Adrian Duicu vrea să fie cercetat în stare de libertate. Cererea este judecată de magistraţii de la ÎCCJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Înalta Curte analizează vineri contestaţia făcută de baronul din Mehedinţi, Adrian Duicu, la decizia de arestare preventivă. Contestaţii au formulat şi fostul şef al poliţiei mehedinţene, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, arestaţi preventiv în acelaşi dosar de corupţie cu Adrian Duicu.

Cei trei au făcut contestaţie, în baza prevederilor noului cod de procedură penală, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la măsura de prelungire a arestării preventive propusă de procurorii DNA.

În data de 28 aprilie a.c., Curtea de Apel Bucureşti a admis “propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor Duicu Ioan-Adrian, Ponea Constantin Ştefan şi Popescu Constantin, pe timp de câte 30 de zile, de la 04.05.2014 până la 02.06.2014, pentru fiecare inculpat”.

Adrian Duicu, fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Ştefan Ponea, dar şi omul de afaceri şi preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu, sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Cei trei au fost arestaţi preventiv în data de 4 aprilie, după decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi este acuzat de trafic şi cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii.

Citeşte şi:

Un nou mandat de arestare pentru Duicu, Ponea şi Popescu

Reţeaua baronului PSD de Mehedinţi şi oamenii săi de încredere

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite