Weekend-ul festivalurilor la Timişoara: muzică, umor şi motociclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezident Ex la primul concert, în august 2012, la Timişoara. FOTO: Ştefan Both
Rezident Ex la primul concert, în august 2012, la Timişoara. FOTO: Ştefan Both

Sfârşitul de săptămână aduce bănăţenilor o multitudine de concerte şi evenimente culturale, în oraş, dar şi în împrejurimi: Timişoara Fest, Festivalul "Pălăria Bănăţană" şi Bikers Festival.

Nici bine nu s-a încheiat tradţionala Sărbătoare a Berii, de la Timişoara, în acelaşi loc, de pe platoul stadionului, va avea loc un nou festival pe acelaşi calapod: Timişoara Fest. În cele trei zile de festival, pe scena de lângă stadion vor urca  trupe autohtone precum Compact (vineri), Rezident EX (sâmbătă) sau Iris (duminică), dar şi o multitudine de trupe şi artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, anasmbluri de muzică populară şi mai multe formaţii de dans.

Cireaşa de pe tort, cel puţin pentru rockerii timişoreni, este un nou concert al trupei în care solist este Ovidiu „Kempes”, fostul interpret al formaţiei Cargo. Chiar dacă este născut la Arad, Ovidiu Ioncu îndrăgeşte oraşul de pe Bega, pentru că la Timişoara s-a lansat cariera lui muzicală. Primul concert în România al noii sale formaţii, Rezident EX, a fost acasă, la Timişoara, pe 3 august 2012.

Motociclişti şi umor

De vineri şi până duminică, în apropiere de Timişoara are loc a 11-a ediţie a unui festival devenit deja tradiţional: Bikers Festival, organizat de Road Patrol MC Timişoara. Locul desfăşurări devine şi el tradiţional: plaja de la Şag, pe maul râului Timiş, la 16 kilometri de Timişoara. De-alungul celor trei zile vor concerta şapte trupe de rock din România şi una din Ungaria şi vor avea loc numeroase activităţi şi concursuri. În plus, vor fi acordate premii celei mai frumoase motociclete, posesorului celui mai vechi permis de categoria A şi motociclistului venit de la cea mai mare depărtare.

Sâmbătă, la Timişoara are loc Festivalul de satiră şi umor "Pălăria Bănăţană". Curioşii sunt invitaţi, de la ora 17.00, la galeria Mansarda de la Bastion, pentru o expoziţie de caricaturi, iar mai târziu, de la ora 19.00, bănăţenii sunt aşteptaţi la o întâlnire cu 18 autori de aforisme şi proză satirică, la terasa Dock's, pe malul Begăi.

Evenimentele culturale nu se opresc aici. În acest weekend, în Parcul Rozelor din Timişoara se va vorbi limba franceză. Vineri, de la ora 20.00, este programat concertul trupei Nouvelle Vague, iar sâmbătă, de la aceeaşi oră, Institutul Francez îi aduce în faţa timişorenilor pe tinerii de la Tout Allant Vers, care vor cânta apoi şi în Cluj, Iaşi şi Bucureşti.

Citeşte şi:

Să curgă bere pe Bega: A fost inventat un nou festival al berii la Timişoara

VIDEO Distribuţie de zile mari la Festivalul Plai. Patrice revine la Timişoara pentru al doilea an consecutiv

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite