Dorin Chirtoacă a demisionat din funcţia de primar general de Chişinău: Am primit mandatul de la cetăţeni, nu de la Plahotniuc
0Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, suspendat din funcţie fiind vizat într-un dosar penal, şi-a anunţat demisia vineri, 16 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Dorin Chirtoacă a precizat că pleacă din funcţie „în semn de protest şi dezacord faţă de abuzurile care au loc împotriva oraşului, dar şi împoriva subsemnatului şi în niciun caz pentru a recunoaşte acuzaţiile prosteşti care îmi sunt aduse”.
El susţine că, potrivit Codului Electoral, alegerile anticipate în Chişinău ar urma să aibă loc pe 20 mai. În opinia sa, ar fi corect ca primarul să fie ales de către cetăţeni, dar nu pus în funcţie precum a fost cazul Silviei Radu.
Primarul a dat de înţeles că Partidul Democrat va face tot ce-i stă în puteri pentru a evita alegerile anticipate, pe motiv că aceştia le-ar pierde.
„PD este în totalitate împotriva acestor alegeri, pentru că ei le-ar pierde şi pentru că ei vor să-şi păstreze primarul ilegal Silvia Radu până în 2019. Este primarul pus ilegal de PD şi PSRM. Este a lor, nu este tehnocrat”, a afirmat Chirtoacă.
Amintim că, din 25 mai 2017, Dorin Chirtoacă este cercetat penal în dosarul parcărilor cu plată, fiind învinuit de corupere pasivă, acceptarea şi primirea, prin intermediari, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini şi a grăbi îndeplinirea unei acţiuni. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.
Pe 7 noiembrie 2017, fostul director al companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, a fost numită în funcţia de primar interimar al Capitalei.
În tot acest timp, ea a fost acuzată în nenumărate rânduri de partidele de opoziţie că ar fi afiliată Partidului Democrat.