Cazul Becali: Cine aruncă primul piatra?

Am fost cu toţii martori la creşterea spectaculoasă a popularităţii lui Gigi Becali, la acţiunile sale sportive şi politice, la elementele care-i definesc gândirea, la omul Gigi Becali. Voi folosi acest apelativ, pentru că indiferent de ce nume avem în cartea de identitate, cel prin care ne facem cunoscuţi rămâne în memoria colectivă.

Cine este Gigi Becali? Este un om de afaceri, provenit dintr-o familie de origine macedo-română, care se ocupa, printre altele, cu creşterea oilor, dar şi cu diverse afaceri, care alături de mai multe rude ale sale, s-a implicat în viaţa sportivă, făcându-se cunoscut după ce a preluat Clubul de fotbal Steaua, în calitate de finanţator, de la conducerea Armatei.

Încă de la început, s-a comentat că Gigi Becali a făcut un schimb de terenuri cu Armata, schimb care l-ar fi propulsat în lumea bună. Apoi, după ce s-a făcut cunoscut cu Steaua, repurtând unele succese, dar mai ales prin faptul că se implica uneori peste limită în pregătirea tehnică a echipei, ceea ce s-a repercutat negativ asupra performanţei. 

Puţin interesa faptul că Gigi Becali îşi bătea gura cât era ziulica de mare, luptându-se cu „granzii” fotbalului românesc, vorbind de necinste, blaturi şi alte aranjamente. „Bomba” a explodat atunci când Gigi Becali a preluat Partidul Noua Generaţie, o minusculă formaţiune construită în urma colapsului CDR, care a avut o existenţă quasianonimă. Becali, ca lider de partid, a găsit oameni dispuşi să-l ajute, precum politologul Dan Pavel, scoţând de la naftalină vechi sloganuri cu arome legionare. Nu a fost nicio surpriză faptul că omul cu expresii de multe ori la limita suportabilului tuna şi fulgera împotriva adversarilor politici visând să schimbe mentalitatea românească din temelii. Era încă sezonul extremelor, iar electoratul PRM cam debusolat se pregătea deja să se îndrepte spre PNG, cum mai târziu a făcut-o spre PP-DD. Că tot veni vorba, ca şi Vadim, Becali era un obişnuit al emisiunilor lui Dan Diaconescu, în pauzele dintre obişnuitele sezoane de „senzaţional” şi bălăceală în albia porcilor.

Procentul de 1 % obţinut de Becali la prezidenţiale l-a făcut să iasă la rampă, promovând idei care ţin de tradiţia creştină, oferind bani în dreapta şi stânga, pentru cei ce ştiau Crezul, în timp ce, nu de puţine ori s-a dat în stambă aruncând o avalanşă de invective vreunui reporter mai îndrăzneţ, sau plătind factura de curent în Ferentari, suit pe cappota Maybach-ului, pe care mai apoi, a aîncercat să-l repare cu ranga.    

Incidentul cu hoţii care i-au furat maşina, după scandalul legat de oferirea de bani unor jucători de la U Cluj, să încurce concitadina în lupta cu Steaua, i-a adus primul arest preventiv din viaţa lui, popularitatea sa crescută, îndeosebi după ce a dat bani la mai multe biserici, mitropolii şi a refăcut casele luate de Dunăre la Rast, i-au adus un scaun de europarlamentar, alături de Vadim Tudor, pe care nu de puţine ori îl etichetase în fel şi chip. Îmbrăcat cu gust, apărând alături de icoane şi făcând pelerinaje, Gigi Becali a arborat o imagine de luptător pentru credinţă, deşi nu de puţine ori, s-a ridicat supărat împotriva confraţilor din fotbal şi politică. Implicarea sa în ajutorarea victimelor inundaţiilor şi zăpezilor l-a făcut popular, Becali intrând în PNL ca finanţator neoficial şi portavoce a lui Crin Antonescu, certându-se apoi cu acesta.    

Condamnarea sa în deja vechiul dosar al terenurilor a lansat controverse, ca în cazul oricărei persoane publice. Becali a făcut un schmib considerat oneros, apoi s-a implicat în problema cu „valiza” şi cu sechestrarea maşinii. Nu de puţine ori, s-a sugerat că răcirea relaţiilor cu Traian Băsescu l-ar fi adus în situaţia de avea de suportat rigorile legii.          

Ajung şi la subiectul din titlu. Ca de obicei, unii sunt pro, alţii contra. Becali se vede asemeni dreptului Iov, sau asemeni creştinilor care au pătimit pentru credinţă. Mulţi dintre ei au făcut înainte de a se pocăi nelegiuiri, ori li s-au înscenat. Practic, noi nu putem să ne eijăm nici în apărători, nici în acuzatori. Aruncarea pietrei, ca în cazul femei păcătoase este exemplul, cred, cel mai nimerit. Şi noi am contribuit la creşterea exponenţială a lui Gigi Becali. Am exclamat bucuroşi când Steaua câştiga, am apreciat faptul că a dat bani la Biserica Ortodoxă Română, instituţie a statutului, mult mai mulţi decât prejudiciul terenului de la Armată, a construit case la sinistraţi, cheltuind sume foarte mari.

Practic, „munca în folosul comunităţii” folosită în statele anglo-saxone contra pedepsei, pentru Gigi Becali e chiar fabuloasa sumă aruncată la televizor. Cu cât se răceau relaţiile din mediul politic, cu cât Becali apela mai mult la arsenalul creştin: cruci mari, mătănii, privegheri, sfaturi duhovniceşti, fotografii cu înalţii prelaţi. Aceasta poate fi o cauză a bulversării opiniei publice, inclusiv a unor influenţi oameni politici faţă de condamnarea lui Becali. Că a vrut sau nu Becali să fugă din ţară, e greu de stabilit. Omul Gigi Becali a ajuns la un grad de putere şi influenţă, de unde a început Golgota personală. În anul în care Steaua a luat un titlu aşteptat de mulţi ani, după o prestaţie onoabilă pe plan european, finanţatorul Becali ajunge în spatele gratiilor.          

Cu siguranţă senzaţionalul aşteptat de mulţi prin această arestare, nu s-a produs. S-a speculat faptul că justiţia românească a  adus în boxă mari cazuri de corupţie, ceea ce îi permite un raport pe justiţie pozitiv. Personal, mă îndoiesc de acest fapt, pentru că, aşa cum am subliniat-o într-o altă postare de pe acest blog, dedicată monitorizării UE şi Raportului MCV, România putea să nu mai aibă niciun hoţ de buzunare în libertate, că tot se găsea ceva să ne amâne intrarea în Schengen.

Faptele lui Becali sunt comune în Europa politică şi fotbalistică, Europa are şi ea cazuri de corupţie cu ramificaţii la cele mai înalte niveluri. Dacă tot avem coabitare, marile măsuri trâmbiţate în campania electorală întârzie, aliaţii se ciondănesc discret sau îşi fac curăţenie prin ogradă, la un an de la localele câştigate de USL, care anunţau valul salvator, singurul subiect de discutat este condamnarea lui Becali, urmată de soluţionarea dosarului ”valiza”. Am văzut că se bate monedă pe faptul că doi oficiali, unul civil şi altul militar sunt alături de Becali. Că militarul a făcut uz de funcţie să afirme că terenul luat de la Becali, mult mai ieftin decât cel cedat avea o importanţă strategică.       

Aş întreba şi eu ca un chibiţ de ocazie ce mă găsesc, oare dacă se declasifică un document militar, din care să reiasă că, într-adevăr acolo se putea face un centru de comandă eficient?  Noi românii n-om ajunge să plătim daune la CEDO pentru cei închişi azi? Că au fost destule situaţii în acest sens.        

Are România destui oameni de care se afirmă că au prăduit de-au rupt tot ce au găsit, dar parcă niciunul nu a făcut „milosteniile lui Becali”. Personal m-am simţit deranjat de faptul că televiziunile au prezentat familiile nevoiaşe, care plângeau la aflarea veştii condamnării lui Gigi Becali, într-o manieră simplistă, cu ironie neinspirată. Nu era treaba lui Becali să ajute sinistraţii, de vreo 23 de ani e treaba statului care sare ca ars că l-a furat Gigi, în timp ce alţii încă se plimbă liberi cu buzunarele goale, dar având conturi tixite prin Cipru sau Elveţia.         

Cred că eliberarea lui Becali, fie că va fi la termen, condiţionată, fie că va veni în urma unei graţieri îl va menţine popular şi poate îi va da o poziţie de persoană influentă, dacă actul de cazier îl opreşte vreme de câţiva ani buni să mai candideze la alegeri.