Asta pentru că evenimentele care s-au petrecut la Chişinău în ultimii doi ani şi jumătate, de natură să-i trezească la realitate măcar pe unii cetăţeni a ceea ce se cheamă, din 23 mai 1991, ”Republica Moldova”, ar fi redus la tăcere şi, prin vocea unor ”cunoscători” într-ale Basarabiei din platourile chişinăuiene de aşa-zisă analiză politică, ar fi aruncat în zona ridicolului mesajul profund revelatoriu pe care textul confesiunii lui George Simion îl are.

George Simion face, prin ”Blocaţi în labirint”, ceea ce se cunoaşte drept Autodafé. Termenul provenit din limba portugheză desemna în Evul Mediu ceremonia prin care drept-credincioşii catolici condamnaţi de Inchiziţia papală la diverse pedepse pentru crime împotriva credinţei se lepădau de păcatele lor şi reveneau întru Hristos în mijlocul fraţilor şi surorilor lor. Departe de mine gândul că George Simion ar avea nevoie de aşa ceva, de vreo mărturisire ca să se salveze. Asta deoarece Autodafé-ul său din 2017 poartă încărcătura semantică lipsită de orice conotaţii, nu pe cea etimologică, deci culturală, a lexemei de origine latină. Explicaţia este simplă: Auto da fé provine din limba moşilor şi strămoşilor noştri romani, în care nobilă limbă latină acesta suna şi se scria Actus fidei.

Spus româneşte: act de fidelitate. Sau: act de credinţă, de devotament, de statornicie şi, nu în ultimul rând, în cazul lui George Simion, de tenacitate.

Însă fidelitatea lui Simion, şi aici îmi voi permite, dată fiind proba de credinţa a confratelui meu întru unionism George, să fiu cinic cu mai marii zilei din România în primul rând, asta deoarece pe cei din Republica Moldova poţi cel mult să-i înţelegi, dacă stai bine cu nervii, în caz contrar nerămânându-ţi altceva mai bun de făcut decât să le dai crezare şi să-i laşi în schizofrenia lor socială, este faţă de o Românie care nu poate ţine pasul cu autorul cărţii ”Blocaţi în labirint”. El, autorul, ar vrea-o posesoare de suficientă luciditate în culoarele puterii sale politice încât să lucreze fără a pregeta la salvarea românilor noştri din teritoriile noastre de est înstrăinate în 1940 şi 1944. Ca să se salveze pe ea însăşi, în secolul XXI, de ameninţarea pierderii fiinţei noastre naţionale şi statale dobândite în 1859, apărate cu arma în 1877-1878, 1913, 1916-1919 şi 1940-1945.

Actul de credinţă al lui George Simion, un om pe care l-am cunoscut la Bucureşti pe 7 aprilie 2009 (o dată care înseamnă ceva pentru unii basarabeni care au acum în 2017 măcar 25 de ani), este un act de deşteptare a românilor din Republica Moldova, în primul rând, dintr-un somn de moarte.

Acest somn al lor nu este unul negru, asemenea unei căderi temporare în moarte, ci este unul brăzdat de vise care trec pe firmamentul minţii adormite asemenea unor meteoriţi pe cerul nocturn de la ţară, unde vedem vara atât Carul Mare cât şi Drumul Robilor. Ultimul este de fapt un nume popular românesc pentru braţul Căii Lactee vizibil de pe Pământ.

...Se spune că atunci când tătarii treceau Nistrul şi năvăleau în Ţara românească a Moldovei, aceştia îşi luau robi din rândurile moldovenilor şi-i legau doi câte doi cu lanţuri grele la mâini şi la picioare, şi-i duceau cu ei spre Răsărit şi Miază-zi. Noaptea, coloanele de robi mergeau în urma bandiţilor care le ceruseră să aleagă între moarte şi viaţă urmând bucla albă, diafană, a Galaxiei noastre.

După ce treceau Nistrul în vad, sclavii şi sclavele din Moldova îşi încheiau drumul la Bahcisaray, în Crimeea. Udând apoi cu sângele lor pământuri străine, îngropându-se în ţărâne străine, dând copii altor neamuri, uitându-se pe sine în luxul sau mizeria pe care soarta sau Providenţa le-o rezervase.

Drumul Robilor din inima şi sufletul fiecărui moldovean basarabean este ceea ce-l împiedică şi azi să vadă nu prin oglindă, în ghicitură, ci faţă către faţă, şi să cunoască pe deplin, iar nu în parte, Adevărul pe care trebuie să-l cunoaştem, ca acesta să ne poată elibera - să ne redea libertatea.

Iar Libertatea, sfânta noastră eliberare din sclavia pe care ne-au adus-o ruşii în 1812, poate veni numai prin Unire cu România.

Asta spune moldoveanul din Focşani George Simion în cartea sa despre moldovenii din Chişinău, Bălţi, Soroca, Orhei, Tighina, Cahul, Ungheni.

Sper că în următorii ani românii basarabeni vor înţelege ce-a scris George Simion şi vor proceda în consecinţă, rupând pentru totdeauna lanţurile sclaviei în care o clică infectă de oameni corupţi în mod absolut îi ţine din 1991 încoace, lanţuri cu atât mai arzătoare şi mai greu de suportat cu cât cei care le forjează şi le aruncă în jurul nostru sunt tot ai noştri, ieşiţi tot din rândurile noastre. Tot moldoveni deci români sunt şi ei, în cea mai mare parte. Este sclavia noastră din şi pentru noi înşine. Este ca atunci când te joci de-a v-aţi ascunselea şi-ţi pui mâinile la ochi fără să te ascunzi, dar le spui că te-ai ascuns tovarăşilor de joacă, într-un minorat colectiv - o copilărie socială care parcă nu se mai termină.

Copilăria noastră, a tinerilor care ne gândeam la Reunire şi în 2006, şi în 2009, şi de atunci încoace, s-a terminat. Însă sclavia continuă, iar salvarea din sclavie este restaurarea frontierei României pe Nistru în următorii ani.

Ca să nu mai fim blocaţi în labirint. Nici robi. Ci cetăţeni demni ai ţării noastre demne, care se numeşte România.

Am un îndemn pe care vreau să-l transmit pe această cale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova: cumpăraţi cartea ”Blocaţi în labirint”, citiţi-o şi daţi-o din mână în mână, indiferent de etnie, confesiune sau limba pe care o vorbiţi!