Un căutător de comori sancţionat de Poliţia de Frontieră în Vama Porţile de Fier I
0Un căutător de comori sancţionat de Poliţia de Frontieră în Vama Porţile de Fier IaUn bărbat din staţiunea Băile Herculane (Caraş Severin) a fost sancţionat de Poliţia de Frontieră în Punctul Vamal Porţile de Fier I, după ce a încercat să introducă ilegal în ţară un detector pentru găsirea metalelor feroase şi neferoase, pe care îl achiziţionase din Serbia.
Detectorul de metale a fost găsit dezmembrat în portbagajul şi habitaclul unui autoturism care aparţinea unui cetăţean din localitatea Băile Herculane şi pentru care acesta nu avea autorizaţie de deţinere.
„În ziua de 03.11.2013, ora 18.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a intra în România cu un autoturism înmatriculat în judeţul Caraş Severin, cetăţeanul român G. Florin, în vârstă de 32 de ani. Observând mai multe componente ale unui aparat electronic în portbagajul autoturismului şi starea de agitaţie a cetăţeanului din localitatea Băile Herculane, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au hotărât să efectueze un control amănunţit asupra documentelor de călătorie şi mijlocului de transport”, precizează comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
În urma controlului efectuat de către echipa comună de control în habitaclul autoturismului aparţinând cetăţeanului român s-au găsit nedeclarate şi alte componente ale aparatului electronic, care după asamblare s-a dovedit a fi un detector pentru metale feroase şi neferoase. Întrebat de autorizaţia de deţinere a detectorului de metale, G. Florin a prezentat doar o legitimaţie emisă de Asociaţia Căutătorilor de Comori şi Tezaure din România declarând că nu posedă un asemenea document.
Din cercetările efectuate de către poliţiştii de frontieră s-a stabilit că detectorul de metale a fost cumpărat din Serbia şi urmau a fi introdus ilegal în România cu intenţia de a fi folosit în scop personal de către cetăţeanul cărăşean.
Având în vedere că G. Florin a încălcat legislaţia referitoare la protecţia patrimoniului arheologic naţional poliţiştii de frontieră l-au sancţionat pe acesta cu amendă în valoare de 25000 de lei, iar detectorul de metale în valoare de 4500 de lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării.