Rusia reia extinderea spre Polul Nord

Rusia va depune în 2015 o cerere la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru extinderea dimensiunii platoului său arctic cu 1,2 milioane de kilometri pătraţi, a declarat Serghei Donskoi, ministrul de Resurse Ecologice Naturale a Rusiei, conform Itar Tass. Între timp, Ministerul rus al Apărării are în plan construcţia a 13 aerodromuri şi zece radare în regiunea arctică.

Potrivit experţilor, rezervele totale de combustibil şi energie în regiunea arctică a Rusiei depăşesc 1,6 trilioane de tone, în timp ce platforma continentală conţine aproximativ un sfert din toate din rezervele din lume. Cu rezervele sale enorme de hidrocarburi, regiunea Arctică va deveni o zonă de rivalitate activă pentru ţările care pretind o parte din ea. În cursa pentru teritoriul arctic se află Canada, Norvegia, Danemarca şi Statele Unite.

Primul eşec al Moscovei

Profesorul de la Universitatea Duke şi specialist în dreptul maritim internaţional Coalter Lathtrop a declarat pentru RIA Novosti că cererea iniţială a Rusiei a fost făcută în 2001, dar a fost respinsă în 2002 cu recomandări care nu au fost niciodată făcute publice. Aşa cum a explicat Lathrop, aceasta a fost "puţin neobişnuit", deoarece cele mai multe recomandări ale ONU sunt făcute publice. Conform expertului citat de Itar Tass, recomandările iniţiale ar fi putut fi referitoare la poziţia crestei Lomonosov despre care aceasta nu ar fi avut suficiente informaţii. Din momentul respingerii, Rusia s-a aprofundat în cercetări timp de 12 ani pentru a mai depunde cererea o dată. Conform expertului în drept internaţional Aldo Chircop, noua cerere a Rusiei va fi analizată de comisiile de specialitate ale ONU, însă nu va fi vorba de o delimitare maritimă. Dacă există pretenţii care se suprapun , de obicei, aceste chestiuni sunt abordate la nivel diplomatic de către statele în cauză. "Spre deosebire de Norvegia, Canada şi Danemarca (în numele Groenlanda) nu au făcut încă observaţii ştiinţifice în conformitate cu cerinţele Convenţiei ONU", a adăugat el.

Steagul Rusiei creează drepturi

Cunoscutul explorator, deţinătorul numeroaselor premii în domeniu expediţiilor atât în timpul fostei URSS cât şi în Rusia, Artur Cilingarov a declarat pentru TASS: "Agitaţia pe teritoriile disputate din platoul arctic au început după ce în august 2007 am pus steagul de stat confecţionat din titan al Rusiei la Polul Nord pe fundul mării sub gheaţa arctică”.

Cercetătorul şi specialistul zonei arctice Yuri Morozov spune că Moscova prezintă rezultate de succes în eforturile sale în cadrul Comisiei Arctice pentru a demonstra dreptul Rusiei la teritoriilor arctice disputate, inclusiv pe creasta submarină Mendeleev. Sancţiunile occidentale care restricţionează furnizarea de tehnologii avansate necesare pentru exploatarea rezervelor a împins Rusia la dezvoltarea propriilor tehnologii de explorare la mare adâncime.

Mai multe teritorii ale Rusiei au ieşire la Oceanul Arctic şi bunăstarea acestor regiuni va depinde de dezvoltarea cu succes a platformei arctice, iar pentru a susţine acest proiect Rosneft a înfiinţat o subcomisie pentru dezvoltarea Arcticii. În conformitate cu dreptul internaţional, Polul Nord şi regiunea adiacentă a Oceanului Arctic este teritoriu international. Cu toate acestea, Rusia, Canada, Danemarca, Norvegia şi Statele Unite ale Americii au dreptul la 370 de km de zona economică exclusivă.

După aprecierile specialiştilor, adâncul Oceanului Îngheţat ascunde aproximativ zece miliarde de tone de ţiţei şi de gaze naturale.

Topirea gheţurilor a dus la dispute nu numai între Rusia şi ţările cu ieşire la Cercul Polar, ci şi între aceste ţări. Canada consideră trecerea Nord-Vestică teritoriu propriu, aşa cum Rusia şi-a atribuit calea maritimă nordică, în timp ce SUA consideră apele internaţionale ca fiind ale sale. S-au agravat disputele dintre Canada şi Danemarca. De asemenea, există dispute şi în interiorul statului danez, adică între autorităţile de la Copenhaga şi cele ale regiunii autonome daneze Groenlanda. Fiecare din cele cinci ţări riverane Arcticii consideră că această regiune este una strategică atât pentru fiecare stat interesat în parte, cât şi pentru întreaga planetă. Acest lucru se datorează atât resurselor subterane uriaşe pe care le posedă, cât şi eliberării căilor maritime, facilitată de topirea gheţarilor, ce ar contribui considerabil la îmbunătăţirea transportului maritim şi legăturilor economice in regiune.