Deputaţii din primul Parlament vor să convingă alegătorii să voteze parcursul european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţa Parlamentului de la Chişinău. FOTO www.noi.md
Şedinţa Parlamentului de la Chişinău. FOTO www.noi.md

Deputaţi din primul Parlament al Republici Moldova vor organiza la 17 noiembrie la Chişinău un forum în scopul de a-i determina pe alegători să voteze pentru continuitatea vectorului european. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Asociaţiei „Parlamentul 90”, Anatolie Ţurcan, şi secretarul acestei formaţiuni, Nicolae Misail, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Foştii deputaţi au precizat că în special se va pune accent asupra celor 30 la sută din indecişi. „Conducerea a făcut multe greşeli. Dar oamenii trebuie să înţeleagă că la 30 noiembrie vom vota pentru continuarea vectorului european sau pentru revenirea în mocirla în care am stat atâţia ani. Renunţarea la vectorul european va constitui o catastrofă pentru Republica Moldova, care va avea consecinţe grave pentru mulţi ani”, a spus Anatolie Ţurcan.

Foştii deputaţi au mai spus că sunt gata să meargă ei înşişi la întâlniri cu alegătorii, nu pentru ca să facă propagandă în favoarea unui anumit partid, dar să convingă cetăţenii despre beneficiile integrării europene. „Trebuie să fii orb ca să nu observi schimbările spre bine. Au fost făcute drumuri, reparate şcoli, grădiniţe etc din banii Uniunii Europene. Dar ce a făcut Uniunea Vamală? Au dat şi aceştia bani Republicii Moldova, dar pentru finanţarea unor forţe politice extremiste, pentru a devia ţara din parcursul european. Îi vom convinge pe oameni punându-i să cântărească, ce ne-a dat Uniunea Europeană şi ce ne-a dat Uniunea Vamală” , a spus Nicolae Misail.

Cei doi deputaţi şi-au justificat intenţiile prin faptul că „vectorul european este în pericol”. Ei acuză de aceasta actuala conducere pentru că „a îndepărtat oamenii” şi nu a recurs la o comunicare eficientă cu cetăţenii. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite