Preşedintele tuturor românilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apropierea alegerilor prezidenţiale, din România, invită la reflecţie pe compatrioţii interesaţi de consolidarea instituţiilor fundamentale ale statului naţional unitar român. Din această perspectivă, o tribună de exprimare a unor opinii distincte, complementare sau parţial opuse, care să vizeze modalităţile prin care şeful statului poate şi trebuie să fie preşedintele tuturor românilor este un necesar exerciţiu democratic.

Cu acest ţel am invitat la un schimb de idei, pe trei conaţionali cu expertize diferite, în structuri distincte, toate vizate, sub o formă sau alta, de prevederile actualei Strategii Naţionale de Securitate - un instrument util de lucru şi pentru viitorul preşedinte al ţării, cel puţin în primele luni de mandat - chiar dacă a fost adoptată în urmă cu opt ani, de către  Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărârea nr.62, din 17 aprilie 2006.

Au răspuns invitaţiei la un dialog lipsit de prejudecăţi, franc, dar echilibrat, nuanţat, dar fixat pe priorităţi mult amânate, generalul, în rezervă, Decebal Ilina, fost şef al Direcţiei Informaţii Militare, generalul, în rezervă, Visarion Neagoe, cu o experienţă aparte în teatrul de operaţiuni militare din Irak, şi Claudiu Degeratu, care a activat ani buni la Cartierul General al NATO, din Belgia.

Departe de a fi un brainstorming previzibil, nelipsind opiniile deloc convergente, dar bine argumentate, schimbul de păreri a adus în atenţia celor interesaţi de subiect, repere care, pentru candidaţii serioşi, cu şanse de a ajunge în turul doi, al alegerilor prezidenţiale, ar trebui să fie măcar elemente ale unui briefing specific, focalizat doar pe problemele de fond, enunţate, în actuala Strategie Naţională de Securitate.

Unele sublime, dar - în raport cu realitatea pe care o trăim cu toţii - lipsind cu desăvârşire...

Chiar dacă întreaga discuţie poate fi urmărită în imaginile video postate mai jos, am inserat şi câteva dintre afirmaţiile care confirmă nonconformismul concetăţenilor Decebal Ilina, Visarion Neagoe şi Claudiu Degeratu.

Români care privesc spre rosturile Armatei României cu luciditate, validată de exprimări deseori surprinzătoare.

DECEBAL ILINA:

"Eu aş discuta în primul rând cu primul-ministru şi m-aş gândi şi aş concluziona cu el,  care sunt toate acţiunile care ar trebui făcute, deoarece, printr-un abuz de limbaj, strategia actuală moare de grija poporului român. Aş vorbi cu ministrul de externe şi cu cei din Ministerul de Externe şi le-aş spune care sunt gândurile mele şi strategia mea, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor, în primul rând cu vecinii. Doar cu NATO şi cu UE nu mai avem ce îmbunătăţi, că suntem de acolo. Şi axa Washington - Londra - Bucureşti, valul lui Traian funcţionează. Aş discuta cu ministrul apărării şi cu cei din comunitatea serviciilor de informaţii şi le-aş spune cum ar trebui să arate strategia, pe ce ar trebui să se focalizeze, ca idei principale. Să fie simplă. Nu să abunde în tot felul de detalii. Cum sunt constituţiile occidentale. La noi, deşi intră în tot felul de detalii, Constituţia nu are niciodată soluţii la principalele probleme şi trebuie căutată Curtea Constituţională, ca să le clarifice."

VISARION NEAGOE:

"Viitoarea Strategie de Securitate Naţională aş face-o mai puţin stufoasă. Acum, 55 de pagini mi se par cam prea mult. Am văzut Strategia SUA, inclusiv viziunea strategică pe 20 de ani. Conţineau mai puţine pagini şi mai multă substanţă. Apoi, în actuala strategie este prea des folosită sintagma...prosperitatea cetăţenilor României, ca obiectiv al Strategiei Naţionale de Securitate. Prea puţin am văzut, în ultimii nu ştiu câţi ani, o creştere a nivelului de trai al populaţiei. Deci, mai mult realism în fixarea unor obiective realizabile, care să se operaţionalizeze în alte documente şi să fie duse la capăt. Şi să se facă o evaluare periodică, a modului în care au fost aduse la îndeplinire prevederile noii strategii."

CLAUDIU DEGERATU:

"Eu aş fixa, viitorului preşedinte - imediat după instalare - trei convorbiri, prin telefonul scurt. În primul rând, din punct de vedere al securităţii naţionale şi internaţionale, cred că ar fi util să vorbească cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, cu proaspătul secretar general al NATO - de la 1 octombrie 2014 - Jens Stoltenberg şi, bineînţeles, cu directorul Serviciului Român de Informaţii."

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite