Arafat: „Patru ambulanţe au ajuns cu întârziere la pacienţi din Timiş şi Iaşi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru ambulanţe din Timiş nu au mai putut ajunge la pacienţi din cauza zăpezilor FOTO Adevărul
Patru ambulanţe din Timiş nu au mai putut ajunge la pacienţi din cauza zăpezilor FOTO Adevărul

Patruzeci de pacienţi din Spitalul Breaza au fost mutaţi într-un alt pavilion din cauza căldurii, iar patru ambulanţe au ajuns cu întârziere la două gravide din Timiş, la un pacient cu astm şi la un altul care a suferit un accident cerebral din judeţul Iaşi.

Ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat la videoconferinţa cu prefecţii şi reprezentanţii autorităţilor că „este vorba despre 40 de pacienţi internaţi într-un pavilion al Spitalului din Breaza, judeţul Prahova, care au fost mutaţi într-un alt pavilion unde este mai cald. Totodată, au fost două situaţii în care ambulanţele au ajuns cu întârziere, dar acum cazurile au fost rezolvate”.

Duminică dimineaţă, patru ambulanţe au rămas blocate pe drumurile din trei localităţi ale judeţului Timiş, din cauza viscolului şi a zăpezii şi nu au putut ajunge acolo unde au fost solicitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, Sindia Vlaia, a declarat că două ambulanţe au fost blocate în zăpadă în localitatea Lovrin, o alta a rămas blocată pe un drum din Ieccea Mare, iar a patra ambulaţă a fost blocată în Sânmihaiu Român.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite