Analiză Rezultate Bac 2015. Tâlcul ratei de promovare de 66% de la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultatele finale de la Bac se publică vineri, 10 iulie      FOTO: Adevărul
Rezultatele finale de la Bac se publică vineri, 10 iulie      FOTO: Adevărul

Absolvenţii de liceu de anul acesta nu sunt mai învăţaţi ca cei din anii trecuţi, susţin experţii în Educaţie. Creşterea ratei de promovare la Bac cu şapte procente faţă de anul trecut se datorează, în parte, subiectelor mai uşoare, dar şi altor motive explicate de profesori.

Trendul creşterii ratei de promovare la Bac continuă şi anul acesta. Practic, rata de promovare a urcat cu 7 procente într-un an, de la 59% cât a fost în 2014 la 66% anul acesta, acestea fiind însă procentele dinaintea rezolvării contestaţiilor. Profesorii şi experţii în Educaţie spun că această creştere este mai mult artificială şi pe de o parte se datorează subiectelor mai uşoare pe care le-au primit absolvenţii de liceu anul acesta, dar mai sunt şi alţi factori în joc cum ar fi numărul tot mai mic de tineri care se prezintă la examenul de maturitate.

Mai exact, datele Ministerului Educaţiei arată că rata de promovare a fost de 66,41%, fiind vorba de peste 106.000 de elevi care au promovat, dintre care aproximativ 100.000 sunt din promoţia curentă şi restul din cele anterioare. Practic, dintre elevii care au terminat anul acesta clasa a XII-a şi s-au înscris la Bac, 72,78% au promovat examenul de maturitate.

Rezultate Bacalaureat 2015. Ce ne arată, de fapt, cifrele

„Notele sunt mai bune decât anul trecut fiindcă subiectele au fost mai uşoare. Dacă ne uităm pe procente, observăm că din 2004 până în 2009 promovarea a fost la circa 80%, însă din 2011, în primul an de cameră de supraveghere, rata de promovare scade timp de doi ani, apoi începe să crească din nou. Mă tem că ajungem din nou la 80% şi ne vom fura din nou căciula“, este de părere Adrian Troie, directorul-adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“. La rândul lor, elevii atrag atenţia asupra câtorva motive pentru care rata de promovare a crescut cu şapte procente anul acesta. 

„Luăm în calcul că mulţi elevi n-au dau Bac-ul, în condiţiile în care rata de părăsire timpurie a şcolii este la 17,5%. Alţi elevi care termină clasa a XII-a sunt descurajaţi de profesori să susţină examenul sau refuză să susţină pentru că nu doresc să urmeze vreo facultate“, este de părere preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Horia Oniţă.

Rezultate Bacalaureat 2015. Care ar fi procentul real

Expertul în Educaţie Marian Staş atrage atenţia că sistemul public nu şcoleşte doar copiii care intră în examen, ci şi pe cei care nu ajung să dea Bac-ul. „Luând în calcul elevii care nu s-au înscris la Bac şi raportându-ne la întreaga cohortă, aproximativ 190.000, am putea spune că procentul este chiar mai mic, de 42% rată de promovare. În şcoală nu s-a întâmplat nimic reprezentativ, nu s-au produs procese necesare de îmbunătăţire a curriculei care să justifice o creştere de 7%“, atrage atenţia Staş. Şi profesorul Ştefan Vlaston este de aceeaşi părere, mai mult, el spune că „în ultimii 10 ani, 773.000 de elevi au făcut liceul degeaba, fie că nu s-au prezentat, fie că au picat“. „Sacrificăm un număr imens de elevi ca să ne lăudăm cu procente, ca pe vremea lui Ceauşescu. Eu nu pot să cred că faţă de 2012 avem cu 22% mai mulţi elevi mai inteligenţi, care pot trece examenul“, a mai completat Adrian Troie, directorul-adjunct al Colegiului „Sf. Sava“.

Nemulţumiţi de corectarea în alte judeţe

Notele de la avizierul din incinta Colegiului Naţional „I.L. Caragiale” i-a convins pe puţini dintre tinerii care se aflau deja aici, ieri, la primele ore ale dimineţii.

„Mie nu-mi vine să cred că am luat 8 la Română şi colegi de-ai mei cărora le ştiu nivelul de la clasă au luat note mult mai bune”, se plânge o tânără într-un grup de nemulţumiţi. Şi într-adevăr, notele de la Limba Română sunt cele care stârnesc cea mai mare revoltă în rândul absolvenţilor.

O altă tânără încearcă să găsească o explicaţie: „Am auzit că lucrările de la centrul nostru de examen au fost împărţite la comisii de evaluare diferite. Şi unii au fost super-indulgenţi şi ceilalţi exigenţi. Altfel nu se explică”, concluzionează tânăra.

„Eu fac contestaţie la Română”, decide spontan o fată însoţită de mama ei, care a povestit că n-are nevoie de media de la Bacalaureat pentru admiterea la facultate, însă chiar şi aşa, nu vrea ca pe diploma ei să rămână iscălită o notă pe care o consideră cu un punct sub nivelul lucrării pe care a predat-o. Însă orice perspective sunt întrerupte de vocea violentă a unui paznic, care în drum spre avizier, traduce cu toţi plămânii noul anunţ al şcolii: „Contestaţiile nu se mai depun la prânz, vă întoarceţi la 16, ordin de la ministru”.

Rezultate BAC 2015. Cum e să iei 10

Nu se regăseşte în această poveste şi Maria Muller, absolventă a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, unul dintre candidaţii care n-are niciun motiv să depună contestaţie: a obţinut media 10 la Bacalaureat.
„Nu mă aşteptam să iau 10 la toate materiile, speram doar la Logică pentru că m-am pregătit bine, însă la Română şi la Istorie notele sunt mai subiective de obicei. Ce am făcut diferit faţă de colegii mei este că nu m-am pregătit doar în clasa a XII-a, ci am învăţat în toţi anii de liceu. Acum voi studia actorie în Statele Unite, am fost deja admisă”, a povestit tânăra.

„A picat la Bac. Ce mă fac?“ Cum îi pot ajuta părinţii pe elevii care nu au trecut examenul

Eşecul la un examen important, cum este cel de Bacalaureat, poate fi o traumă profundă pentru un adolescent.
Chiar şi pentru un elev care nu prea şi-a dat interesul să înveţe pentru examen, reacţia exagerată a părintelui poate fi traumatizantă. Efectul este şi mai grav dacă adolescentul este anxios sau depresiv, avertizează psihologul Gaspar Gyorgy, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie. Psihologul Gaspar Gyorgy atrage atenţia asupra greşelilor pe care le fac mulţi părinţi atunci când copiii lor pică un examen.

Ei nu trebuie să transforme un eşec şcolar într-unul care va avea urmări serioase pentru dezvoltarea viitoare a tânărului. Revoltat, furios, părintele se descarcă deseori ţipând la copil sau ameninţând cu diferite pedepse. Acest comportament nu va face decât să sporească stresul resimţit de elev, în loc să-l ajute pe acesta să se organizeze pentru a învăţa din nou, ca să treacă examenul din toamnă. Unii elevi se condiţionează singuri pentru eşec. De multe ori, elevul pică examenul din cauza neîncrederii în propriile forţe. În acest caz, reacţia dură a părinţilor îi va anula şansa de recuperare şi îi va adânci teama, spune Gaspar Gyorgy:

„Mulţi elevi au o serie de convingeri că ei nu se pricep la matematică sau la limba română şi astfel se condiţionează mental pentru un eşec. Dacă eu nu cred că pot face ceva, cu siguranţă îmi va fi aproape imposibil să realizez acel lucru”. De aceea, părinţii trebuie să-i ajute pe copii, nu să-i pedepsească. Elevul trebuie lăsat să-şi trăiască suferinţa produsă de eşec, să fie trist sau furios, iar apoi să fie susţinut de adulţii care sunt alături de el. Părinţii trebuie să înţeleagă că este vorba de limitări biologice ale adolescenţilor, nu de „toane” ale unor copii rebeli.

„Regiunea creierului responsabilă cu gestionarea emoţiilor puternice şi cu planificarea activităţilor pe termen lung este subdezvoltată în adolescenţă, asta înseamnă că pedepsele funcţionează precum „uleiul pe foc” sau „sarea pe rană”, explică Gaspar Gyorgy.

Ce trebuie să facă un părinte pentru a-şi ajuta copilul?

Părinţii şi elevul trebuie să persevereze şi să caute împreună o strategie pentru a învăţa mai bine, pentru a-l ajuta pe adolescent să capete încredere în el. Elevul are nevoie de încurajări, nu de pedepse. La fel de importantă poate fi participarea părinţilor la studiul materiei de examen, ei ajutându-i pe copii să se pregătească, să înţeleagă mai bine unele teme. Părintele trebuie să fie cel care dă dovadă de maturitate, iar asta înseamnă să evite agresivitatea fizică şi verbală, dar şi comparaţiile cu alţi elevi mai silitori, o gafă foarte des întâlnită la mulţi părinţi care speră că astfel îl vor motiva pe copilul lor să înveţe mai bine.

Notele fiicei baronului Duicu din Mehedinţi

Adina Duicu (foto), fata baronului de Mehedinţi Adrian Duicu, a luat 9,60 la Română, 8,70 la Matematică, 7,95 la Chimie, iar media ei generală este de 8,75. Adina Duicu este vizată de o anchetă penală şi, dacă se va dovedi că a copiat la Bacalaureat, i se va anula nota.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu, după ce au aşteptat-o pe fată la ieşirea de la proba de chimie şi au rugat-o să le predea telefonul. Concret, vineri, 3 iulie, la ultima probă din examenul de Bacalaureat, procurorii şi organele de cercetare penală s-au deplasat la Colegiul Tehnic Dierna, din Orşova, pentru a efectua verificări, existând suspiciuni cu privire la fraudarea examenului de Bacalaureat. Aveau mandat emis de judecător, inclusiv pentru percheziţie domiciliară.

Oamenii legii au aşteptat ca Adina Duicu, care a susţinut proba la chimie, să iasă din sală, astfel încât să nu fie perturbat într-un fel examenul. A fost condusă în cancelarie, unde i s-a pus în vedere să predea obiectele pe care le are asupra sa, în caz contrar urmând să se treacă la percheziţie corporală.Deşi se vedea că telefonul este ascuns sub tricou, Adina a negat că îl are asupra sa, după care le-a spus oamenilor legii că telefonul se găseşte în maşina sa. „I s-a propus să dea cheile maşinii unui poliţist ca să-i aducă telefonul, a refuzat pe motivul că nu umblă nimeni în maşina ei fără consimţământul dumneaei, situaţie în care a fost însoţită la maşină ca să ia telefonul. Când a ajuns în apropierea maşinii au venit rudele, mama sa, sora şi când s-a apropiat de maşină a scos telefonul de la brâu şi i l-a dat maică-sii, moment în care poliţistul a intervenit şi a luat telefonul de la persoana respectivă. Aceasta l-a muşcat pe poliţist de mână, l-a zgâriat pe ochi, a fost nevoie să o imobilizeze pentru a înceta agresiunea, a intervenit sora fetei, suspectată de fraudă şi l-a pălmuit pe poliţist“, precizează procurorul Fănică Cercel.

Bihoreni eliminaţi din examen în masă, pentru copiere

S-au luat primele măsuri în cazul fraudării examenului de Bacalaureat de la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, judeţul Bihor. Astfel, 108 elevi, din cei 191 care au susţinut examenul în sălile cu probleme din Ştei, au fost eliminaţi. În total, 117 elevi au fost eliminaţi de la examenul de Bacalaureat în judeţul Bihor. Potrivit inspectorului adjunct, Kery Hajnal, la Poliţia Ştei a fost depusă o plângere penală, în cazul profesorilor
care au luat parte la fraudarea examenului de Bacalaureat de la Ştei.
Totul a pornit de la sesizarea unei profesoare din judeţul Timiş care a sesizat Ministerul Educaţiei, printr-un apel la TelVerde. Aceasta a descoperit 42 de lucrări de matematică identice inclusiv în ceea ce priveşte greşeli. Claudia Bonchiş

„Şi la Evaluarea Naţională am luat tot 10“

Ana Gheorghe Milea (foto stânga) este singura elevă din judeţul Cluj care a obţinut media 10 la Bacalaureat, în condiţiile în care Clujul deţine supremaţia pe ţară în ceea ce priveşte promovabilitatea (82,18%). Ea a absolvit profilul Ştiinţele Naturii la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Cluj-Napoca. „Am sperat înainte de Bac să iau 10. Mi-am dorit să iau 10, mai ales că şi la examenul din clasa a VIII-a am luat 10“, spune Ana. „M-am gândit să dau la Medicină în străinătate, dar am ajuns la concluzia că şi Facultatea de Medicină din Cluj îmi oferă foarte multe posibilităţi. Ştiu că e o facultate foarte bună şi valoroasă“, adaugă ea.

Judeţul Vrancea are trei elevi de nota 10. Este vorba despre Laura Teodora Loghin, de la Colegiul „Unirea“, Elena Silvia Moroiu, de la Colegiul „Al I. Cuza“, şi Valentin Petrea, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu“. Laura Teodora Loghin (foto dreapta) spune că vestea a surprins-o puţin, deşi ştia că a muncit foarte mult pentru examen, dar nu a apucat să se bucure prea mult de rezultat, întrucât în scurt timp a mers la pregătirea pentru admiterea de la facultate. „Nu zic că nu meritam, oricât de modestă aş încerca să fiu, dar chiar la toate obiectele să iau 10.00 nu mă aşteptam. Cel puţin la română ştiam că se corectează mai sever. La Evaluarea Naţională luasem 9.10 la română şi am fost dezamăgită, iar acum am muncit mai mult şi s-a văzut. Mai departe vreau să studiez la Politehnică, la predare în limba germană, sau să plec în străinătate. Încă nu am găsit o facultate în ţară în care să fac ce-mi place“, ne-a declarat Teodora Loghin. Colegiul naţional Unirea, la care a studiat Teodora, a avut o promovabilitate de 100% la Bac, fiind singurul din judeţ cu această performanţă. 

Singura care a luat 10 la Bac în Braşov

Dintre cei 3.574 de elevi care au susţinut examenul de Bacalaureat 2015 la Braşov, unul singur a reuşit să obţină media 10. Este vorba despre Maria Luiza Steinesz (foto), de la Colegiul Naţional „Unirea“. Maria Luiza Steinesz a absolvit la profilul uman şi a susţinut probe scrise la Limba şi Literatura Română, Istorie şi Logică. „M-am bucurat foarte mult când am văzut media. Mă aşteptam să am o medie mare, dar la 10 chiar nu m-am gândit. Am crezut că 10 înseamnă perfecţiune şi mă bucur enorm că am reuşit. Când au aflat media mama şi bunica au început să plângă. Eu am simţit fluturi în stomac, o bucurie de nedescris în cuvinte“, povesteşte Luiza Steinesz. Luiza va studia din toamnă la Universitatea Transilvania din Braşov, la Facultatea de Litere. „Voi rămâne la Braşov, vreau să studiez la Facultatea de Litere la profilul Chineză-Română. Nu am vrut niciodată să studiez în Occident. Cred că şi România le poate oferi studenţilor şi tinerilor posibilităţile de care au nevoie“, a mai spus Luiza.
 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite