De şase luni magistraţii nu reuşesc să motiveze condamnarea unui procuror acuzat de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din luna martie, anul curent, dosarul în care fostul procuror criminalist Vasile Şelaru a fost condamnat la închisoare în regim de detenţie este blocat la instanţa de fond, Curtea de Apel Iaşi, pentru că magistraţii care au instrumentat dosarul nu au reuşit să redacteze încă motivarea sentinţei.

Vasile Şelaru, fost procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a fost condamnat alături de trei oameni de afaceri şi un hoţ cu antecedente penale, pe 2 martie 20017. Atunci, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dispus condamnarea lui Vasile Şelaru la cinci ani, o lună şi zece zile de închisoare, fiind găsit vinovat de trei infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În plus, judecătorii i-au interzis pe  pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

 Omul de afaceri ieşean Puiu Cezar Cătălin a fost condamnat la nouă luni de închisoare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Afaceristul bârlădean Liviu Rădescu, proprietarul unei firme de protecţie şi pază, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de „cumpărare de influenţă”, 

Octavian Solomon, proprietarul unor casa de amanet din Bârlad a fost condamnat la 9 luni de închisoare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, iar hoţul căruia procurorul Vasile Şelaru i-a promis că va interveni pe lângă colegii magistraţi şi îl va scăpa de pedeapsă, a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare. Ionel Lăcătuşu se afla în puşcărie din anul 2014, unde execută o pedeapsă de 4 ani şi jumătate pentru mai multe furturi. Cele două condamnări, au fost contopite, Lăcătuşu urmând să execute 5 ani, 9 luni şi zece zile. Un alt om de afaceri, inculpat în dosar pentru cumpărare de influenţă. Dănuţ Bordea, din Huşi, a fost achitat de judecători. 

Sentinţa a fost atacată de toţi inculpaţii, inclusiv de procurorii DNA. Dosarul ar trebui să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea apelului, însă nefiind motivată hotararea de condamnare a instanţei de fond, judecata în calea de atac nu poate începe.

Între timp, procurorul Şelaru, acuzat că îşi vindea influenţa oamenilor care aveau dosare penale, promiţându-le ca va interveni pe lângă colegii magistraţi, activează ca avocat în cadrul Baroului Botoşani.

Mai puteţi citi şi

Cum a ajuns un procuror vasluian să primească bani de la un spărgător de locuinţe pentru a-l scăpa de puşcărie

Procurorul criminalist Vasile Şelaru, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Procurorul Vasile Şelaru a rămas fără armele de colecţie

Neîncrederea unui procuror vasluian: îi percheziţiona pe cei care îi dădeau mită

Criză fără precedent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui: un singur procuror criminalist, în judeţul omorurilor

Stenogramele procurorului-şpăgar. Magistratul a cerut mită pentru a merge la un simpozion pe care Parchetul nu-l putea plăti: "Nu mă uitaţi, sunt necăjit"

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite