INFOGRAFIE Disputa ţărilor nordice pentru Cercul Polar. Ce leagă şi ce dezbină Rusia de statele învecinate
0
Zăcamintele uriaşe din Cercul Polar fac obiectul disputelor tot mai aprinse dintre statele riverane, fiecare dintre ele revendicând dreptul de exploatare a resurselor existente în subteran şi controlul asupra căilor maritime. Topirea calotei glaciare înteţeşte tot mai mult goana după resurse a SUA, a Canadei, a Norvegiei sau a Danemarcei, iar Rusia, actorul principal în zonă, este nevoită să acţioneze.
Din regiunile Nordului fac parte integral sau parţial teritoriile a şase republici, trei ţinuturi, zece regiuni şi opt districte autonome ale Federaţiei Ruse. Deşi teritoriul reprezintă 40% din suprafaţa Federaţiei Ruse, doar 8% din populaţia ţării locuieşte aici.
Conform gks.ru, portalul serviciului federal de statistică al Federaţiei Ruse, în Nordul rusesc se extrage peste 90% din producţia de gaze naturale, 75% din cea de ţiţei, 90% din cea de staniu, o cantitate mare de aur, de diamante, de cupru, de nichel, 15% din producţia de cărbune, se prelucrează 17% din totalul de energie electrică şi se produce jumătate din producţia lemnoasă a ţării. În partea de nord se obţine 50% din producţia piscicolă şi peste 40% din producţia de conserve de peşte şi produse marine. În regiune se realizează 20% din venitul naţional, iar contribuţia la exportul general al Rusiei este de 60%. PIB-ul este de 2,7 ori mai mare în regiunile nordice decât în zonele centrale ale Rusiei.
1,2 milioane de kilometri pătraţi din platformele maritime ruseşti sunt bogate în petrol şi gaze naturale, conţin miliarde de tone de zăcăminte de fier şi de magneziu, de crom, de titaniu şi alte zăcăminte. Iar asemenea rezerve ale Nordului atrag atenţia vecinilor Rusiei şi a ţărilor de dincolo de ocean.
De cât de puternice sunt lacătele graniţelor nordice ruseşti depinde viitorul geopolitic, inclusiv geoeconomic al Rusiei de azi, care poate şi are ce învăţa de la Uniunea Sovietică de ieri.
Lecţii din trecutul sovietic
Stratul gros de gheaţă care acoperă Oceanul Îngheţat de Nord şi aproape 40% din teritoriul Rusiei, de la Murmansk până la regiunile nordice din regiunea Habarovsk, au prestabilit ani la rând planurile geostrategice ale URSS.
Deasupra Polului Nord trece cea mai scurtă cale aeriană din SUA spre Rusia şi înapoi. Pe aici aşteptau ambele părţi lovitura rachetelor nucleare în anii Războiului Rece. În Arctica, ruşii au construit obiective militare care să asigure controlul rachetelor balistice intercontinentale şi interceptarea celor ale adversarului. Aici s-au amplasat aerodromuri de lansare, baze de bombardare strategică şi sisteme antirachetă pentru a lupta contra bombardamentelor adversarului. Cea mai puternică din cele patru flote sovietice era cea nordică, doar ea avea ieşire liberă la Atlantic, fiind orientată într-acolo şi nu spre Arctica.
Un posibil război terestru în Arctica nu s-a luat în calcul, pentru că litoralul arctic uriaş era apărat de gheţuri, nu de trupe, aici fiind amplasate doar avanposturi de graniţă. După terminarea Războiului Rece a dispărut divizia motorizată din Ciukotka şi aproape întregul sistem antirachetă. Flota nordică a Rusiei s-a redus de câteva ori, dar cu toate acestea ea a rămas cel mai puternic complex operativ-strategic.
Încălzirea globală: mană cerească pentru economie şi punct slab pentru securitatea naţională
La mai bine de două decenii de la încheierea Războiului Rece, încălzirea globală a adus geopoliticii ruseşti noi griji: stratul de gheaţă al Arcticii se subţiază, iar - într-o perspectivă nu îndepărtată - uriaşul litoral de la Murmansk la Nahodka nu va mai fi protejat cum trebuie. Forţele Armate ale Rusiei fiind astăzi reduse, complexul de apărare supus experimentelor pe parcursul a 20 de ani nu are resurse pentru amplasarea de trupe în Arctica. O protecţie o poate constitui doar depopularea Nordului, lipsa drumurilor, ceea ce înseamnă însă neasimilarea unui teritoriu mare din Nordul Rusiei.
Problema sistemelor antirachetă a devenit una cu adevărat serioasă. Într-o perspectivă viabilă, există doar un singur scenariu de ameninţare militară din Vest: o lovitură de dezarmare efectuată de SUA asupra forţelor nucleare strategice ruseşti.
Geopoliticianul rus, Komaludin Gadzhiev, este de părere că submarinele atomice ale NATO, destinate multor scopuri, vor avea posibilitatea de a ataca cu rachete de croazieră din apele Oceanului Îngheţat de Nord întregul teritoriu al Rusiei, în absenţa totală a sistemului antirachetă în zona aceasta. SUA au creat deja un sistem antirachetă cu adevărat eficient pe baza acvatică. În condiţiile în care gheţurile arctice au început să se topească, nimic nu-i va împiedica să menţină permanent acest sistem antirachetă pe latitudini mari.
