Recensământ în Republica Moldova: Localitatea cu cei mai mulţi români declaraţi va câştiga un automobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localitatea din Republica Moldova care va avea procentajul cel mai mare de români declaraţi la recensământul din 12-25 mai, va câştiga un automobil. Alte două localităţi, care vor ocupa locul 2 şi 3 după procentajul de români declaraţi, de asemenea, vor fi premiate, transmite IPN.

Co-preşedintele Mişcării civice „Tinerii Moldovei”, Dinu Plângău, a comunicat într-o conferinţă de presă la IPN că va fi calculat procentajul celor mai mulţi români conform datelor făcute publice de către Biroul Naţional de Statistică după recensământul din perioada 12-25 mai. Astfel, a doua localitate cu procentajul de români cel mai mare va câştiga un sejur la mare pentru toţi elevii din această localitate.

Localitatea care se va clasa pe locul 3 după procentajul de români declaraţi la recensământ va câştiga cursuri de instruire pentru autorităţile publice locale în vederea accesării fondurilor din proiectele europene.

Anatol Ursu, co-preşedinte al Mişcării civice „Tinerii Moldovei”, a declarat că deja a fost făcută o totalizare parţială a campaniei de informare, lansată de Mişcare şi peste 40.000i de persoane au spus că se vor declara români la recensământul din acest an.

„Tinerii Moldovei” apreciază că tot mai mulţi oameni de cultură şi personalităţi din Moldova se declară români şi susţin campania lor. De asemenea, tinerii îi îndeamnă pe toţi cei care se consideră de etnie română să declare aceasta la recensământul din perioada 12-25 mai.

masina recensamanat

FOTO Mariana Galben// Facebook

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite