Sănătate printre gândaci şi dotări vechi în cel mai mare spital din Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Mehedinţi, se zbate într-o sărăcie cronică de ani de zile. Din cauza subfinanţării, spitalul nu are fonduri pentru investiţii serioase în aparatură medicală, iar plata salariilor atârnă ca o piatră de moară de gâtul managerului.

Într-un judeţ măcinat de sărăcie şi şomaj, nici  Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin nu poate face notă discordantă şi se încadrează, evident, pe aceeaşi linie. Teoretic se pune mare preţ pe sănătate, dar atunci când vine vorba de finanţare lucrurile nu mai stau deloc aşa.

Practic, situaţia celui mai mare spital din judeţul Mehedinţi este una deosebit de critică, cu datorii la furnizori de peste 12.000.000 de lei. Până la data de 21 octombrie, unitatea medicală a avut conturile blocate din cauza sumelor datorate la bugetul de stat, Guvernul repartizându-i suma de 6.352.000 de lei pentru achitarea arieratelor.

Cel mai grav este însă faptul că spitalul judeţean nu este dotat cu aparatură medicală performantă, că pacienţii sunt trimişi la farmacia de peste drum ca să-şi cumpere medicamentele. Consecinţa? De la începutul anului, s-au înregistrat peste 300 de decese în spitalul de la Turnu Severin, ceea ce înseamnă aproape un mort în fiecare zi.

Dotări medicale s-au făcut sporadic, deşi mare parte din aparatura medicală de aici provine din anii 90 deci, uzată atât fizic, cât şi moral. „Dotările Spitalului Judeţean sunt destul de vechi, unele aparate sunt la nivelul anilor 95, altele sunt la nivelul anilor 90, instrumentarul chirurgical e destul de înapoiat. De exemplu, secţia de cardiologie este destul de prost echipată, nu face faţă nivelului la care a ajuns cardiologia la nivelul anului 2013-2014. Singurul lucru pe care îl avem este că avem asistente bine pregătite şi doctori bine pregătiţi, în rest totul este destul de vechi. Noi am depus eforturi şi am solicitat, dar mereu ni se spune că nu sunt bani”, spune cardiologul Cristian Jianu, preşedintele Colegiului Medicilor din Mehedinţi.

În vara acestui an, aparţinătorii pacienţilor internaţi în cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Mehedinţi reclamau igiena precară din băile spitalului şi mobilierul rupt, în care bolnavii nu îşi pot păstra mâncarea. Bolnavii reclamau şi că era plin de gândaci, situaţie care între timp nu s-a remediat.

“Nu vine nimeni de bine, vine de bolnav Şi ca să stai doi în pat, să miroşi picioarele unul altuia?! Maică-mea nu a fost la toaletă deloc. E mizerie, nu poate! Sunt şi gândaci, uitaţi cum merg gândacii. Păi aşa este în spital? De ce plătim sănătatea? Aducem mâncare de acasă, dar cum o poate mânca, e plin de gândaci! (...) Sub orice critică, mai bine prefer să mor decât să stau aici în spital!”, se plângea la vremea respectivă mama unei paciente internată în Spitalul din Drobeta Turnu Severin.

Un spital mediatizat

Spitalul de la Turnu Severin este unul sărac, dar anul acesta stă foarte bine la capitolul mediatizare. E adevărat, una negativă. Celebritatea spitalului se datorează, dacă putem spune aşa, baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, care a văzut în această unitate medicală o vacă bună de muls. Dacă nu ar fi intervenit la timp procurorii DNA, Duicu ar fi împovărat bugetul spitalului cu câteva milioane bune de euro pentru dotarea cu aparatură medicală pentru noul bloc materno-infantil. Şi toate astea, le-a făcut, după cum au arătat procurorii, în complicitate cu managerul spitalului, Doina Borugă, instalat evident în funcţie de baronul roşu.

Firma Tetraedru, alungată din spital

La sfârşitul lunii august 2013, Spitalul Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin avea să fie măcinat de un alt scandal de proporţii. Compania Tetraedru Medical Consulting care a preluat, la începutul anului 2011, managementul privat al spitalului a fost scoasă pe uşa din dos de către Consiliul Judeţean Mehedinţi, care a reziliat fără drept de apel contractul de management. Oficial, Consiliul Judeţean Mehedinţi i-a reproşat printre altele  companiei Tetraedru că nu a prezentat un plan de management pe perioada derulării acestui contract de management , care să fie aprobat de Consiliul Judeţean şi că situaţiile financiare pe anul 2011 şi 2012 nu au fost niciodată supuse votului Consiliului de Administraţie a Spitalului de Urgenţă. Compania Tetraedru nu a ieşit la atac, nu a prezentat niciun un punct de vedere faţă de această situaţie, astfel că tăcerea acesteia a fost destul de suspectă, mai ales că s-a speculat faptul că în spatele acestei manevre era intenţia lui Duicu de a dota noul bloc materno infantil cu aparatură medicală de  milioane de euro în sistem de leasing financiar fără amestecul acestei firme.

Citeşte şi:

Medicul Marinică Stoian rămâne în continuare la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe Turnu Severin

FOTO Spitalul Judeţean de Urgenţe Turnu Severin, în război cu laboratorul Sanomed

Birocraţia blochează internările de zi la cel mai mare spital din Mehedinţi


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite