disponibile în rapoartele anuale. Însă din 2004, moment ce coincide cu intrarea României în NATO, informaţiile nu au mai fost incluse. Reprezentanţii instituţiei susţin că metodologia de raportare s-a schimbat atunci, însă fără vreo legătură cu proaspăta calitate a României. 

În prezent, ANCEX refuză să furnizeze orice informaţie legată de exportatorii de armament, inclusiv cele pe care le oferea până în 2003. În iulie, agenţia guvernamentală susţinea că nu este nici măcar obligată să proceseze sau păstreze astfel de informaţii. „Prevederile legale în baza cărora se analizează şi se acordă licenţele nu impun stocarea şi prelucrarea datelor sub forma unor liste pe criterii statistice şi comerciale”, explica ANCEX în urma primei solicitări „Adevărul”. 

Ulterior, în urma altor solicitări, ANCEX a revenit şi a explicat că deţine informaţiile, însă că acestea constituie secret de serviciu ca urmare unui ordin emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), instituţie care încorporează ANCEX. 

Numele firmelor constituite în rapoarte, note şi sinteze sunt documente clasificate conform ansamblului documentelor clasificate prin care s-a aprobat lista cu categoriile de informaţii din clasa «secret de serviciu» al căror emitent este Ministerul Afacerilor Externe. În consecinţă informaţiile despre numele firmelor/persoanelor beneficiare de licenţe intră sub incidenţa ordinului menţionat mai sus. ANCEX, prin Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare a MAE

Totodată, explica ANCEX în august, informaţiile cerute nu pot fi furnizate pentru că ele pot fi coroborate cu statisticile publice din rapoarte şi, împreună, „pot conduce la deducerea preţului de vânzare pe unitate de produs  sau de achiziţie şi la crearea unor distorsiuni în operaţiuni comerciale, afectând concurenţa loială”. Cu alte cuvinte, concurenţa internă sau externă ar afla la ce preţuri vând producătorii români, iar partenerii terţi ar vedea posibile decalajele de preţuri. 

CLIENŢII

Topul clienţilor de armament românesc (2003-2015)

Pe primul loc în topul destinaţiilor sunt Statele Unite ale Americii, care de-a lungul timpului au cumpărat produse româneşti în valoare de peste 283 de milioane de euro, conform rapoartelor anuale publicate de Auntoritatea Naţională pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), subordonată Ministerului Afacerilor Externe şi care se ocupă exclusiv de exporturile de armament şi tehnică militară. 

Unele comenzi, deşi plătite de americani, nu au ajuns însă niciodată în SUA. În schimb, armele româneşti au fost folosite pentru ca SUA să-şi îndeplinească obligaţiile din cadrul NATO sau din alte colţuri de lume unde americanii s-au angajat să furnizeze forţă militară. 

Pe lângă SUA şi Israel, clienţi constanţi ai producătorilor români, topul importatorilor continuă cu o serie de clienţi deloc fideli, dar care au plasat comenzi sporadice, dar uriaşe, precum Olanda, Emiratele Arabe Unite şi Maroc. 

În total, din totalul de 1,2 miliarde de euro, cea mai mare parte a exporturilor - 93%, adică 1,1 miliarde - a mers în 30 de ţări. 

În 2014, România a exportat armament şi tehnică militară în valoare de 159 de milioane de euro, înregistrând un declin de aproape 10% faţă de 2013. La nivel global, valoarea totală a tranzacţiilor internaţionale cu armament s-a apropiat de 80 de miliarde de euro în 2013, în creştere faţă de anul precedent.

Şi, deşi la nivel mondial industria armelor profită de pe urma unei noi curse a înarmării începute de ruşi, exporturile româneşti şi-au continuat contracţia şi în 2015. În prima jumătate a anului, livrările externe au însumat 70,2 miliarde de euro. 

Regiunile în care a ajuns armamentul românesc (2006-2014)

SUA rămân principalii clienţi ai industriei naţionale de armament, plasând în 2014 cel mai mare contract din istoria lor cu producătorii româneşti: 57 de milioane de dolari. Însă, la nivel de industrie, comenzile se împart aproape pe jumătate între Vest şi lumea emergentă. 

Din 2006 încoace, de când ANCEX oferă şi informaţii privind livrările externe de armament pe regiuni geografice, România a exportat în valoare totală de aproape un miliard de euro, astfel: 489 de milioane de euro către America de Nord şi Europa (inclusiv UE) şi 495 de milioane de euro către Asia, Orientul Mijlociu şi Africa. 

1. SUA - 283 de milioane de euro. Poate că americanii au plasat abia anul trecut cel mai valoros contract de până acum, însă sunt primii pe listă când vine vorba de constanţă. Fără excepţie, SUA au cumpărat în fiecare an din 2000 încoace arme şi tehnică românească. 

Anul trecut, americanii au cumpărat din România lunete pentru arme de vânătoare, accesorii, încărcătoare şi componente pentru arme de calibru mic, peste 13.000 de puşti semiaoutomate şi sport, 10.200 de pistoale (dintre care 5.000 de semnalizare), aproape 3.000 de puşti de asalt, aproape 1.500 de mitraliere şi aproape 500 de aruncătoare de grenade antitanc. Tototdată, americanii au cumpărat de la producători români divesre muniţii pentru arme de calibru mic şi lovituri antitanc, dar şi subansamble pentru echipamente de ghidare, componente pentru aeronave şi au contractat servicii de conversie pentru arme de război transformate în arme de vânătoare. 

Practic, aceasta este per ansamblu structura importurilor americane de armament românesc, SUA achiziţionând în fiecare an în mare parte lunete, mitraliere, puşti, muniţii, aruncătoare de grenade, subansamble pentru echipamente de ghidare şi componente pentru aeronave. 

2. Israel - 123 de milioane de euro. La fel ca americanii, israelienii se remarcă prin constanţa cu care achiziţionează tehnică şi armament din România. De fapt, unele dintre primele firme româneşti care au exportat armament în anii `90 şi 2000 au devenit, ulterior, partenere cu societăţi şi oameni de afaceri din Israel.

Un aspect-cheie la care clientul Israel se diferenţiază de americani este că achiziţiile sale de armament românesc provin din zona privată, deşi industria autohtonă continuă să fie dominată de producătorii de stat Romarm şi Romtehnica. Astfel, dacă americanii cumpără constant de la acestea din urmă, israelienii o fac foarte rar. 

ANCEX a început să includă aceste informaţii în rapoartele sale începând din 2010. De atunci, toate contractele de export către Israel au fost câştigate de societăţi private. 

O altă diferenţă dintre principalii doi importatori de armament românesc este că israelienii cumpără mai degrabă componente şi piese spre deosebire de americani, care iau produse finite, cu valoare adăugată mult mai mare. 

3. Olanda - 115 milioane de euro. Contractul de 74 de milioane de euro din 2013, cel mai valoros înregistrat vreodată de industria românească de armament, aduce Olanda în topul importatorilor. Înainte de această comandă-record, olandezii nu erau mari fani ai armelor româneşti. Primele contacte au fost timide: în perioada 2005-2010, achiziţiile totale au fost de aproximativ 1,6 milioane de euro.

Ulterior, începând din 2011, olandezii au căpătat încredere mai ales în industria navală românească. Importând din zona privată către zona privată, olandezii cumpără din România lunete pentru arme de vânătoare, tubulatură specială pentru nave militară şi documentaţie de execuţie pentru fregate. În 2011, marina olandeză s-a mărit cu o navă de patrulare militară „made in România”, în valoare de 14,6 milioane de euro. În 2012, olandezii au cumpărat încă o navă similară, de data aceasta pentru 15 milioane de euro. În acelaşi an, ei au cumpărat şi „tehnologie” românească în valoare de aproape două milioane de euro.

2013 a adus cel mai mare contract din partea olandezilor şi, totodată, cel mai mare contract înregistrat vreodată de industria militară românească. Pe lângă structura obişnuită a produselor cumpărate din România, olandezii au luat în acel an şi o „navă transport deşeuri nucleare” şi un „corp navă suport logistic”. 

Astfel, marina olandeză a căpătat cea mai mare navă militară din istoria sa - HNLMS Karel Doorman. Aceasta a fost construită la Şantierul Naval Damen din Galaţi. Cu o lungime cât două terenuri de fotbal şi înaltă cât un bloc cu zece etaje, nava a înlocuit două alte nave din flota olandezilor, dintre care una a fost dezmembrată şi cealaltă vândută în Peru. Valoarea totală a vasului, după înarmare şi instalarea tuturor sistemelor, este estimată la 400 de milioane de euro. 

4. Emiratele Arabe Unite - 97,5 milioane de euro. Majoritatea categorică de produse româneşti importate de EAU ţin de industria aviaţiei militare. Din 2005 şi până în 2009, Emiratele au cumpărat din România „aeronave, vehicule aeriene nepilotate, motoare de aviaţie şi echipamente aeronautice, echipamente şi componente aferente, special concepute sau modificate pentru utilizări militare”. 

5. Maroc - 83,3 milioane de euro. La fel ca Emiratele Arabe Unite, marocanii sunt fani ai industriei aviatice româneşti. Cea mai valoroasă comandă pe care au plasat-o a fost de peste 42 de milioane de euro, în 2010, când marocanii au reparat şi modernizat în România opt elicoptere militare de transport. 

O comandă similară a fost şi cea din 2011, când uzinele româneşti au primit peste 22 de milioane de euro de la marocani pentru a le repara trei elicoptere militare de transport. Abia în 2014 marocanii au început să-şi diversifice structura importurilor româneşti, cumpărând de aici muniţii în valoare de aproape 10 milioane de euro. 

6. Afganistan - 63,5 milioane de euro. După americani, afganii sunt primii din topul clienţilor care importă din România o gamă largă de produse militare. Vârful tranzacţiilor s-a înregistrat în 2011, când afganii au cumpărat 75 de puşti cu lunetă, 529 de mitraliere pe trepied, 30 de autocamioane militare şi cartuşe şi zale pentru mitraliere. Valoarea totală a contractului a fost de aproape 20 de milioane de euro. 

Pe lângă acesta, Afganistanul a mai cumpărat, de-a lungul timpului, peste 8.000 de puşti-mitralieră, alte peste 2.100 de mitraliere, sute de pistoale-mitralieră şi puşti semiautomate, aproape 2.000 de grenade antitanc, grenade de mână, fumigene şi diverse tipuri de muniţie. 

7. Irak - 40,3 milioane de euro. Deşi clienţi cu state vechi ai producătorilor militari români, irakienii nu au mai plasat nicio comandă în România din 2012. Înainte, însă, au cumpărat de aici zeci de mii de mitraliere, puşti semiautomate, aruncătoare de grenade şi muniţie. Cel mai valoros contract, de 10,6 milioane de euro în 2010, a fost exclusiv pentru muniţie destinată armelor de calibru mic. 

8. India - 35,4 milioane de euro. Din 2003 încoace, indienii au început să-şi repare în România motoarele avioanelor militare, servicii pentru care figurează în topul importatorilor de armament românesc. În câteva ocazii, au cumpărat de la producătorii români softuri şi simulatoare de zbor. 

9. Marea Britanie - 33,3 milioane de euro. Pe lângă mii de puşti şi mitraliere, britanicii cumpără din România şi mult echipament auxiliar - paraşute, veste antiglonţ, echipament de protecţie. Printre operaţiunile mai costisitoare, care i-au adus în topul importatorilor de tehnică militară românească, se numără serviciile de reparaţie pentru câteva zeci de elicoptare militare. 

10. Norvegia - 20,1 milioane de euro. Norvegia ajunge în acest top datorită unui singur contract, din 2014, în valoare de 19,9 milioane de euro. În rest, comenzile din alţi ani n-au depăşit pragul câtorva zeci de mii de euro. Anul trecut însă, norvegienii au importat din România o navă auxiliară pentru opraţiuni de exploatare petrolieră pe platformele maritime. 

Mai exact, compania norvegiană World Wide Supply a cumpărat nava World Sapphire construită la Galaţi de Şantierul Naval Damen, membru al grupului olandez Damen. Lucrările s-au efectuat în colaborare cu Şantierul Naval Damen din Gorinchem din Olanda. World Sapphire transportă apă potabilă, alimente şi echipajele către şi de la platforma petrolieră. 

CONTRACTELE-MAMUT

Din valoarea totală a exporturilor militare româneşti, de 1,2 miliarde de euro, mai bine de jumătate a fost vândută printr-o serie de contracte cu valori foarte ridicate. Mai exact, produse în valoare de 688,5 milioane de euro au fost livrate către 12 ţări în baza a 32 de contracte. 

Însă cea mai mare parte a ceea ce numim exporturi de produse şi tehnică militară se încadrează cu greu în această categorie, explică specialiştii. Exportăm, spre exemplu, lunete sau componente pentru lunete. Produsele sunt încadrate în categoria armamentelor. Dar exportăm şi scaune pentru vehicule blindate. Tehnic, acestea nu sunt produse militare, dar sunt încadrate în tot în categoria tehnicii militare. 

Dacă ne uităm la statisticile compilate pe întregul an 2014, vedem că principala categorie de arme „made in România” şi exportate sunt „muniţii şi dispozitive de reglare a focosului, precum şi componente special concepute pentru acestea”. În total, societăţile româneşti au exportat produse de acest tip în valoare de 54,8 milioane de euro. 

Apoi, au urmat produsele clasificate drept „aeronave, vehicule mai uşoare decât aerul, vehicule aeriene nepilotate, motoare de aviaţie şi echipamente pentru aeronave, echipamente şi componente aferente, special concepute sau modificate pentru utilizări militare”, cu livrări externe de 30 de milioane de euro şi „nave de război, echipamente şi dispozitive auxiliare navale speciale, precum şi componente pentru acestea, special concepute pentru utilizări militare”, cu 22 de milioane de euro. 

Cea mai mare parte a produselor livrate efectiv şi clasificate în această categorie sunt, în realitate, sisteme şi softuri pentru operaţiuni de precum identificare sau criptare, precum şi componente optice pentru diverse echipamente de vedere pe timp de noapte. 

Şi nu doar sintagma „armament şi tehnică militară” este problematică, ci şi „exportatori”, explică specialiştii. De fapt, doar câţiva dintre producătorii autohtoni din industria de apărare exportă în adevăratul sens al cuvântului. 

Mulţi furnizează doar o componentă din produsul final care, într-adevăr, merge pe o piaţă externă. Reglementările dictează însă ca şi aceştia să fie clasficaţi drept „exportatori de produse şi tehnică militară”, astfel că sunt obligaţi să parcurgă acelaşi traseu instituţional - deloc simplu - şi să obţină aceleaşi aprobări şi licenţe precum o fabrică de armament care vinde puşti. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru/starea-apararii-nationale" target="_blank">View the story "Starea Apărării Naţionale" on Storify</a>]