Ziua cerşea, seara făcea sex în scări de bloc: „Cangurul“ din Vaslui, trimis în judecată pentru pedofilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Pătraşcu, un bărbat în vârstă de 44 de ani, cunoscut printre vasluieni ca fiind cerşetor din cauza unui handicap locomotor, a fost trimis în judecată, el fiind acuzat de act sexual cu un minor.

Poreclit „Cangurul“, cerşetorul a intrat în atenţia oamenilor legii în luna iunie a acestui an, atunci când acesta a fost surprins, din întâmplare, de un localnic, întreţinând relaţii sexuale cu un minor. Oripilat, martorul s-a dus la părinţii băiatului de 13 ani cărora le-a povestit totul, iar tatăl copilului l-a reclamat la Poliţie pe cerşetor.

Ancheta poliţiştilor a scos la iveală faptul că băiatul nu fusese violat, aşa cum -a crezut iniţial, ci a făcut sex dându-şi consimţământul.  Mai mult, oamenii legii au mai stabilit că individul a întreţinut relaţii sexuale cu băiatul în mod repetat.

„Din cercetãrile efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, s-a stabilit că suspectul şi minorul au întreţinut raporturi sexuale de mai multe ori în demisolul unui bloc, fãrã a fi exercitate acte de violenţã sau ameninţãri asupra copilului de 13 ani. Pe numele suspectului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul sãvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, iar la finalul cercetărilor dosarul a fost înaintat la parchet cu propunerea de trimitere în judecată”, a declarat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Pentru faptele sale, cerşetorul riscă între trei şi zece ani de închisoare. Procesul va începe pe 31 octombrie 2013. 

Citeşte şi:

Un scoţian a abuzat sexual cinci minori din Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite