Comuniştii vor să izoleze Republica Moldova
0Republica Moldova are nevoie de o stare de autoizolare economică, deoarece deţine toate resursele necesare pentru a se conduce singură, fără vreun ajutor extern. Declaraţii în acest sens au fost făcute de comuniştii moldoveni, în cadrul unei conferinţe de presă, la care PCRM l-a invitat pe unul dintre exponenţii săi, economistul Visarion Ceşuev.
Acesta a adus critici dure la adresa Guvernului de la Chişinău şi a partidelor aflate la guvernare. „O febră de destabilizare a economiei naţionale a cuprins tot guvernul”, crede el. Ceşuev a mai spus că actuala guvernare nu reuşeşte să administreze finanţele publice, sugerând că aceasta s-ar întâmpla pentru că miniştrii moldoveni „nu au învăţat din modelul comunist de guvernare, care nu au avut nevoie de o baghetă magică”. El a concluzionat că economia naţională suferă în prezent din cauza politicienilor, sistemul monetar financiar fiind unul dezorganizat.
Economia lui Voronin, ultima în Europa
Presa a scris de nenumărate ori că Republica Moldova a ocupat ultimul loc în Europa în privinţa nivelului de dezvoltare economică. Profesorul universitar, Mihai Patraş, care este şi membru titular la Academia Internaţională de Management din Moscova, preciza într-un articol în care analiza domeniul economic din ţara noastră: „Dacă pe timpul guvernării (neo)comuniste (anii 2001-2009), acest fapt era contestat sau obturat de regimul Voronin (fără argumente), astăzi nimeni nu-l mai pune la îndoială, fiind unanim recunoscut. Mai mult decât atât, aproape toată lumea s-a împăcat cu starea de înapoiere cronică a statului”.
Iar într-o analiză publicată de Agenţia IPN se menţionează că „exodul moldovenilor peste hotare, în căutarea unei bucăţi de pâine, a atins cotele cele mai mari în perioada guvernării comuniste. Este evident că „meritele” trebuie împărţite cu celelalte perioade, dar perioada Voronin a avut mai multe şanse, respectiv, responsabilităţi pentru ca viaţa omului să fie mai bună”.