Binomul copy+paste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Articolul e despre povestea a doi „lideri” care ocupă cu forţa spectrul politic al R. Moldova, intenţionând să schimbe sistemul de vot.

Text scris de Nicolae Ţîbrigan*

Ambii se află într-o competeţie secondată de colaborări secvenţiale, iar despre asta s-a scris într-un alt material publicat pe LARICS.

A vorbi acum despre Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon ca fiind într-un „mariage de raison” pare a fi caduc, dacă aceştia nu ar lansa în spaţiul public diverse dezinformări, încercând să ne convingă că sunt în „opoziţie”.

Prietenul bun la nevoie se cunoaşte, iar cei doi şi-au dat reciproc o mână de ajutor pentru a obţine la următoarele alegeri din 2018, desfăşurate după un scrutin mixt echilibrat (50 mandate pe circumscripţii uninominale şi 51 de mandate pe circumscripţie unică), o majoritate comodă.

De exemplu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, preşedintele Igor Dodon şi coordonatorul „din umbră” a Partidului Socialiştilor (PSRM), declara că „proiectul democraţilor de introducere a sistemului uninominal este o tragedie şi o catastrofă pentru sistemul politic al R. Moldova”. Însa asta nu-i împiedicaseră pe socialişti să voteze în prima lectură inclusiv proiectul depus de Partidul Democrat (PD).

Nu ştim cum se face, dar autorul/autorii proiectului de lege al socialiştilor a/au plagiat pasaje întregi din proiectului democraţilor, şi asta în ciuda scopului asumat public de Dodon de „a deturna intenţia democraţilor de a introduce votul uninominal”. Chiar şi aşa, credem că i-a „deturnat” într-un mod bizar: copiind de la adversarii de ieri şi partenerii de astăzi. Iată câteva mostre aici:

image

aici:

image

sau aici:

image

Examinând în detaliu cele două documente, constatăm că numărul total al modificărilor copiate de pe proiectul democraţilor e de douăzeci (exceptând modificările din Titlul III Alegeri parlamentare).

Aşadar, data viitoare când îl mai auziţi pe Igor Dodon cu acuzaţii că cineva ar avea „şpargălşi” (sic!) (copiuţă – în limba română), întrebaţi-l cum de i-a permis autorului proiectului de lege să tragă cu ochiul la ce scrie „regimul oligarhic pro-european”, aşa cum îi place să eticheteze guvernarea.

Pe lângă plagiatul identificat în teza sa doctorat, preşedintele se prezintă acum ca un elev neghiob care a copiat de la „colegul” de bancă (de coaliţia obscură), şi acum aşteaptă să treacă „examenul” de la alegeri. Altfel spus, Dodon nu şi-a făcut tema pentru acasă şi riscă să „primească nota 2”, vorba istericului său purtător de cuvânt.

În continuare, ne propunem să vă ţinem la curent şi cu alte „perle” de dezinformări lansate de binomul copy+paste (PD-PSRM).

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent, este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013, este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite