Aliaţii au căzut de acord asupra importanţei Republicii Moldova pentru starea de securitate la graniţa NATO

Înţelegerea, din perspective diferite, a relevanţei ultimului Summit al NATO, pentru securitatea reală a comunităţii euroatlantice, pentru parteneriatele Alianţei cu state interesate de o cooperare reciproc avantajoasă, concretă, nu doar declarativă, impune invitarea, în arena publică, a unor experţi care ştiu mecanismul interior de funcţionare al Cartierului General al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, din Belgia.

Cu această convingere am invitat la un brainstorming pe un conaţional care a lucrat la sediul NATO, analistul Claudiu Degeratu, de formaţie sociolog.

El a activat 14 ani în Ministerul Apărării Naţionale, ultima funcţie deţinută fiind aceea de şef al secţiunii de apărare, din cadrul delegaţiei permanente a României la NATO, unde trei ani ani s-a ocupat de politica de apărare şi planificare.

Într-una din misiunile efectuate la sediul Alianţei Nord-Atlantice am purtat un dialog plăcut, cu compatriotul Claudiu Degeratu, care avea atunci, ca şi acum, acelaşi surâs de înţelegere a percepţiilor diferite – cea de acasă şi aceea de la Bruxelles, din interiorul „creierului” organizaţiei euroatlantice.

Cu acest conaţional cu o experienţă bogată am purtat un dialog – integral redat în imaginile video inserate mai jos – de interes general, din care am selectat câteva afirmaţii aparte, ale invitatului la emisiunea de televiziune “Brainstorming”.

Claudiu Degeratu crede că bugetul apărării va reveni la nivelul de 2% în anul 2015.

__________________________________

*Summitul NATO a fost unul de consolidare. Şi mai ales de spunere a unor adevăruri tranşante, aşa cum se întâmplă, de obicei, la nivelul şefilor de stat.

*Federaţia Rusă şi-a mărit bugetul apărării, cu 50%, în ultimii ani. Adevărul este mai mult de partea Alianţei, care este interesată de structurile de cooperare, în Europa şi de un spaţiu transatlantic unic şi paşnic, decât de înarmări la ritmuri care nu au mai fost cunoscute înainte de 2005.

*Strategia Rusiei este una pe termen lung şi este foarte greu de spus dacă există un punct terminus, al acestui efort din partea Kremlinului, de a recupera sau de a menţine sub control un teritoriu sau altul. Cred că există şi o etapizare. S-a şi văzut, în anumite momente, că interesul Rusiei a fost să mute acţiunea pe plan diplomatic şi să deschidă un front al negocierilor, în care să se poziţioneze ca putere garantă sau protectoare, a unor minorităţi ruse, din această regiune. Pe plan militar nu se va opri aici, pentru că orice cucerire teritorială, din partea rebelilor ruşi ar trebui consolidată. Şi bineînţeles că s-au observat schimbări în ierarhia acestor structuri paramilitare, din regiune. Deci, Rusia are încă mult potenţial pentru a dezvolta o ofensivă terestră.

*Pentru asistenţă militară, alta decât cea legată de lupta propriu-zisă, există o serie întreagă de programe, pentru parteneri, inclusiv pentru Ucraina. La ultimul summit s-a confirmat, în declaraţia finală, această asistenţă pentru statul ucrainean, care înseamnă de fapt o reformă a întregii structuri militare şi de securitate al Ucrainei, aşa cum o concepe conducerea de la Kiev. NATO nu face altceva decât să se adapteze la decizia strategică a Kievului, de a reforma, într-o anumită direcţie, structura militară şi de securitate. Dar, nu mai mult.

*Consiliul NATO-Rusia a fost îngheţat politic, după o altă invazie, cea din Georgia. Deşi s-a încercat să i se spună intervenţie, în acea perioadă. Şi a fost îngheţat din acel moment (august 2008).

*Înainte de 2007, au existat foarte multe semne de întrebare, în legătură cu anul 2005, când au fost reluate zborurile bombardierelor ruseşti spre Alaska şi Antarctica. Deci, începutul acestei crize îl putem data spre 2005, când anumiţi aliaţi au început să fie foarte preocupaţi de reluarea unor practici, unor modele, de activitate militară, operaţională a Rusiei, în zone consacrate din perioada Războiului Rece, zone de interes strategic pentru Moscova.

*Forţele Armate Poloneze au foarte bine prevăzute - în Strategia Militară şi în Strategia de Securitate Naţională – paragrafe legate de riscurile şi ameninţările din spaţiul ex-sovietic, spuse explicit, inclusiv termenul Federaţia Rusă.

*În mod normal ar trebui să ne aşteptăm, din ianuarie, în trei luni, în primul trimestru, să avem noua Strategie de Securitate Naţională, a viitorului preşedinte.

*Este necesară o analiză asupra capacităţii de supraveghere, de intelligence, adică monitorizarea riscurilor. Acest proces ar trebui revizuit periodic.

*Mai trebuie făcută, rapid, reforma planificării apărării. Noi avem un cadru legal care nu mai este actualizat de mai mult de 12 ani. Încă avem un sistem hibrid, unul anual, cu unul multianual. Asta pentru că Ministerul de Finanţe lucrează cu bugete anuale, iar planificarea apărării, în ministerul de resort, este multianuală. Aşa cum este făcută de armatele moderne actuale.

*Ar mai fi necesară analiza structurii de forţe armate. A fost şi un semnal dat la summitul NATO, se va pune un foarte mare accent pe forţele de rezervă. Fiecare stat membru al Alianţei va trebui să facă o analiză foarte clară a capacităţii de luptă, a rezerviştilor, a modului în care poate fi îmbunătăţit un cadru acţional de mobilizare.

*Există cei patru aliaţi care au (peste) 2% din PIB, în bugetul apărării. Iar în declaraţia finală este un angajament, din partea NATO ca să crească bugetele apărării pentru restul ţărilor care nu această alocare bugetară, în următorii 10 ani. Este un punct critic, pentru că se doreşte realizarea Forţei de Reacţie Rapidă, până în anul 2016/ 2018, dar în acelaşi timp se recomandă aliaţilor ca în următorul deceniu, dacă pot, atunci să extindă bugetul apărării.

*Forţa de Reacţie Rapidă este un concept vechi, de 12 ani. Cu probleme, periodice, de asigurare a capacităţii de reacţie. Cu limitări naţionale destul de multe. Şi cu lipsa unor misiuni de luptă. A fost doar o participare la cutremurul din Pakistan. Modestă. O participare la intervenţia după devastatorul uragan Katrina. Şi câteva elemente de supraveghere, pentru Olimpiada din Grecia. Nu au existat misiuni de luptă. Deşi interesul este ca să fie o forţă de intervenţie robustă, care să se susţină în teatrul de război 30 de zile şi care să reziste la o intensitate foarte ridicată a luptei. Durează. Şi nu cred că, prin actualul concept, se va reuşi o performanţă foarte ridicată.

*Aliaţii au hotărât aprobarea unui concept care se numeşte: naţiune-cadru. Adică o ţară care are capacităţi sporite, de a aduna mai multe forţe, din state aliate, şi astfel să genereze o forţă expediţionară multinaţională. Iar la acest nivel sunt câteva ţări, trei au fost nominalizate în declaraţie. Este Germania, care se va ocupa de logistică şi alte unităţi care sunt în sprijinul capacităţilor folosite în cadrul Forţei de Reacţie Rapidă. Există Marea Britanie, care va oferi o forţă expediţionară împreună cu alte şase ţări, din flancul nordic, de 10.000 de oameni. Şi bineînţeles există Italia, care s-a oferit pe partea de asistenţă, în cazul unor urgenţe civile. Cu logistică, transport, asistenţă medicală şi umanitară.

*Australia, împreună cu Iordania, Georgia, şi Republica Moldova vor fi printre partenerii privilegiaţi ai NATO. Există un nou format de parteneriat selectiv, prin care SUA încearcă să ofere mai multă asistenţă şi să faciliteze cooperarea cu aceşti parteneri.

*Câştigul istoric, pentru ţara noastră, este aprobarea unui Plan de Apărare pentru România. Anterior a fost reticenţa unor membri ai NATO, pentru a discuta un plan de acest tip, pentru un anumit stat aliat. S-a preferat, întotdeauna, ca să se discute de operaţiuni de anvergură, pe planul sudic.

*Planul de Apărare pentru România va genera o activitate permanentă, în comandamentele NATO, care vor avea în responsabilitate flancul sud-estic al Alianţei. Acest plan presupune un calendar de activităţi. Şi nişte etape. Începând de la culegerea de informaţii, estimările de intelligence, până la identificarea contribuţiei altor state, în cazul aplicării unui scenariu, din acest plan. Deci există o planificare continuă, un ciclu de fapt, cu mai multe etape, în care România, ca stat gazdă, va trebui să aibe un cuvânt foarte important de spus.

*Comandamentul NATO din România va găzdui elemente de comandament, de fapt, care se pot disloca rapid, în ţara noastră, pentru a pregăti sosirea unor elemente din cadrul Forţei de Reacţie Rapidă, organizarea unor exerciţii militare, schimburi de experienţă şi interoperabilitate cu ţara noastră.

*Fără acest element de comandă şi control, respectiv Comandamentul NATO ce va funcţiona în România, nu se va putea asigura o dislocare a Forţei de Reacţie Rapidă în două zile, sau în maxim cinci.

*Noi încă nu discutăm, foarte deschis, despre nevoia de apărare teritorială. Este foarte important ca pentru apărarea colectivă a Alianţei să existe un efort naţional de pregătire teritorială, pentru că sunt reguli şi principii foarte clare pentru ţara gazdă, care primeşte un ajutor militar, cum este Forţa de Reacţie Rapidă.

*Există culturi strategice diferite, în România şi Polonia.

*România s-a oferit să coordoneze apărarea cibernetică şi activitatea de asistenţă pentru Ucraina.

*Probabil că vom avea şi elemente noi în această cooperare militară româno-americană, dincolo de sistemul de apărare antirachetă, dincolo de cooperarea logistică, cu retragerea trupelor din Afganistan şi prezenţa în facilităţile de instruire din zona Dobrogei, mai multe exerciţii militare, mai multă poliţie aeriană, şi, să sperăm, mai multă prezenţă navală în Marea Neagră. Acestea sunt lucruri asumate la Pentagon.

*Efortul României a fost, la mai multe summituri, de a menţine trează atenţia pe Republica Moldova. Şi, bineînţeles pe Marea Neagră. Noi am fost întotdeauna sprijinitorii abordării problematicii Republicii Moldova şi în documentele oficiale ale summiturilor NATO. În acest caz avem de-a face cu un plus de vizibilitate, un plus de evaluare strategică, foarte importantă, pe spaţiul Moldovei, dintre Prut şi Nistru, din partea aliaţilor, care au căzut de acord asupra importanţei Republicii Moldova pentru starea de securitate de la graniţa de est a NATO. Şi bineînţeles oferirea unui nou cadru de cooperare, pentru capabilităţi, în cadrul parteneriatului pentru Republica Moldova.

*Republica Moldova intră într-o altă etapă şi aici va trebui susţinută cât mai mult de Bucureşti, pentru că sunt şi state aliate care vor să vadă dacă va ajunge la nivelul aşteptărilor. Sunt convins că nivelul de contribuţie al Republicii Moldova va fi întotdeauna relevant.

*Noua Rusie înseamnă o extindere a spaţiului de interes militar al Federaţiei Ruse. Adică vor exista alte activităţi de tip militar al Rusiei, care vor viza acest nou teritoriu, acest nou decupaj, care pentru moment este fictiv, este mai mult în materialul de propagandă. Dar, treptat, ca şi în cazul Antarcticii, va fi supus unor activităţi militare ruseşti intense.