Cine este Ana Birchall, ministru interimar al Justiţiei. Episodul care i-a adus în conturi despăgubiri de zeci de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu a transmis astăzi preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de nominalizare a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ministru interimar al Justiţiei.

Premierul a făcut această nominalizare în contextul în care, astăzi, Florin Iordache şi-a înaintat demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. Propunerea a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 106 şi art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţia României, republicată, precum şi cu cele ale art. 9 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare

Aflată la al doilea mandat de deputat de Vaslui, Ana Birchall ocupa funcţia de ministru delegat al Afacerilor Europene în cabinetul Sorin Grindeanu. Originară din Mizil, Prahova, Ana Birchall (43 ani) este membru PSD din anul 2005, iar cel mai importat proiect al său din activitatea de parlamentar este cel legat de legea insolvenţei persoanelor fizice. Ana Birchall a fost iniţiatoarea proiectului de lege care prevede ca orice cetăţean de bună credinţă care este în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să-şi poată reeşalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiară pe o perioada de 5 ani. 

Avocat de profesie, Ana Birchall este doctor în drept. A absolvit Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale ”Nicolae Titulescu”, în anul 1996, ca şef de promoţie, iar studiile de masterat şi doctorat le-a absolvit la Yale University, SUA. 

Potrivit CV-ului, până la intrarea în politică, Ana Birchall şi-a desfăşurat activitatea în domeniul juridic. Timp de doi ani (1996-1998) a fost şefa serviciului juridic al Omniasig, iar începând cu anul 2002 a activat ca avocat în SUA la White & Case LLP, New York City, fiind angajată în departamentul dreptului financiar - bancar, specializat în principal în dreptul falimentului şi restructurări financiar- bancare. 

În anul 2003, Ana Birchal a devenit consiliera ministrului Afacerilor Externe de la acea vreme, Mircea Geoană. Doi ani mai târziu, Birchall a devenit consilier în Comisia de Politică Externă, Senat. Tot în 2005, Ana Birchall a devenit membru PSD, unde a ocupat mai multe funcţii de conducere: şef al Departamentului de Educaţie şi Cercetare, Secretar executiv pe probleme de relaţii internaţionale, consilier pe probleme de politică externă al Preşedintelui PSD, Secretar executiv PSD pe probleme de tineret şi egalitate de şanse etc. În prezent, Ana Birchall este secretar general adjunct (Relaţii Internaţionale) şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţeană PSD Vaslui. 

Povestea filmuleţului controversat

În anul 2008, Ana Birchall s-a aflat pe listele PSD la alegerile generale însă s-a retras din cursa electorală în urma unui scandal cu tentă sexuală, care a fost demontat, ulterior, de Justiţie. Chiar în ziua în care candidatura sa pentru Camera Deputaţilor fusese validată de Biroul judeţean al PSD Vaslui, jurnalistul Iosif Buble a publicat pe blogul său un filmuleţ obscen cu o femeie susţinând că protagonista ar fi Ana Birchall.

Birchall a negat că ar fi protagonista respectivului filmuleţ, dar şi-a retras candidatura la Parlament anunţând că nu doreşte să dea posibilitatea adversarilor să se folosească de acest „atac murdar” împotriva sa şi a partidului. 

După mai mulţi ani de procese, în 2015, Ana Birchal a câştigat definitiv procesul cu jurnalistul Iosif Buble, iar pentru defăimarea deputatei jurnalistul a fost obligat de judecători să îi achite acesteia 20.000 de euro daune morale. Iniţial, instanţa de fond a stabilit cuantumul daunelor la 70.000 de euro. 

Ana Birchall s-a războit şi cu Corneliu Vadim Tudor pentru articolele publicate de acesta în ziarul Tricolorul. Tribunul a fost obligat să îi achite Anei Birchal daune morale în cuantum de 40.000 de euro. Ana Birchall a declanşat procedura de executare silită pentru suma stabilită de instanţă pe numele moştenitorilor lui Vadim Tudor, procesul aflându-se pe rolul Judecătoriei Sectorului 5. 

Ana Birchall a dat în judecată şi un ziar local din Vaslui, publicaţia Vremea Nouă, pentru articole pe care le-a apreciat calomnioase şi a câştigat procesul. Suma stabilită de instanţă cu titlul de daune morale a fost mult mai mică, de doar 1.000 de euro.

Cel mai bogat membru al cabinetului Grindeanu

Dincolo de activitatea profesională şi politică, Ana Birchal este unul dintre politicienii bogaţi ai României, fiind unul dintre cei mai avuţi membri ai cabinetului Grindeanu. Ana Birchall deţine împreună cu soţul său, Martyn Birchall, mai multe proprietăţi în Suceava, Bucureşti, dar şi în SUA.

În Dorna Arini, judeţul Suceava, Ana Birchall deţine peste 30 de hectare de fâneaţă şi păşune, terenuri cumpărate în perioada 2002-2008.

Birchal deţine două apartamente în Bucureşti, o casă de vacanţă în judeţul Suceava, o casă de 250 de metri  pătraţi în New Haven, SUA şi un apartament de 180 de metri pătraţi în New York.  Ana Birchall mai deţine şi un Volvo XC90 cumpărat în 2006, dar şi bijuterii în valoare de 46.000 de euro, cumpărate în perioada 1996-2014 şi un lingou de aur, cumpărat în 2011.

Ana Birchall a câştigat ca deputat 76.778 de lei, iar soţul realizat 108.000 de dolari printr-o colaborare cu Pestforce SRL. Familia Birchall a mai obţinut aproape 69.000 de dolari din închirierea imobilelor din SUA. Ana Birchall are deschise 12 conturi şi depozite bancare în care deţine 194.440 de dolari, 162.289 de lei, 25.538 euro şi 48.885 de lire sterline.

De asemenea, Ana Birchall are plasamente în titluri de stat, certificate şi obligaţiuni în valoare de 556.367 lei şi 60.071 euro la BCR Erste Bond Flexible, 66.667 dolari (obligaţiuni) la BCR, 21.556 lei la BRD (Fondul Simfonia) şi investiţii financiare în străinătate în valoare de 23 de milioane de euro.

Ea are însă şi un credit la Washington Mutual SUA, scadent în 2018, cu o valoare la contractare de 153.000 USD, precum şi un credit la Citibank, SUA, scadent în 2017, cu o valoare la contractare de 238.970 de dolari. Social-democrata mai are un card de credit la BCR România de 9.947,70 euro. 

Martoră în dosarul Tony Blair

Ana Birchall a fost audiată în luna octombrie, în calitate de martor, în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012. Aceasta a declarat după audieri că nu are nicio implicare în dosar.

"Exact ce am declarat în spaţiul public am declarat şi formal, în cadrul acestei audieri. (...) Nu am avut nicio implicare în acest dosar, alta decât a facilita un contact între echipa domnului Blair şi fundaţia organizatoare din România", a spus Ana Birchall la ieşirea din sediul DNA Ploieşti.

Fostul premier Victor Ponta, urmărit penal în acest dosar, a relatat, în septembrie, într-o postare pe Facebook, că iniţiativa aducerii fostului prim-ministru britanic la Bucureşti i-a aparţinut Anei Birchall, pe atunci secretar internaţional al PSD, devenită ulterior deputat PSD de Vaslui după alegerile din decembrie 2012, apoi au fost cooptate două fundaţii şi Ambasada Regatului Unit la Bucureşti. Ponta a spus că nu a ştiut cuantumul onorariului şi nici nu i-a cerut bani lui Sebastian Ghiţă pentru a-l promova candidat.

Ulterior,  Ana Birchall a arătat că, în calitate de secretar internaţional al PSD, era obligată în privinţa organizării unor evenimente.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite