Cele zece greşeli ale proprietarului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice alte activităţi şi probleme sunt mai importante pentru fiecare dintre noi numai să nu auzim de asociaţia de proprietari, de listele de întreţinere, de administrator şi/sau comitet sau de programul de casierie.

Ei bine, lună de lună, când se afişază întreţinerea, situaţia se schimbă şi preţ de câteva minute, toate gândurile „bune” se revarsă peste administraţie şi preşedinte care primesc atâtea „urări” încât frigiderul, congelatorul şi orice alt loc de depozitare devine insuficient.  

Aici intervine un aspect complex şi interesant în acelaşi timp: administratorul şi/sau preşedintele este extrem de fericit dacă lună de lună face “depozit de gânduri bune” dar nu are participare la adunarea generală şi cârmuieşte asociaţia după propriile reguli, iar proprietarul deşi preţ de câteva minute, lună de lună, pare nemulţumit şi/sau îngrijorat nu îşi răpeşte timp pentru participare la adunarea generală, nu îşi găseşte timp în a solicita în scris lămuriri, nu doreşte să aibă acces la actele contabile etc, deci se complace.

Faţă de cele de mai sus, putem aprecia că proprietarul:

-       manifestă indiferenţă faţă de propriul său ban;

-       nu dă citirea la timp a indexului de apă;

-       nu verifică lista de plată şi nu întreabă din ce este compusă cota sa;

-       nu se încadreaza să-şi achite cotele lunare;

-       nu vrea să vadă nicio factură;

-       nu vrea să cunoască situaţia fondurilor asociaţiei;

-       nu vrea să cunoască situaţia plăţilor către furnizori;

-       nu vrea să participe la adunarea generală;

-       nu are propuneri şi nu vrea să fie implicat în organele de conducere;

-       nu îşi manifestă în niciun fel nemulţumirea sau se manifestă prea târziu.

Nu trebuie să mai mire pe nimeni, în condiţiile de mai sus, că tot mai multe asociaţii ajung să aibă restanţe către furnizori, să arate deplorabil, să fie conduse de persoane care nu au nicio treabă cu o astfel de responsabilitate, motivele implicării fiind cu totul altele.

Tocmai pentru faptul că muncim, de ne sar ochii din cap, să putem achita ratele la bancă (să mai avem şi luna viitoare o casă) ar trebui să manifestăm o mai mare implicare, să ne protejăm investiţia şi să ne asigurăm că acel bănuţ câştigat cu greu se duce, în asociaţie, pe ceea ce este facturat, necesar şi ultil şi nu pe “investiţii” decise de unii şi altii, pe “intervenţii” numai de unii ştiute sau pe prime.

Numai de dumneavoastră depinde.

Cinste celor care se implică. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite