Alţi 40 de elevi de la „Bolintineanu”, audiaţi în dosarul fraudelor la bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La liceul „Dimitrie Bolintineanu“ din Capitală au avut loc descinderi în prima zi a probelor scrise de la Bac   FOTO: Adevărul
La liceul „Dimitrie Bolintineanu“ din Capitală au avut loc descinderi în prima zi a probelor scrise de la Bac   FOTO: Adevărul

Alţi aproximativ 40 de elevi ai liceului bucureştean "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi, miercuri, la sediul Poliţiei Capitalei, în dosarul fraudelor de la examenul de bacalaurat, au declarat surse judiciare.

Declaraţiile acestora nu au fost diferite de cele ale elevilor audiaţi anterior de către anchetatori, majoritatea afirmând că s-ar fi strâns, în liceu, sume de bani, fără a da însă detalii concrete sau elemente certe privind destinaţia banilor, au mai spus sursele citate.

"Normal că s-au strâns bani bani pentru protocol, aşa se face de când lumea. Şi eu, când am fost elev, am dat bani pentru protocolul comisiei. Anchetatorii puteau să meargă la orice liceu din Bucureşti, că ar fi descoperit acelaşi lucru", a declarat, pentru MEDIAFAX, un părinte care îşi aştepta copilul să iasă de la audieri.

Audierile elevilor de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au început vineri 5 iulie, Bogdan Staicu, procuror-şef la Parchetul Tribunalului Bucureşti spunând atunci că 17 dintre cei 20 de elevi care îşi luaseră angajamentul că vor veni în cursul zilei la audieri s-au şi prezentat, singuri, la Poliţia Capitalei.

Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetări pentru fapte de corupţie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, directoarea unităţii de învăţământ, Costica Vărzaru, demisă din funcţie după începerea anchetei, fiind arestată preventiv pentru trafic de influenţă.

Descinderi în prima zi de Bac

Anchetatorii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi în 1 iulie la Poliţia Capitalei. Comisia de examen a fost schimbată după proba la Limba română, iar conducerea liceului a fost demisă de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sălile de examen, la unii dintre aceştia fiind găsite fiţuici.

Şapte candidaţi la bacalureat de la Liceul "Bolintineanu" au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, "copiuţe, cărţi cu rezolvări, telefoane mobile", la proba de Limba şi literatura română, anunţa, marţi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Peste 100 de elevi urmau să fie audiaţi în ultima zi de Bac

Poliţiştii au mers, pe 5 iulie, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz.

Anchetatorii au renunţat la transportarea cu autocarele a elevilor, iar procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti Bogdan Staicu declara că au fost emise citaţii, nepunându-se problema punerii în executare a unor mandate de aducere. Ulterior, Staicu spunea că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", care ar fi fost puse în executare dacă aceştia nu se prezentau la audieri în urma citării.

"Din cele 250 de persoane (numărul elevilor care au susţinut proba de limba română a bacalaureatului la Liceul Dimitrie "Bolintineanu" din Capitală, n.r.), erau 100 care trebuiau să reprezinte primul eşalon, care să fie audiate, dacă se putea azi (vineri, n.r.), mâine, cel târziu luni, iar celelalte peste o sută de persoane urmau să fie audiate la epuizarea primului eşalon. Aceste 100 de persoane sunt persoanele care fie s-au aflat în sălile în care au fost găsiţi asupra supraveghetorilor bani nejustificaţi, fie sunt 16 elevi în privinţa cărora exista o listă, iar alături de această listă existau rezolvările subiectelor la limba română xeroxate în 16 exemplare. Deci aceştia au fost cei vizaţi cu prioritate", a declarat Staicu.

Procurorul şef Bogdan Staicu a mai spus că cei aproximativ 250 de elevi, împărţiţi în cele cinci săli de examinare de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", în care s-au găsit sume nejustificate de bani în urma descinderilor din 1 iulie, sunt martori la posibile infracţiuni de corupţie, acesta fiind motivul pentru care ei ar trebui audiaţi.

Problema mandatelor de aducere pentru elevi

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că "Poliţia a lucrat foarte corect".

Stroe a mai spus că a dispus o anchetă la Inspectoratul General al Poliţiei Române în privinţa unui părinte bruscat de poliţişti la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" şi a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, care a spus că Tribunalul a emis mandate de aducere pentru 100 de elevi.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a informat, marţi, că a constatat "o serie de deficienţe în ceea ce priveşte comunicarea publică" în cazul fraudelor la bacalaureatul de la Liceul "Bolintineanu" şi că a cerut Parchetului Capitalei ca informaţii legate de acest dosar să fie făcute publice doar de purtătorul de cuvânt al acestei instituţii.


Scandalul „Şpaga de la Bolintineanu“. Parchetul recunoaşte că au existat greşeli de comunicare în ziua audierii elevilor

După incidentele de vinerea trecută, atunci când mai multe echipaje de poliţie au mers cu două autocare la liceul „Dimitrie Bolintineanu“ pentru a-i lua pe elevi la audieri, Parchetul punctează marţi, într-un comunicat, erorile făcute de procurori în timpul operaţiunii, identificând carenţe de comunicare. Ei au omis totuşi să explice de ce nu au dus la bun sfârşit operaţiunea audierii tuturor celor 112 elevi, aşa cum era programat.

Scandalul „Şpaga de la Bolintineanu”: fosta directoare rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, recursul făcut de fosta directoare a Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru la decizia de arestare preventivă, ca atare aceasta va rămâne în arest. Potrivit declaraţiei făcute de Vărzaru în sala de judecată, ea ar fi ştiut de banii strânşi, însă credea că sunt pentru protocol, mai exact pentru fructe, apă şi suc.

Scandalul „Şpaga de la Bolintineanu“. Audierile de marţi de la Poliţia Capitalei s-au încheiat. Alţi 12 elevi au dat declaraţii în faţa procurorilor

Audierile de la Poliţia Capitalei au continuat şi marţi în cazul fraudării examenului de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“:12 liceeni au fost audiaţi. Luni, 39 de elevi de la acest liceu au dat declaraţii în faţa procurorilor. În total ancheta ar putea viza peste 250 de absolvenţi care au dat Bac-ul la Bolintineanu.

Scandalul „Şpaga de la Bolintineanu”. Motivarea instanţei: Fapta directoarei, periculoasă - a creat avantaje pentru elevii care au dat bani la BAC

Faptele fostei directoare Costica Vărzaru, de la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolitineanu” din Capitală, „sunt grave”, întrucât elevii care promovează examenul de Bacalaureat prin fraudă sunt avantajaţi în comparaţie cu elevii care nu trişează la examen, se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă dată marţi de Tribunalul Bucureşti. Vărzaru este cercetată pentru trafic de influenţă.

Scandalul „Şpaga de la Bolintineanu”: 39 de elevi au fost audiaţi luni la sediul Poliţiei Capitalei

Audierile de luni în cazul fraudării examenului de bacalaureat s-au sfârşit. 39 din cei 46 de elevi de la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, care au fost citaţi pentru a da luni declaraţii în cazul fraudării examenului de bacalaureat, au fost deja audiaţi la sediul Poliţia Capitalei.

VIDEO Scandalul „Şpaga de la Bolintineanu“. Primii elevi audiaţi au plecat de la Poliţia Capitalei

Aproximativ 16 elevi au fost audiaţi în cursul zilei de vineri de procurori la sediul Poliţiei Capitalei. Potrivit lui Bogdan Staicu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, cei care au fost audiaţi au decis acest lucru de bunăvoie. Staicu a precizat că nu au existat mandate de aducere, ci doar procese verbale de citare. În următoarele zile, în scandalul „şpaga de la Bolintineanu“ vor fi audiaţi toţi cei 250 de elevi.

BAC 2013. Percheziţii la Liceul Bolintineanu din Sectorul 5 al Capitalei. Profesoarele aveau şpaga ascunsă în sutiene. Conducerea şcolii, demisă

Procurorii şi poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul SRI, au descins luni la Liceul Bolintineanu din Capitală, unde există suspiciuni că examenul ar fi fost fraudat. Inspectoratul Şcolar a anunţat că directorul şi directorul adjunct al şcolii au fost demişi, alături de întreaga comisie de Bac de la acelaşi liceu. Ministerul Educaţiei susţine că nimeni nu a sustras subiectele înainte de examen. Mai mulţi profesori au fost duşi la audieri.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite