Cine sunt românii care merg 300 de kilometri pe jos în numele credinţei. „Înnoptăm pe fân în podurile oamenilor“

Cine sunt românii care merg 300 de kilometri pe jos în numele credinţei. „Înnoptăm pe fân în podurile oamenilor“

Pelerinii parcurg pe jos 300 de kilometri FOTO Facebook.com/Pelerinaj Nicula

În numele credinţei, zeci de oameni de toate vârstele din judeţul Sălaj duc mai departe o tradiţie care datează de peste un secol.

Ştiri pe aceeaşi temă

An de an, în 11 august, cu patru zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, câteva zeci de credincioşi ordodocşi din satele sălăjene Derşida şi Bobota pornesc într-o călătorie spirituală spre Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj. Timp de trei zile, pelerinii străbat pe jos, în rugăciune, 150 de kilometri până la lăcaşul sfânt, pentru a-şi găsi liniştea sufletească, şi alţi 150 de kilometri înapoi spre casă.

În timp ce unii se află la prima experienţă de acest fel, alţii sunt perseverenţi şi parcug acest drum lung şi anevoios de mai bine de 10 ani. Este şi cazul Ioanei Tomole, o tânără în vârstă de 33 de ani, care participă pentru a şaisprezecea oară la tradiţionala procesiune, ca o mărturie a credinţei în divinitate. Credinţa şi recunoştinţa pentru binefacerile primite de la Dumnezeu sunt, de altfel, forţele care o însoţesc şi îi dau putere să învingă oboseala şi toate greutăţile drumului.

"Fiecare porneşte în această călătorie mânat de propriile motivaţii şi dorinţe. Unii merg din curiozitate, alţii din obişnuinţă. Toţi sunt oameni cu credinţă în Dumnezeu, care caută izbăvirea de păcate, vor să li se împlinească o anumită dorinţă ori să îi aducă mulţumire şi rugăciune Fecioarei Maria. Pentru mine, este al şaisprezecelea an în care iau parte la pelerinaj şi o fac cu smerenie, pentru sufletul meu. Merg la mănăstire să îmi găsesc liniştea interioară şi să fiu măcar o dată în an cu gândul doar la credinţă. Este greu de explicat. Cine vrea să vadă cu adevărat ce înseamnă acest drum, ar trebui să îl facă", mărturiseşte Ioana, de profesie cadru didactic.

În cele trei zile ale călătoriei, Ioana şi ceilalţi membri ai grupului cântă pricesne şi se roagă, făcând popasuri pentru a-şi trage sufletul şi a mânca din traistă ori de la gazdele care îi aşteaptă cu porţile deschise şi cu masa pusă.

"Înnoptăm în podurile şi şurile oamenilor, pe fân", mai spune Ioana, potrivit căreia, pelerinii vor ajunge la destinaţie duminică seara. La Mănăstirea de la Nicula, credincioşii vor lua parte la slujbele religioase, se vor spovedi şi se vor ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru alinarea sufletelor, vindecarea suferinţelor şi împlinirea unor dorinţe. Cei mai evlavioşi înconjoară de trei ori, în coate şi genunchi, mica biserică de lemn din curtea lăcaşului de cult, un gest de smerenie şi jertfă, prin care credincioşii cer divinităţii iertarea păcatelor.

Întoarcerea este programată pentru marţi, 16 august, pelerinii urmând să parcurgă tot pe jos cei 150 de kilometri înapoi spre casă.

La Nicula se organizează în fiecare an, de Adormirea Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj din Ardeal, la care iau parte zeci de mii de credincioşi ortodocşi.

Vă mai recomandăm:

Pelerinaj la Sighetu Marmaţiei. 70 de tineri parcurg 165 de km pe jos pentru a cinsti memoria lui Iuliu Maniu

 

citeste totul despre: