FOTO Povestea ruinei Bragadiru, rezervorul de bere al Europei în urmă cu un secol
0
Dumitru Marinescu Bragadiru este unul dintre cele mai emblematice personaje din istoria Bucureştiului. El a contribuit din plin la dezvoltarea economică şi arhitecturală din acea vreme a Capitalei prin ingeniozitate şi spirit antreprenorial. Unele dintre cele mai importante moşteniri pe care le-a lăsat oraşului sunt Palatul şi Fabrica de Bere Bragadiru, ultima fiind acum o ruină.
Istoria arată că Dumitru Marinescu s-a născut în anul 1842 într-o familie săracă şi onestă a unui şindrilar pe nume Marin care avea „o spuză de copii”. Bragadiru nu a continuat munca tatălui, şi timp de 12 ani a fost ucenic în „racheria” lui Iancu Ştefănescu, care îi va lăsa moştenire această afacere.
Rachiu pe datorie de la greci
La recomandarea învăţătorului „musiu Hristache Ioanin”, tânărul ucenic îl slujeşte mulţi ani pe „chir” Ştefănescu, racheriu renumit şi cofetar” de lângă Balta Albă. Tânărul căra apă din râul Dâmboviţa cu cobiliţa pentru a o transforma în rachiu.
După o vreme, tânărul Bragadiru devine om de bază al patronului care se hotărăşte să îl ia ca asociat, iar în anul 1866 îi lasă pe mâini afacerea în momentul în care Ştefănescu pleacă la băi.
Dovedindu-şi spiritul antreprenorial, Bragadiru intuieşte nevoia de alcool ce va urma după Războiul de Independenţă aşa că se hotărăşte să cumpere rachiu şi spirt pe datorie de la greci pe care le-a vândut soldaţilor români şi spitalelor. În scurtă vreme, tânărul ucenic care a ajuns la vârsta de 35 de ani devenea al doilea bogătaş din ţinutul Românesc după Cantacuzino Nababul.
A treia fabrică de bere din Bucureşti
Istoria fabricii de bere Bragadiru începe în anul 1883, atunci când Bragadiru reuşeşte să cumpere de la familia Laptev aproximativ 10 hectare de teren. Construcţia fabricii începe în 1884, fiind pe locul al treilea după cea a germanului Erharld Luther construită în 1869 şi cea a lui Carol H. Oppler făcută în 1870.
Din cele 10 hectare de pământ, antreprenorul a donat 2 hectare primăriei pentru construirea bulevardului Coşbuc. Puţini ştiu că prima reţea de telefonie cu stâlpi de telegraf din România a fost construită de Bragadiru, reţea care făcea legătura între fabrica de bere şi moşia din comuna Bragadiru din acea vreme, unde el deţinea mai multe fabrici de alcool.
În anul 1901 cronicile arătau că fabrica de bere, cunoscută în prezent de către bucureşteni sub denumirea de fabrica de bere Rahova, avea dotări de ultimă generaţie. Maşini cu abur de 120 de cai putere care prelucrau orzul şi orzoaica din ţară şi hameiul provenit din Boiemia, iar producţia de bere atingea aproape 3.126.528 litri fiind a treia ca producţie din Europa, faţă de 2.422.950 a Fabricii Luther sau 1.896.580 a Fabricii Oppler.
Concedii plătite şi asigurări sociale pentru angajaţi
Marinescu Bragadiru nu a uitat că se trage din neam de muncitori şi a folosit cele 10 hectare cumpărate lângă Mitropolie şi Podul Calicilor (Calea Rahova), astfel încât muncitorii săi să trăiască în condiţii decente şi să fie aproape de locul de muncă. În interiorul curţii fabrici de bere existau locuinţe pentru muncitori, casa familiei, Colosseumul care avea sala de bal şi cinema, mai multe magazine şi chiar şi o popicărie pentru angajaţi.
Copiii muncitorilor care mergeau la şcoală primeau lapte şi pâine iar părinţii lor aveau dreptul la concediu plătit şi asigurări sociale. În ziua de duminică, Bragadiru mergea pe jos la biserică pentru că toată lumea avea liber, chiar şi vizitiul.
Bragadiru a avut cinci fete şi doi băieţi cu soţia sa Matilda Schwartz pe care a cerut-o în căsătorie în anul 1868. Din nefericire, Matilda a fost răpusă de scarlatită la vârsta de 35 de ani. În 1984, Bragadiru s-a însurat din nou cu Sofia, văduva fabricantului de bere Erhald Luther, de care a divorţat în scurtă vreme.
Antreprenorului i s-au făcut numeroase oferte de a intra în politică, printre care şi postul de ministru al comunicaţiilor, post pe care l-a refuzat pentru a se dedica afacerilor şi actelor caritabile. El a trimis în străinătate la studii numeroşi studenţi, cu gândul că va reuşi să creeze o clasă de tineri care să se ocupe de comerţ, agricultură şi horticultură.
În urma unei crize cardiace, Bragadiru s-a stins din viaţă în 1915, lăsându-l la conducere pe fiul său cel mare care a reuşit să ţină afacerea în frâu până la venirea comunismului care i-a aruncat în închisoare pe membrii familiei rămaşi în ţară.
Afaceri imobiliare pe spatele familiei Bragadiru
În timpul regimului comunist, mai exact din anul 1948 până în anul 1990, fabrica de bere a fost naţionalizată şi trecută din proprietatea familiei Bragadiru în cea a statului, care a schimbat denumirea întreprinderii în „Fabrica de bere Rahova”, după numele cartierului în care se afla.
Colosseumul astăzi dispărut a fost transformat în Casa de Cultura Vladimir Ilici Lenin. În anul 1998 statul a vândut fabrica în acte pe suma de 700.000 de dolari, cu toate că investitorul străin care teoretic era obligat să recondiţioneze fabrica a dat de trei ori mai mult. Între timp, noul proprietar nu a mai dat niciun semn, iar angajaţii au fost concediaţi.
Arhitectura industrială poate adăuga o identitate modernă oraşului
Arhitecţii sunt de părere că adevăratul Centru Vechi al Capitalei începe din zona bulevardului Uranus, Palatul Bragadiru, fosta Fabrică de Bere a familiei Bragadiru şi se întinde până la Parcul Carol, Grădina Botanică şi Gara de Nord.
„Clădirile din zona Rahovei sunt făcute toate cam în aceeaşi perioadă, mai precis la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi reprezentau pentru Bucureşti una dintre cele mai noi clădiri. Aceste construcţii centrale sunt importante mai ales din punct de vedere al spaţiului dintre clădiri care poate fi folosit ca spaţiu de recreere pentru locuitorii oraşului”, explică, pentru adevarul.ro, Teodor Frolu, arhitectul care s-a ocupat de renovarea imobilului care adăposteşte Bursa Mărfurilor.
Totodată, el este de părere că această arhitectură industrială poate adăuga o identitate foarte clară şi modernă oraşului. „Aşa cum au făcut marile capitale ale Europei, precum Viena sau Berlin, care au îmbinat aceste elementele industriale pentru a crea spaţii cu activităţi mixte, cum ar fi magazine, săli de concerte sau cinematografe. Din păcate noi aruncăm la gunoi toate aceste elemente”, continuă arhitectul.
În prezent doar partea dinspre Piaţa de Flori Coşbuc a fost renovată şi îngrijită, acolo a fost deschis un magazin de decoraţiuni interioare. Restul clădirilor zac abandonate, cu toate că cel care deţine acum terenul avea în plan să construiască un mall.
Se încarcă comentariile...
