Fosta gară a trenuleţului din Parcul Orăşelul Copiilor va fi demolată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta gară a trenuleţului va fi demolată mâine FOTO PS4
Fosta gară a trenuleţului va fi demolată mâine FOTO PS4

Marţi, reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 vor demola fosta gară pentru trenuleţ situată în apropierea staţiei de metrou „Brâncoveanu“.

„Respectiva construcţie a fost modificată şi extinsă fără autorizaţie de construire, în perioada în care Orăşelul Copiilor se afla în administrarea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti. Ulterior preluării în administrare de către Autoritatea Locală Sector 4, proprietarul a fost somat în repetate rânduri să intre în legalitate, însă acesta a refuzat, preferând să ducă un război al orgoliului, acţionând în judecată Primăria Sectorului 4 şi pe primarul Sectorului 4, în numeroase dosare care au avut ca finalitate sentinţe în favoarea Instituţiei.

Acesta a contestat în Instanţă şi amenda de 100.000 de lei, aplicată pentru încălcarea flagrantă a Legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa judecătorească nr. 1327/2013, definitivă şi irevocabilă, Instanţa a respins ca nefondat recursul formulat de acesta, fapt care îl obliga la plata respectivei sancţiuni. Până în acest moment, proprietarul nu a achitat cuantumul de 100.000 de lei al amenzii, urmând a fi executat silit prin Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4“, anunţă reprezentanţii primăriei de sector.

Concret, mâine va fi demolată construcţia, iar întreaga acţiune va începe la ora 12.00.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite