PORTRET: Ioan Chiş, primul revoluţionar din balconul Operei
0Timişoreanul va rămâne în istorie drept cel care a urcat primul în balconul Operei, pe 20 decembrie 1989.
PROFIL
Născut. 11.05.1957 Ip, Sălaj
Studii. Şcoala tehnică – maestru prelucrări prin aşchiere
Experienţă. A fost primul revoluţionar care a urcat în balconul Operei, pe 20 decembrie 1989.
Familie. Căsătorit cu Aurica. Are o fată, Carmen (24 de ani)
Ioan Chiş a făcut parte din grupul de revoluţionari care i-au condus pe cei de la întreprinderea Elecrtotimiş, când fabricile au intrat în grevă generală. El a fost însă de la bun început pe străzi. Pe 16 decembrie 1989 s-a aflat în Piaţa Maria, în faţa casei pastorului Laszlo Tokes, iar de atunci nu a mai putut să stea deoparte. Ioan Chiş a cucerit unul din tancurile aflate în faţa cinematografului Capitol.
„M-am urcat pe tanchetă şi am pus în ţeava de tun un steag”, a declarat Chiş. Când a ajuns grupul de revoluţionari de la Electrotimiş, Ioan Chiş şi-a propus să urce în balconul Operei cu gândul să ţină un discurs.
„Clădirea era înconjurată de soldaţi, astfel că am intrat pe uşa din lateral. Acolo s-a întâmplat următorul fenomen: oamenii s-au dat la o parte, mi-au făcut loc. Directorul de atunci, Nicoară, a descuiat uşa. Era clar că aştepta pe cineva. Dar în niciun caz pe mine”, a povestit Ioan Chiş.
„A explodat mămăliga”
Autorităţile comuniste au pregătit o manifestaţie pro-Ceauşescu, iar pentru asta, în balcon erau deja montare microfoane, staţiile de amplificare, plus doi operatori. „Când am ajuns sus a început să îmi fie frică. Ştiam că am cucerit poziţia inamicului. Am ieşit pe balcon cu mâinile sus. În primele cuvinte am spus că sunt maistru la Electrotimiş. După care am exclamat: În sfârşit a explodat mămăliga!”, a povestit Ioan Chiş.
În timp ce Securitatea plănuia să ia cu asalt Opera pentru a pune mâna pe liderii Revoluţiei, acesta şi-au învins frica şi au rămas pe baricade. „În acea seară, sufletul a fost Petre Boroşoiu. Era actor, iar eu i-am cerut să îşi facă meseria. Pe 21 decembrie, am plecat acasă să îmi iau rămas bun de la soţie şi fiica mea de patru ani. Nu credeam că voi mai avea ocazia să le mai văd vreodată. Nu mai era cale de întors. Un luptător ca mine nu putea să de înapoi”, a mai afirmat revoluţionarul.
Nu a intrat în politică
În balconul Operei au ajuns şi Lorin Fortuna şi Claudiu Iordache, care au pus bezele, în ilegalitate, a Frontului Democreat Român. „Am zis că Fortuna, care era profesor universitar, merită să fie preşedintele. Au am fost vicepreşedinte”, a adăugat Chiş. Acesta nu a intrat în niciun partid politic după căderea comunismului. Frontul Democrat Român s-a dizolvat în februarie 1990.
„Am dorit să rămână un simbol al Revoluţiei şi al istoriei. Eu nu am intrat în politică pentru că nu pot să spun ce ar vrea să audă unul sau altul. Mie îmi place să spun ceea ce cred”, a mai spus Ioan Chiş.
Întrebări şi răspunsuri
Aţi reuşit să profitaţi de Revoluţie pentru a vă realiza?
Eu am pierdut bani la Revoluţie. Mi-a mâncat toţi banii. Puteam să iau locul fostului director de la Electrotimiş. Nu am putut din respect pentru el. Era o enciclopedie. Eu am vrut să fiu liber. Şi astăzi sunt liber să trăiesc din munca pe care o fac.
Şi totuşi au răsărit foarte mulţi aşa-zişi revoluţionari.
Eu vă spun că la Revoluţie au participat doar 10 la sută din populaţia ţării. Succesul se datorează însă celor 90 la sută pentru că nu au participat la Revoluţie de partea lui Ceauşescu. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, în balcon am rămas patru oameni, iar în faţa Operei sub o sută!
Ce-i place
„Îmi place foarte mult grădinăritul, munca pământului. Mă onorează că mă lasă să îl lucrez şi mă răsplăteşte cu roadele sale. Sunt pasionat de istorie, poezie şi îmi plac în special scriitorii ruşi”, a declarat Ioan Chiş.
Ce nu-i place
„Nu îmi place fariseismul oamenilor. De asemenea, lipsa unei strategii. Mereu o luăm de la început. Mă deranjează neîmplinirile oamenilor, care aşteaptă ca ţara să le ofere ceva fără să priceapă că pot să devină oricând întreprinzători”, a mai spus Chiş.
CITEŞTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:
DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său
REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi
DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa
CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate
REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA
Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara
Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani
DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război
Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist
DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta
DECEMBRIE '89. Manifestanţii ucişi după ce s-au refugiat în casa scărilor
DECEMBRIE '89. Şi-a pierdut iubita şi piciorul stâng
DECEMBRIE '89 Ordinul de recucerire a tancurilor cu orice preţ a dus la măcelul din Girocului
DECEMBRIE '89 Şi-a găsit copilul în groapa comună
Decembrie '89. Primele victime ale represiunii de la Timişoara
Decembrie '89. Soţia eroului Ferkel: "Aş fi renunţat din tot sufletul la libertate să îl pot avea pe soţ alături"
Decembrie '89. Crimele odioase de pe treptele Catedralei din Timişoara
DECEMBRIE `89: Şi-a găsit sora împuşcată în cap în măcelul de pe Podul Decebal