Juristul Teo Cârnaţ are opt case, şase dintre ele au fost ridicate când a fost ales local, pe „terenurile donate“ de sora sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teo Cârnaţ a părăsit PL înfebruarie 2012, declarând că a fost marginalizat
Teo Cârnaţ a părăsit PL înfebruarie 2012, declarând că a fost marginalizat

Fostul consilier municipal (2011-2014), ales pe listele Partidului Liberal, numit la începutul anului membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-a scos averea la vedere.

Potrivit declaraţiei pe venit, postată pe csm.md, Teo Cârnaţ are opt case, şapte la Chişinău şi una la Dubăsari. Şase dintre imobile (de la 70 de metri pătraţi până la 1.000) au fost construite în 2011 şi 2013. Juristul şi-a mai trecut în declaraţie şapte terenuri: patru la Chişinău, un lot la Dubăsari şi două la Criuleni; o maşină Nissan cumpărată în 2010.

Cinci case au fost ridicate pe terenuri obţinute prin donaţie. „Le-am primit prin donaţie de la sora mea care a muncit mai mulţi ani în Irlanda. Ea mi-a transmis banii ca să cumpăr aceste terenuri, iar eu am construit pe ele case pe care le dau în chirie. Clădirea de 640 m.p. este un fel de cămin şi se află în preajma unui mall din capitală. Aici au trăit cu chirie turcii care au construit mall-ul. Am câştigat atunci doar din chirie vreo 80.000 de euro timp de 20 de luni. Acei bani i-am investit în construcţia unui alt imobil de tip cămin, cel de o mie de metri pătraţi”, a explicat Teo Cârnaţ pentru moldovacurata.md, precizând că ulterior a răscumpărat de la sora sa aceste terenuri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite