Deputatul Vlad Nistor, declarat incompatibil pentru că ar fi avut mai multe funcţii la Facultatea de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatului PNL Gheorghe-Vlad Nistor este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că a fost în stare de incompatibilitate după ce ar fi deţinut, simultan, funcţiile de decan al Facultăţii de Istorie şi pe cea de director al Institutului de Studii Diplomatice.

Inspectorii de integritate au constatat că deputatul PNL Gheorghe-Vlad Nistor s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 29 aprilie 2010 - 1 octombrie 2012, a deţinut, simultan cu funcţia de decan al Facultăţii de Istorie, la Universitatea Bucureşti, şi funcţiile de director al Institutului de Studii Diplomatice din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (în perioada 29 aprilie 2010 - 9 februarie 2011), şi funcţia de director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (în intervalul 1 noiembrie 2011 - 1 octombrie 2012).

Deputatul PNL a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Gheorghe-Vlad Nistor a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite