Cei mai odioşi criminali români care nu au fost prinşi. Poveştile asasinilor care se plimbă liberi printre noi şi le râd în nas poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetări crimă FOTO Simona VOICU
Cercetări crimă FOTO Simona VOICU

Sute de criminali periculoşi se plimbă liber printre noi, în timp ce pe dosarele de omor cu „Autor necunoscut“ (AN) se aşterne praful.

„Nu există crimă perfectă, ci există poliţişti neputincioşi”, mărturisea unul dintre cei mai titraţi criminalişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Constantin Bărbieru, fost şef al Serviciului de Investigaţii Criminale. 

Potrivit statisticilor Parchetului General, în România se înregistrează 405 dosare de omor, ai căror autori nu au fost prinşi, crime odioase, comise prin sadism, crime care au îngrozit opinia publică, dar pe care procurorii nu au reuşit să le „dezlege”. Acestor statistici li se adaugă crimele peste care „s-a pus cruce” până la intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, după ce a intervenit termenul de prescripţie. 

Până în februarie 2012, cazurile de omor ai căror autori nu erau identificaţi se prescriau după 15 ani. Noua lege penală a eliminat termenul de prescripţie în dosarele de omor. Şansele de a prinde un criminal scad,însă, o dată cu timpul care se scurge de la comiterea faptelor.

”Adevărul” readuce astăzi în actualitate o parte din crimele ”celebre” care au zguduit România şi a căror asasini nu au fost traşi la răspundere pentru faptele lor. 

Strangularea directorului Muzeului din Huşi

13 octombrie 2000, ziua fatidică pentru fostul director al Muzeului din Huşi, Violeta Teodoru Bazarciuc. Femeia de 45 de ani a fost găsită stragulată cu firul de la telefon în biroul de la muzeu, situat chiar în centrul municipiului Huşi, de către unul dintre colegi. Zeci de persoane au fost audiate, fără ca poliţiştii să reuşească să descopere o pistă care să-i conducă spre criminal. Moartea Violetei Teodor Bazarciuc venea la scurt timp după ce aceasta făcuse o descoperire remarcabilă: o diademă de aur, dacică, identificată la un sit arheologic de pe Valea Prutului. Poliţiştii au reuşit să stabilească doar că femeia a fost ucisă în dimineaţa de 13 octombrie 2000, în intervalul orar 07.00 - 09.00. Dosarul se află încă în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. 

Asasinarea farmacistelor de la Braşov

06 decembrie 2004. Două farmaciste (foto jos), Manuela Cristian (37 ani) şi Daga Susan (49 ani), au fost asasinate în seara de Moş Nicolae în incinta Farmaciei „Thea“ de pe Bulevardul Victoriei, din Braşov. Un bărbat a intrat în farmacie între orele 19.00-19.10, a întors plăcuţa ca unitatea să pară că este închisă şi a tras în uşă panoul publicitar aflat în hol. Apoi, conform anchetatorilor, el s-a dus la casă şi a cerut medicamente care se aflau într-un sertar aflat la 3 metri în spatele tejghelei. Când Manuela Cistian s-a dus să aducă cele cerute, criminalul ar fi sărit peste tejghea şi a forţat-o pe femeie să meargă în laboratorul din spate, unde se afla şi colega sa, Daga Susan. Apoi le-a obligat pe cele două farmaciste să stea în genunchi, iar când acestea au protestat le-a împuşcat pe fiecare în cap. Una dintre famaciste a murit pe loc, cealaltă a stins la spital, la scurt timp după internare. Criminalul a reuşit să se facă nevăzut, sustrăgând toate încasările din ziua respectiv. 

image

Principalul suspect în acest caz, Alexandru Diaconescu, un braşovean care locuia la Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru omor, însă a fost achitat definitiv de Curtea Supremă, judecătorii apreciind că nu el este autorul. Daniel Cistian, soţul uneia dintre farmacistele ucise, este însă convins de vinovăţia lui Alexandru Diaconescu. „S-a lăsat un criminal în libertate. Niciuna dintre instanţe nu a ţinut cont de probele ştiinţifice din dosar, care îl indică pe Diaconescu ca fiind autorul“, a susţinut soţul Manuelei Cistian. 

Doctoriţia din Brăila ucisă cu 54 de lovituri de cuţit

5 iulie 1996. Este ziua in care unul dintre cei mai cunoscuţi pediatri din Brăila a fost ucis cu sălbăticie. Mariana Negoiţă avea 54 de ani şi a fost găsită fără suflare în apartamentul său din Brăila. Trupul doctoriţei era tăiat cu tot atâtea lovituri cât şi vârsta ei. Sute de pesoane au fost audiate şi în acest caz, fără însă a fi descoperit şi autorul.

FOTO Medicul Mariana Negoiţă, alături de soţul ei Sursa omoruri.wordpress.com

doctorita braila

Anchetatorii au putut stabili doar că medicul a fost ucis de o persoană cunoscută, având în vedere că pentru a ajunge în apartament să deschidă cineva poarta curţii interioare, să treacă de uşa blocului, la rându-i încuiată şi de cele două uşi masive metalice care despărţeau holul blocului de apartamentul familiei Negoiţă.  Soţul doctoriţei care se afla la ţară în ziua crimei, s-a aflat pe lista suspecţilor, fiind interogat de mai multe ori şi testat cu poligraful. Nu s-au găsit însă împotriva lui probe care să-l incrimineze.   

Fetiţa din Paşcani ucisă în Joia Mare

27 aprilie 1989. Este data care va rămâne în istoria poliţiei ieşene, data la care în România s-a comis una dintre cele mai crude crime, victimă fiind o fetiţă de 9 ani din Paşcani. Alina Lucaci şi-a găsit sfârşitul în chinuri cumplite. Criminalul ei nu a fost găsit niciodată.  Pe 27 aprilie 1989, fetiţa a ieşit din casă pentru a duce gunoiul, cojile de la la nucile pe care mama voia să le folosească la cozonacii pentru Paşte. Fetiţa nu s-a mai întors. După ore de căutări zadarnice, părinţii au anunţat Poliţia. Poliţiştii nu au luat în serios sesizarea familiei şi au demarat cercetări abia după două zile.

alina lucaci

După alte două săptămâni, bucăţi din trupul fetei au fost găsite la Roman şi într-o fântână din Todireşti, iar poliţiştii au început să caute criminalul. Poliţiştii au audiat mii de persoane, dintre care chirurgi, măcelari, violatori şi bolnavi psihici, încercând să-l găsească pe autorul crimei. Trupul fetiţei fusese tranşat cu o precizie uluitoare, carnea fiind pur şi simplu rasă de pe oase. „Cazul Alina" s-a prescris în 2004. „Şi acum, după atâţia ani, regret că am trimis-o pe Alina să ducă gunoiul ", a declarat Cezaria Lucaci, în 2009, pentru Adevărul.

Jandarmul ucis la Consulatul german din Sibiu

30 mai 2012, Sibiu. O asistentă de la Spitalul Militar, care se îndrepta spre serviciu, face o descoperire şocantă. Pe strada Lucian Blaga, la cinci minute de centrul Sibiului, în faţa Consulatului German, femeia găseşte un jandarm căzut în stradă, într-o baltă de sânge. Imediat, sună la 112. Un echipaj de ambulanţă ajunge rapid la faţa locului. Din păcate, medicii nu mai pot face nimic pentru Marius Paliuc. Jandarmul care efectua paza la Consulat a fost declarat mort. 

Anchetatorii aveau să stabilească ulterior că jandarmul a fost înjunghiat în gheretă, a ieşit apoi afară, a căzut în stradă şi şi-a dat ultima suflare.  În zonă erau mai multe camere de supraveghere, amplasate la punctul de control şi acces al Consulatului, pe pereţii exteriori şi pe acoperiş, însă imaginile surprinse de acestea sunt neclare. În schimb, pe şi în ghereta jandarmului nu există camere de supraveghere, iar ucigaşul a lovit tocmai în interiorul gheretei.   

image

Moartea care a venit cu autostopul: criminal în serie la Vaslui

Patru femei au fost ucise şi abandonate în pădurile din judeţul Vaslui, între anii 2000 şi 2004. Cel mai dificil caz din istoria poliţiei vasluiene reprezintă, de 15 ani, şi cel mai lametabil eşec investigativ, nefiind găsit, până acum, criminalul.Anchetatorii au vorbit despre existenţa unui criminal în serie, pe care nu l-au descoperit însă nici după 15 ani.

Marcela Tomozei (29 ani), Maria Bîru (46 ani), Safta Ciubotaru (30 ani) şi Mioara Anuţa Manea (29 ani) sunt victimele în dreptul cărora apare „autor necunoscut“. Primele trei femei au fost ucise în anul 2000, după ce au urcat în maşini de ocazie în zona Fabricii de Rulmenţi Bârlad. Mioarei Manea i-a fost curmată viaţa patru ani mai târziu, tot după un autostop, la ieşirea din municipiul Vaslui.

mioara anuta manea

Procurorii au stabilit despre criminal că îşi strangula sau sugruma victimele, iar ulterior le abandona cadavrele prin păduri. Mobilul crimei, cred anchetatorii, a fost jaful, în toate cele patru cazuri, bunurile de valoare nemaifiind găsite. Nu a fost exclusă nici varianta agresiunilor sexuale, având în vedere că toate cadavrele au fost descoperite parţial dezbrăcate, însă această ipoteză nu a putut fi confirmată.

De-a lungul anilor, „dosarul autostopistelor“ a trecut prin mâinile mai multor procurorori. „Nu există crimă perfectă, ci poliţişti neputincioşi. Nu au fost posibilităţile noastre de aşa manieră încât să combatem. În astfel de cazuri, dacă în primele luni nu găseşti autorul, şansele să-l prinzi scad cu 30-40%“, este de părere comisarul Constantin Bărbieru, fostul şef al Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui. Cazul este deschis în continuare.

Cazul Dalma, fata de 15 ani ucisă după discotecă

10 aprilie 2002. Dalma Lukacs (15 ani) a plecat la discotecă din casa bunicii ei din Gheorghieni, judeţul Harghita. De regulă, fata era însoţită de bunic, care o aştepta afară, până la sfârşitul petrecerii. După moartea bunicului, unchiul era cel care o însoţea. Pe 10 aprilie, Dalma a fost condusă de unchiul său la discoteca din Gheorghieni. Adolescenta a rămas acolo, în timp ce unchiul ei a plecat la un prieten, dându-şi întâlnire la ora 23, când urmau să plece înapoi acasă.   După două zile, unchiul fetei a anunţat dispariţia la poliţia oraşului Gheorgheni. Cadavrul Dalmei Lukacs a fost găsit o lună mai târziu, într-un canal acoperit cu un capac greu, de beton. Fata era dezbrăcată, iar picioarele-i erau legate cu un şiret. Avea în urechi cerceii de aur, ceea ce excludea jaful ca mobil al crimei.

Expertiza a relevat că fata fusese violată şi s-au descoperit mai multe urme, ancheta însă a rămas blocată ani de zile.

Dublu asasinat de la Giuleşti- Sârbi

20 mai 1999. Este data la care, Nicolae Tănase şi Nicolae Moise, alias Puiu Tănase şi Nicu Pământ, doi cunoscuţi ai lumii interlope din Capitală au dispărut.  Cadavrele lor au fost găsite îngropate unul peste altul lângă groapa de gunoi de la Giuleşti-Sârbi. Ambele victime au fost executate în stil mafiot, fiind împuşcate în cap. Traiectoria gloanţelor calibru 9: de sus în jos, de parcă ei s-ar fi aflat în genunchi când li s-a pus ţeava pistolului în ceafă. S-a vehiculat că cei doi bărbaţi au fost executaţi la comanda interlopilor, care aflaseră că aceştia ar fi ”informatori” pentru poliţişti.

Tânăra din Suceava ucisă în timp ce mânca prune

12 septembrie 2008. Alina Corocăescu, în vârstă de 27 de ani, a fost găsită moartă într-un apartament din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. 

Maria Corocaescu

Tânăra a fost lovită în cap, de trei ori, cu o rangă, însă chiar dacă fapta a fost comisă în amiaza mare nimeni nu a auzit sau văzut nimic. Alina, absolventă a două facultăţi – Drept şi Psihologie – a fost găsită moartă, chiar de mama ei care declara la acea vreme că imaginea fiicei sale moarte o va urmări până va ajunge în mormânt. Anchetatorii au stabilit atunci că motivul crimei a fost jaful, criminalul furând din casă o borsetă în care erau câteva sute de lei.

„Nu o să uit niciodată, la plecare m-a condus până afară şi i-am dat în mână trei prune pe care le-am cules de la casa pe care o construiam pentru ea. După crimă am găsit lângă ea o prună, cred că după ce am plecat eu a mai apucat să mănânce două din prune şi apoi a fost omorâtă", mărturisea mama Alinei Corocăescu.

Mafiotul italian executat în parcul Verdi

19 mai 2004. Un mafiot italian, urmărit de poliţie pentru jaf armat şi sechestrare de persoane, a fost asasinat la Bucuresti. Alberto Ranaldi (51 de ani), avea legaturi cu mafia  "La Camorra" şi se stabilise în Romania de opt ani. Cadavrul sau a fost găsit în Parcul Verdi din Capitală. Câteva zgarieturi de pe faţp i-au facut pe anchetatori să creadă, iniţial, ca este vorba doar despre o moarte suspectă. După efectuarea autopsiei, medicii legisti au stabilit ca Ranaldi a fost asasinat. Victima avea o plagă impuscata in cap, la tampla stanga. Arma folosită, de calibru mic, 5,6 mm, a făcut ca orificiul lăsat de glonţ să fie greu de observat, sângele coagulat în jurul plăgii lasand impresia că este doar o rană minoră. Pentru că nu a fost găsit sânge la locul descoperirii cadavrului, anchetatorii au considerat cp asasinarea italianului a avut loc în altă parte. A fost exclusă ipoteza jafului, fiind cazul fiind catalogat o reglare de conturi. 

Mai puteţi citi:

Cei mai odioşi criminali din Vaslui: bârlădeanul care şi-a omorât fratele şi i-a compus un epitaf, vasluianul care şi-a ucis fetiţa, pentru a se răzbuna pe soţie

Cei mai cunoscuţi criminali din istoria României. Secretele terifiante ale criminalilor tată şi fiu, ucigaşi de femei, şi ale asasinului cu 26 de victime

Cea mai controversată crimă a anilor '90 - ucigaşul lui Ioan Luchian Mihalea iese din puşcăria VIP-urilor, după ce a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite