Fenomen ciudat la sfârşit de decembrie. În Mehedinţi a înmugurit liliacul
0În aceste zile avem temperaturi neobişnuit de mari, ceea ce a provocat înmugurirea plantelor care dau în floare primăvara devreme.
Din cauza temperaturilor neobişnuit de înalte pentru această perioadă, liliacul a înmugurit in curtea mai multor localnici din Cerneţi-Mehedinţi.
Oamenii s-au mirat şi chiar s-au speriat. Ei cred că nu e bine, dar alţii, dimpotrivă, se bucură nespus de temperaturile generoase.
“Noi speram să avem un Crăciun cu zăpadă, dar cu aşa temperaturi, o fi crezut c-a venit primăvara de a înmugurit. Sper să reziste dacă vine gerul”, spune proprietarul în curtea căruia a înflorit liliacul.
Potrivit specialiştilor temperaturile ridicate ar putea avea efecte nedorite asupra naturii pentru că la primăvară este posibil ca productivitatea să fie scăzută întrucât mugurii nu o să mai fie viabili.
Pentru urmatoarele trei zile meteorologii prognozează maxime de până la 14 grade şi noaptea vom avea 2-4 grade. Începând de miercurea viitoare timpul se răceşte, iar potrivit site-urilor meteo pe 30 decembrie se va înregistra doar 1 grad. .