Dacă Oceanul Îngheţat de Nord se va elibera de gheţurile grele şi compacte, atunci toate ţările se vor putea folosi de această cale maritimă. Iar drumul dinspre America şi Europa spre Asia Răsăriteană va fi mult mai scurt decât prin Canalul Suez şi în jurul Africii.
SUA, ca toate ţările NATO, declară deschis faptul că se pregătesc să extragă resurse necesare, mai cu seamă ţiţei şi gaze naturale, care se găsesc sub apele Oceanului Îngheţat Nordic.
Planurile Rusiei pentru asigurarea supremaţiei
În septembrie 2008, Consiliul de Securitate al FR a aprobat strategia geopolitică a ţării în Arctica până în 2020. Constituie prioritate întărirea fundamentată pe principii de drept internaţional a graniţei externe a platoului continental al FR, în Arctica. Planul este elaborat de Consiliul de Securitate al statului cu participarea tuturor ministerelor şi departamentelor ruse.
Arctica reprezintă pentru Rusia un punct strategic întrucât platoul său continental poate conţine aproximativ 20% din rezervele de hidrocarburi ale lumii. Aşadar folosirea acestor resurse reprezintă garanţia securităţii energetice a Rusiei, „rezolvarea îndelungatelor probleme ale ţării şi competitivitatea ei pe pieţele globale”, a declarat Dmitri Medvedev, presedintele în funcţie al Federaţiei Ruse la acea dată. El a subliniat că Arctica va deveni baza de resurse a Rusiei secolului al XXI-lea, politica de stat în sfera aceasta sprijinindu-se pe resurse financiare serioase pentru dezvoltarea regiunii.
„Arctica trebuie să devină principala bază de resurse strategice a Rusiei. Pentru aceasta este necesar să se asigure protecţia intereselor naţionale pe platoul continental, să se reducă disproporţiile din punct de vedere al dezvoltării teritoriilor arctice în comparaţie cu alte regiuni ale Rusiei, să se ia în considerare interesele popoarelor autohtone din Nord şi cerinţele securităţii ecologice”, se arată într-un comunicat al serviciului de presă al Consiliului de securitate al Federaţiei Ruse din anul 2008.
Dmitri Medvedev a subliniat că, pentru a transforma Arctica în bază de resurse pentru Rusia, trebuie rezolvate o serie de probleme speciale, cea mai importantă dintre ele fiind asigurarea apărării intereselor naţionale ale Rusiei în regiune. Cu atât mai mult cu cât, la şedinţa Consiliului de securitate al FR din anul 2008 s-a subliniat că a crescut activitatea statelor cu ieşire la Polul Nord, cum sunt SUA, Canada, Norvegia, Danemarca, inclusiv în domeniul militar. Multe îşi dezvoltă o infrastructură proprie, pentru a extrage minereuri existente în mari cantităţi în nordul îngheţat, dar îşi şi dotează bazele militare din regiune.
Dispute tot mai aprinse pentru exploatarea resurselor
După aprecierile specialiştilor, adâncul Oceanului Îngheţat ascunde aproximativ zece miliarde de tone de ţiţei şi de gaze naturale.
Topirea gheţurilor a dus la dispute nu numai între Rusia şi ţările cu ieşire la Cercul Polar, ci şi între aceste ţări. Canada consideră trecerea Nord-Vestică teritoriu propriu, aşa cum Rusia şi-a atribuit calea maritimă nordică, în timp ce SUA consideră apele internaţionale ca fiind ale sale. S-au agravat disputele dintre Canada şi Danemarca. De asemenea, există dispute şi în interiorul statului danez, adică între autorităţile de la Copenhaga şi cele ale regiunii autonome daneze Groenlanda.
Imediat după acţiunile întreprinse de Federaţia Rusă, în 2008 a fost adoptată şi „Strategia Nordică a Norvegiei”, un an mai târziu, în ianuarie 2009, doctrina arctică a SUA şi în vara aceluiaşi an, strategia nordică a Canadei. Toate acestea, cu un singur scop: exploatarea resurselor naturale ale Cercului Polar şi revendicarea căilor maritime din regiune.
O bună parte din conţinutul documentelor adoptate de aceste state este comună, cu precădere articolele referitoare la intenţiile fiecărei ţări de a deveni lider al regiunii, de a dezvolta sfera economică şi socială şi, nu în ultimul rând, de a-şi întări prezenţa militară prin construirea de noi baze terestre şi maritine.
Fiecare din cele cinci ţări riverane Arcticii consideră că această regiune este una strategică atât pentru fiecare stat interesat în parte, cât şi pentru întreaga planetă. Acest lucru se datorează atât resurselor subterane uriaşe pe care le posedă, cât şi eliberării căilor maritime, facilitată de topirea gheţarilor, ce ar contribui considerabil la îmbunătăţirea transportului maritim şi legăturilor economice in regiune.
Cu alte cuvinte, Arctica este o „mină de aur” pe care toţi actorii din regiunea nordică au pus ochii.
Se încarcă comentariile...
