PAMFLET Legea defăimării sociale extinsă şi asupra administratorilor, preşedinţilor şi cenzorilor de la bloc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiatorul proiectului de lege privind defăimarea socială are noi susţinători în rândul „organelor“ de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari. Astfel, preşedinţii de bloc, administratorii şi cenzorii s-au constituit într-un grup comun pentru susţinerea şi votarea cât mai rapidă a legii, cu amendamentul ca şi ei să fie prinşi în definirea termenilor.

Motivaţia acestui demers este simplă: ce atât de multe modificări la legea ce priveşte asociaţiile de proprietari, adică trei modificări din 2007 până în 2016 şi stabilirea de noi obligaţii în sarcina preşedintelui şi administratorului; cam mult tupeu. Pe de altă parte ce se bagă Parlamentul în treaba asociaţiei, adică ce se vrea dom’le trasparenţă, afişat la avizier tabel cu defalcarea cheltuielilor, eliberare fişă apartament la solicitarea proprietarilor etc.

Pai ce! Se poate, proprietarul ajunge şef peste noi şi mai are şi ciocu' mare. Adică proprietarul să ne ceară pe ce dă banii, noi să-i spunem din ce se compun cheltuielile blocului, să-i dăm fişă, să fim transparenţi. Asta-i culmea impertinenţei.

Vine ca o mănuşă această lege, aşa putem să le închidem gura proprietarilor definitiv. Nicio opinie contra, clar!. Nimeni din bloc nu mai are dreptul să ne facă hoţi, nimeni din bloc nu mai are voie să vocifereze, nimeni din bloc nu mai are dreptul să ridice capul. Mişcă careva în front, la judecată cu el. Cu amenda de 100.000 lei, le luăm la toţi chibiţii apartamentele. Vom fi din nou şefi! Uraaaaaaa!

Plătiţi întreţinerea, ciocu' mic sau amenda vă paşte!  


Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Acest material nu urmăreşte discreditarea sau denigrarea. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite