Despre politică, altfel. Cu alţi oameni, cu alte arme

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pace

Mâine, 21 septembrie, ar trebui să fie sărbătorită Ziua Mondială a Păcii. Dar acum, în momentul în care liderii lumii vorbesc din ce în ce mai deschis despre perspectiva iminentă a unui război care s-ar putea să se termine cu un cataclism nuclear major, se mai poate întrevedea o speranţă?

Iată o încercare, în acelaşi timp disperată, dar şi foarte frumoasă, încărcată de o simbolistică culturală şi de o valoare perenă umană care te fac măcar să speri că politica se poate face şi altfel. Cu alţi oameni, cu alte mijloace.

Violonistul sud-coreean Hyung Joon Du, absolvent la Julliard şi protagonist al unor concerte pe toate marile scene muzicale ale lumii, în acelaşi timp şi un cunoscut activist militant pentru drepturile omului, şi-a anunţat intenţia de a organiza un eveniment muzical extraordinar la Panmunjom, în zona minată care desparte cele două Corei. A adresat invitaţii Preşedintelui nord-coreean Kim Jong-Un, Preşedintelui sud-coreean Moon Jae-In, Primului Ministru japonez Shinzo Abe, Preşedintelui rus Vladimir Putin, Preşedintelui american Donald trump, Preşedintelui chinez Xi Jinping pentru un concert în programul căruia vor fi Simfonia a 9-a de Beethoven dar şi Airang, cea mai cunoscută melodie din folclorul coreean.


Hyung Joon Du

image

Sursa de inspiraţie a lui Won este activitatea vizionară a legendarului pianist şi dirijor Daniel Bernboim care, în 1999, a creat East-Western Divan Orchestra compusă din muzicieni israelieni, palestinieni şi alţii din ţări arabe, încercând ca, prin forţa muzicii, să poată clădi o punte pentru depăşirea barierelor ideologice şi disensiunilor istorice. O orchestră care a concertat cu mare succes la Madrid, Londra, Copenhaga, Oslo, Stockholm şi Paris. O idee a „păcii prin muzică“ reluată de americanul Mark Johnson în proiectul său Playing for Change lansat în 2004, „muzicieni din toată lumea, uniţi pentru a promova pacea şi a apropia oamenii între ei“. Proiect care a avut un succes deosebit, deoarece a plecat de la prezentarea unor muzicieni ai străzii, înregistraţi şi filmaţi alături de staruri consacrate precum Bono sau Manu Chao), iar clipul video realizat de ei a avut 13 milioane de accesări. Mai mult, cu banii câştigaţi, Mark Johnson a lansat Fundaţia Playing for Change al cărei scop este să finanţeze şcoli muzicale în cartierele cele mai sărace ale oraşelor din întreaga lume. Prima a fost deja construită la Gugulethu, un ghetou din apropiere de Cape Town, în Africa de Sud.

image

Acum, asta şi-ar dori să facă şi Hyung Joong Du, adică o formaţie muzicală cu muzicieni din ambele Corei alături de colegi de-ai lor din China, Rusia, SUA şi Japonia, pe care a intinulat-o deja One Orchestra, în speranţa că forţa muzicii ar putea să fie mai puternică decât mesajele de ură şi intoleranţă, demonstrând ataşamentul tuturor faţă de valorile profunde ale civilizaţiei umane. Credinţa sa este că arta poate fi o formă a diplomaţiei şi deoarece valoarea muzicii este universală şi ar putea avea şansa de a reuni liderii lumii atunci când totul pare să-i despartă şi la orizont nu sunt decât nori grei de furtună.

Simplă naivitate? O joacă cu vorbele, adevărat frumoasă, dar fără niciun fel de valoare practică? Posibil. Chiar extrem de posibil. Dar este un vis în care acest om crede cu obstinaţie. A mai încercat odată să-l pună în practică în 2011, atunci când nord-coreenii îi dăduseră acordul şi vizele necesare pentru un concert la Phenian, numai că, doar cu câteva zile înainte de eveniment, un vas sud-coreean a fost scufundat de ceea ce pare să fi fost o torpilă nord-coreeană.

Este posibil, din păcate, ca acest proiect de acum să rămână la nivel de intenţie. Dar valoarea sa rămâne pentru a da măcar un semnal, dacă nu se poate mai mult, asupra faptului că ar mai exista o şansă ca politicienii să audă şi glasul normalităţii. Este poate cel mai complicat lucru în acest moment în care foarte mulţi dintre ei par să fi revenit la retorica din perioada Războiului Rece. Absurd, deoarece este limpede că finalitatea nu poate fi decât o distrugere multiplu-asigurată cu efecte catastrofale pentru supravieţuirea civilizaţiei umane. Nu ştiu dacă recursul la valorile pacificatoare şi unificatoare ale muzicii este suficient. Dar ceea ce este cu adevărat important - şi asta am vrut să semnalez prin acest material - este că mai există încă, în multe părţi ale lumii, o conştiinţă civică reală în acţiune, care nu abandonează lupta şi nu se lasă învinsă. Aici, în această forţă a unei societăţi conştientă că miza este propria sa supravieţuire, poate sta speranţa că va exista, sau se va forma, sau se va uni o putere de presiune relevantă asupra acelor reprezentanţi ai clasei poilitice din diverse ţări aflaţi acum în linia întâi a unui posibil spaţiu conflictual global.

Ce nu ştiu este dacă pe noi, ca popor, ca societate civilă, ne pot interesa asemenea subiecte. Dacă sunt şi pentru noi importante şi dacă vom avea şi noi actori militanţi implicaţi în realizarea unor asemenea proiecte globale. Chiar nu ştiu şi nici nu mi se pare foarte probabil, altele fiind subiectele care preocupă opinia publică de la noi, afundată din ce în ce mai tare într-o realitate de tip tabloid pe muzică de manele.

Şi tocmai de aceea, fiindcă noi pare-se că nu ştim şi nici nu vrem să putem a face aşa ceva, măcar să omagiem pe cei care au curajul de a-şi asuma riscuri pentru un ideal dincolo de confortul propriei lor existenţe şi care să se lupte pentru o idee nobilă. Dacă încă se mai poate asta undeva în lume, atunci nu toate speranţele sunt pierdute...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite