Textul are, în încheiere, o formulare care nu poate lăsa loc niciunui fel de interpretare:

Facem apel la Parlamentul României să regândească acţiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei şi să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia îşi reafirmă disponibilitatea de a coopera şi de a sprijini autorităţile române în acest proces. Comisia avertizează din nou cu privire la pericolul regresării şi va analiza în detaliu modificările finale aduse legilor justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictul de interese şi corupţia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenţei sistemului judiciar şi de combatere a corupţiei.

Este, sunt convins de acest lucru, ultimul mesaj adresat, realmente cu disperare, pe un ton încă foarte moderat, înainte de dezbaterea din Parlamentul European în care, în plen, va fi pusă în discuţie situaţia din România.

Acolo şi atunci s-ar putea auzi o frază care, dacă va fi înscrisă oficial în documentul ce va deveni obligatoriu pentru Comisia Europeană, va însemna "momentul zero" al procesului care, după modelul relaţiei ultratensionate cu Polonia, poate duce la sancţiuni dintre cele mai severe.

Formularea este aceasta:

România provoacă îngrijorări profunde cu privire la încălcarea repetată a principiilor funcţionării statului de drept.

Este vorba despre principiile din aşa-numitul "set Copenhaga", cele pe baza cărora s-au dus negocierile, condiţia sine qua non pentru acceptarea oricărui Stat Candidat, condiţie fundamentală înscrisă în cadrul Acordului de Aderare. Este adevărat că, încă de la începutul începuturilor - şi asta repetă de atâţia ani toţi neprietenii României, ţara noastră (împreună cu Bulgaria) a fost privită cu atâta neîncredere încât, pentru a convinge pe toată lumea că cei de la Bruxelles erau conştienţi de riscuri şi că, în consecinţă, luau toate măsurile de protecţie necesare şi chiar adoptau în acest sens un cadru juridic constrângător unic la nivel UE, a apărut şi condiţionarea impusă prin Mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei. O ruşine şi o umilinţă în sine, dar România şi Bulgaria au acceptat jocul şi au semnat în consecinţă.

Am adus aminte de această situaţie, tocmai pentru a sublinia că, în momentul actual, posibilităţile noastre de negociere şi poziţia generală a României sunt infinit mai slabe decât cea a Poloniei sau Ungariei care, pentru a fi sancţionate, au intrat în procesul îndelung pe care-l presupune invocarea Art.7 din Tratatul de funcţionare al UE. În cazul nostru şi al Bulgariei, lucrurile pot merge cu mult, mult mai rapid, tocmai datorită faptului că, spre deosebire de ţările respective, pentru noi nu trebuie să mai existe prima fază, cea în care Comisia Europeană ar trebui să înceapă corespondenţa cu Guvernul României, asta deoarece există MCV şi supravegherea este continuă şi, iată, avertismentele sunt deja adresate.

Mi se pare uluitor faptul că, după părerea mea, liderii noştri politici din fruntea Parlamentului României, domnii Dragnea şi Tăriceanu, apoi, fireşte, însuşi Ministrul Justiţiei, au minimalizat în permanenţă mesajele de avertisment venite de la Bruxelles, au tratat cu nonşalanţă scrisorile de punere în gardă sosite de la Ambasadele de la Bucureşti ale unora dintre Statele Membre, au transmis opiniei publice din România un semnal lenifiant pentru a justifica politicile interne şi a merge astfel mai departe în proiectul de modificare a legilor justiţiei, indiferenţi la toate şi la orice. Acum câteva zile am publicat Raportul GRECO şi, în comentariu, spuneam că era important deoarece, de regulă, formulări ca cele conţinute în textul respectiv nu puteau decât să fie preluate de Comisia Europeană, de Parlament şi, mai departe, de Consiliul European, decât ca semnale de alarmă directe, justificând în imediat o nouă linie de acţiune. Ca cea care se prefigurează azi.

Din acest moment, după părerea mea, nu va mai exista decât o singură prioritate de guvernare pentru ceea ce va fi noul Guvern al României care, situaţie unicat, după ce va fi ales de dl. Dragnea îşi va începe activitatea din nefericita poziţie de a construi linii defensive şi de a fi chemat să dea socoteală la Bruxelles. Şi de a trebui să răspundă, pentru a evita sancţiunile. Asta e, nu mai are de ales, nu mai are o altă opţiune de joc.

Tare mă tem însă că funcţionarii de la Bruxelles, chiar şi Juncker şi Timmermans nu au auzit (sau nu li s-a explicat îndeajuns) că practica politicii româneşti este dominată de o asimilare perfectă a înţelepciunii conţinute în atât de iubitul nostru proverb: "câinii latră, caravana trece". Sunt aproape convins că, în orele şi zilele următoare, vom auzi rostite alte proverbe conexe venite din acelaşi păgubos fatalism şi miştocăreală românească: "poate n-o fi dracul atât de negru", "ce ştiu ei de durerile noastre", "las că trecem noi şi de asta, mare e Dumnezeu, am mai văzut noi şi altele mai rele". Totul având la bază speranţa noastră dintotdeauna că, în final, orice s-ar întâmpla, "face Dumnezeu cuib şi la barza chioară".

Şi, în definitiv, de ce n-ar merge şi de data asta?

Nu va merge pentru că, pur şi simplu, lucrurile au fost împinse prea departe. Neţinându-se seama şi de semnalul conex transmis în clar de Statele Membre: se va trece la condiţionarea accesului la fondurile europene de nivelul de performanţă al fiecărei ţări în parte în ceea ce înseamnă respectarea cu scrupulozitate a Statului de Drept. asta e, informaţia exista de mult timp, dacă ai noştri n-au vrut s-o audă e strict treaba României şi noi cu toţii vom începe să plătim pentru asta.

În esenţă, despre asta ar trebui să fie marea întrebare: de ce, din nou, populaţia trebuie să fie penalizată, de ce singurul rezultat previzibil să fie adâncirea României într-un con de umbră? Aşa se va întâmpla? Foarte posibil dacă liderii coaliţiei de la guvernare vor decide să adâncească lovitura de acum a oiştii în gard. Ceea ce e previzibil că vor şi face. Îmi doresc din tot sufletul să mă înşel. Oare?