Directorul ANRE, Victor Parlicov, a fost ales preşedinte al unei organizaţii internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, a fost desemnat preşedinte al Asociaţiei Regionale a Reglementatorilor din domeniul Energetic (ERRA), funcţie pe care o va deţine timp de doi ani.

Victor Parlicov a fost ales cu votul a 21 dintre cei 22 de membri cu drept de vot, prezenţi la Adunarea Generală a ERRA, care a avut loc pe 10 iunie în Budapesta, Ungaria, anunţă serviciul de presă al ANRE.

Din 2011 şi până în prezent, Victor Parlicov a deţinut funcţia de vicepreşedinte al ERRA şi a coordonat activitatea grupului de lucru responsabil de elaborarea strategiei de dezvoltare a acestei organizaţii pentru următorii 5-10 ani. Din ianuarie 2013, Victor Parlicov a îndeplinit şi funcţia de preşedinte interimar al ERRA, după retragerea din funcţie a ex-preşedintelui, Gabor Szorenyi (Ungaria).

Principalele priorităţi strategice pentru dezvoltarea ERRA în următorii ani sunt: crearea de noi platforme pentru intensificarea colaborării dintre instituţiile de reglementare (membre ERRA) în scopul diseminării celor mai bune practici, inclusiv dezvoltarea şi completarea bazei de date privind costurile şi tarifele din  sectorul energetic, pentru a deveni un instrument de benchmarking aplicabil la calcularea obiectivelor de eficientizare a costurilor pentru companiile reglementate; dezvoltarea platformei de dialog, lansată între asociaţiile reglementatorilor din ţările şi regiunile în curs de dezvoltare; consolidarea relaţiilor cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale, care formează agenda în sectorul energetic la nivel global, regional şi sub-regional, precum Comisia Europeană, Comunitatea Energetică, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dar şi cu mediul de afaceri, academic şi de cercetare din sectorul energetic etc.

ANRE a devenit membru fondator şi cu drepturi depline al ERRA în anul 2000. Asociaţia numără în prezent, în calitate de fondatori şi membri, 35 de organe de reglementare din 30 de ţări.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite