Această acţiune, ambalată demagogic în „grija primăriilor pentru economia de energie termică, scăderea costurilor de întreţinere, confortul locatarilor etc.” e, în realitate, o excelentă afacere pentru furnizorii de termosisteme bazate pe polistiren, adezivi, plase, fibre, mortare subţiri, accesorii, schele...

Reabilitarea termică a luat în Bucureşti două forme: împachetarea cu izolaţie termică (preponderent polistiren) a clădirilor şi închiderea în masă, a balcoanelor, cu tâmplărie din PVC şi geam termopan.

Despre închiderea balcoanelor am mai scris aici şi revin asupra a trei efecte dezastruoase:

  • 1. se îngreunează aerisirea naturală a apartamentelor, ce se vor supraîncălzi din această cauză  pe timpul verii;
  • 2. se anihilează orice intenţie de arhitectură a faţadelor, bazată pe detalii, volumetrii, umbre, alternanţa materialelor de finisaj, blocurile devenind acum paralelipipede plate şi anoste, chiar ca nişte colivii;
  • 3. pericolul desprinderii şi prăbuşirii pe trotuare a panourilor fixate precar de balustradele balcoanelor care, în cazul unui cutremur, sunt supuse celor mai puternice zguduituri.

Despre „împachetarea cu polistiren” Ordinul Arhitecţilor din România, prin vocea preşedinţilor şi a altor reprezentanţi, şi-a exprimat opinia încă de la începutul operaţiunii aducând în discuţie neajunsurile acestei soluţii cel puţin controversate:

  • 1. Se reduce la zero capacitatea de transfer de aer, prin porozitate, a zidurilor exterioare, efectul obţinut e un apartament nesănătos ca o cutie etanşă din plastic; vaporii de apă din condens rămân captivi în masa zidurilor, favorizează apariţia mucegaiului şi distrugerea termoizolaţiei. Scenariu apocaliptic dar posibil.
  • 2. Nu este stabilită comportarea la foc (sub formă de standard) a polistirenului şi, deci, pericolul de a întreţine sau alimenta un incendiu.
  • 3. Nu este cunoscută/testată comportarea în timp a materialului care, de altfel, nu este bio-degradabil; e cunoscut însă că la temperaturi de peste 80 grade Celsius (ce se pot atinge pe suprafeţe expuse unui soare canicular) polistirenul trece direct din stare solidă în stare gazoasă; e motivul pentru care, cu ani în urmă, a fost interzisă folosirea lui ca material termoizolator le acoperirea halelor industriale metalice. Pe diferite site-uri de producători nu găsim certificate/omologări INCERC care să ateste fiabilitatea polistirenului, ci numai laude şi calcule financiare îmbietoare. Caracteristicile tehnice nu sunt standardizate, deci sunt mai multe tipuri, ni se sugerează că utilizatorii ar trebui instruiţi printr-o campanie, deci, atenţie băieţi! nu toate sortimentele de polistiren produse de orice cooperativă sunt la fel de bune! Mai mult: strânşi cu uşa, dar cu marfa vândută, înşişi producătorii (ROMEPS – asociaţia producătorilor de polistiren expandat din România) recunosc că circa 50% din polistirenul existent în piaţă nu corespunde standardelor de aplicabilitate.
  • În cazul clădirilor „monument istoric” ori de arhitectură, dar şi al zonelor protejate reabilitarea termică cu polistiren capătă o dimensiune anti-culturală: acest material tânăr, necopt, degenerat din hidrocarburi, e complet străin de caracterul materialelor şi metodelor întrebuinţate la zidirea iniţială. Dar să zicem că asta e teorie, romantism, idealism... Practic, straturile de polistiren şi de protecţii ce pot ajunge la 10-15 centimetri modifică aspectul, îngroaşă şi schimbă proporţiile, ascunde detalii, ornamente, profile... să nu mai vorbim de faţadele din materiale preţioase: piatră naturală, ceramică, lemn etc.
  • Cel mai grav neajuns al termo-izolării cu polistiren pe exteriorul clădirilor existente este că în acest fel se ascund fisurile sau degradările  unor clădiri afectate de cutremurele anterioare şi care nu au fost încă expertizate şi că astfel sunt împiedicate constatările experţilor ce se bazează în mare măsură pe aceste fisuri şi degradări. Proporţia clădirilor expertizate seismic (unora li s-a aplicat şi „bulina”) este extrem de mică, în raport cu numărul real de expertize necesare, dată fiind mulţimea de case şi blocuri care au rezistat (nu se ştie cu ce urmări?) celor 4 cutremure mari de după 1940. În acest răstimp, normele de calcul antiseismic s-au modificat de mai multe ori, în pas cu experienţele triste ale ţărilor lovite de astfel de calamităţi. Clădirile neexpertizate nu se încadrează în aceste norme şi sunt în pericol. Degeaba va fi cald în casă...


Controversele pe tema polistirenului nu sunt de azi, de ieri şi nu numai din România. În unele ţări, soluţia termoizolării  cu polistiren e interzisă (Norvegia), în altele e considerat cancerigen (Canada), în Germania testările făcute pe clădiri termoizolate cu polistiren constată economii nesemnificative de energie.

Toate astea nu sunt mofturi. Atât închiderea balcoanelor, cât şi împachetarea cu polistiren atentează la sănătatea, siguranţa şi punga cetăţenilor. E protestul unor profesionişti, nu al unor gospodine. Pentru cine nu ştie, competenţa arhitecţilor acoperă domeniile funcţionalităţii, rezistenţei, esteticii precum şi al izolaţiilor clădirilor. E o profesie de sinteză, de coordonare interdisciplinară.

Într-o zi, cetăţenii Capitalei îşi vor da seama cât de departe s-a mers pe un drum presărat cu prostii – poduri hobanate, pasaje supra şi subterane, pieţe nefuncţionale, circulaţii încâlcite, garaje neîncăpătoare, concursuri ratate, demolări aiurea, mutări aiurea, construiri aiurea, catedrale, palate, turnuri – şi vor trebui să-şi reamintească opiniile şi poziţia Ordinului Arhitecţilor care le-au arătat altă cale. Se pot comenta, critica sau contesta declaraţiile sau realizările unor arhitecţi, făcute în nume propriu şi în baza dreptului de semnătură.

Opinia organizaţiei, însă, este rezultatul dezbaterilor şi hotărârilor luate la nivelul cel mai înalt de reprezentare al breslei arhitecţilor.

Acum ROMEPS s-a trezit să găsească un ţap ispăşitor în O.A.R. pentru scăderea estimată a pieţei de polistiren cu 10-20% în 2013. Jalnic şi confuz, ROMEPS se identifică cu produsul şi încearcă să interpreteze declaraţii profesionale, în cheie comercială, drept declaraţii calomnioase. Nu ne simţim ameninţaţi. Ştim că avem dreptate.