Maia Sandu: „Fiţi mândri că vorbiţi limba română!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministra Maia Sandu i-a felicitat pe cetăţenii Republicii Moldova sâmbătă, 31 august, cu prilejul Zilei Limbii Române, subliniind că ei trebuie să fie „mândri că vorbiţi limba română!”. Maia Sandu a declarat că „cel mai frumos monument pe care-l putem face limbii române este să o vorbim corect, să ne îmbogăţim limbajul, să citim cărţi româneşti şi să promovăm cultura românească”.

„Limba română nu are nevoie de monumente, ea nu cere nimic de la vorbitorii ei. Noi avem nevoie de limba română pentru că în ea am crescut ca oameni. Pentru că limbajul reprezintă mai mult decât un instrument de comunicare cu celălalt, el ne defineşte ca fiinţe umane. Coerenţa şi creativitatea noastră în limbaj este, de fapt, coerenţa şi creativitatea noastră în gândire. Vorbind frumos, gândim frumos şi, respectiv, devenim oameni frumoşi”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Premierul a accentuat că „această sărbătoare este şi un prilej bun de a ne aduce aminte cum este să rămâi fără limba ta, iar câştigarea dreptului de a scrie cu grafie latină şi de a reveni în spaţiul limbii române a fost o restabilire a demnităţii noastre şi a identităţii poporului nostru”.

„Vorbiţi-le copiilor astăzi despre limba română, citiţi împreună o poezie de Eminescu, Vieru, Matcovschi sau Naum, ascultaţi împreună un cântec de Doina şi Ion, spuneţi-le că limba română ne defineşte ca neam şi ca identitate între alte popoare, explicaţi-le că toate limbile au farmecul lor şi că suntem cu atât mai bogaţi cu cât mai multe limbi cunoaştem. Şi mergeţi împreună cu familia la Salonul Internaţional de Carte Bookfest!”, a mai spus Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite