Patru paşi de vindecare prin gândire, în ştiinţa noesiologiei: „Răul n-ar trebui menţionat nici măcar pentru a-l nega“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noesiologia este ştiinţa care studiază efectele produse în viaţa de către fiecare gând. Unul dintre principiile noesiologiei este să gândiţi şi să vorbiţi numai de bine.

Noesis provine din limba greacă şi înseamnă “acţiunea gândirii”. Noesiologia este ştiinţa care studiază efectele produse în viaţă de către fiecare gând. Acest principiu a fost introdus de chirurgul Angel Escudero şi este pe larg tratat în cartea “Vindecare prin gândire. Noesiterapie”, apărută la Editura „For You“.

“Se pare că fiecare gând al nostru iniţiază o reacţie biologică globală armonică, în întreaga fiinţă materială şi spirituală – în sensul că ea reprezintă conţinutul gândului care a provocat-o. Fiecare gând influenţează energiile globale ale omului şi, conform semnificaţiei ei intrinsece, se va produce ori un efect util şi benefic, ori unul negativ şi dăunător. Reacţia biologică pozitivă are loc atunci când organismul funcţioneaza aşa cum ar trebui. Pentru o funcţionare corectă a corpului uman, trebuie să existe un echilibru în sistemul nervos vegetativ-respectiv între sistemul simpatic şi parasimpatic”, explică medicul Lavinia Bratu, pe site-ul ei, lavi-enrose.com.

Boala reprezintă de obicei lipsa de iubire în viaţa unui om, ceea ce produce o dizarmonie psihosomatică. Psihologic şi fizic, boala este o cerere de iubire, susţine Lavinia Bratu.
 

Copiii demonstrează că aceste afirmaţii sunt adevărate. Se ştie că cei din spitale şi orfelinate, lipsiţi de iubirea mamei lor, cad pradă tuturor tipurilor de boli, într-o măsură mai mare decât cei care se bucură de iubirea şi grija mamelor. Aceste boli sunt, de fapt, o cerere de iubire”, precizează medicul. 
 

Ce se întâmplă când un om se gândeşte şi la lucruri pozitive şi la cele negative fără să aleagă? “El produce blocaje în lanţul vieţii lui, deoarece nu a învăţat că, pentru a merge continuu în direcţia binelui, trebuie ca întotdeauna să tragă în aceeaşi direcţie, cea pozitivă”, afirmă Lavinia Bratu.

“Întotdeauna să gândiţi şi să vorbiţi numai de bine”

Iată câţiva paşi pentru vindecare prin gândire propuşi de medicul Angel Escudero, prezentaţi de Lavinia Bratu.

- Cantitatea şi calitatea apei din organism sunt esenţiale pentru a păstra o stare bună de sănătate, iar sănătatea este imposibil de păstrat, fără a respecta semnificaţia gândurilor sau cuvintelor. Când corpul este deshidratat, pentru că nu beţi suficientă apă, creierul vă poate da sfaturi eronate. E posibil să simţiţi foame, când corpul cere apă, iar când mâncaţi nevoia de apă creşte. Apa nu poate fi înlocuită de alte fluide! Apa este de neînlocuit!
 

- Întotdeauna să gândiţi şi să vorbiţi numai de bine. Nu gândiţi şi nici nu vorbiţi despre rău, nici măcar să-l negaţi. Creierul nu poate înţelege o negaţie şi nu o va putea face niciodată. Trebuie să căutaţi binele opus răului de care suferiţi, sau de care vă este teamă. Când îl veţi recunoaşte, trebuie să vă amintiţi următoarele cuvinte: “am nevoie”. Apoi, puneţi după “am nevoie” lucrul pozitiv de care aveţi nevoie: opusul răului. Continuaţi să gândiţi şi să vorbiţi despre binele pe care l-aţi recunoscut deja şi să credeţi că va fi uşor de obţinut, în orice moment. Continuaţi astfel, până când veţi obţine tot ce vă doriţi.

- Este necesar să schimbăm frica cu iubirea – care să fie cea mai importantă motivaţie pentru acţiunile omului.

- Este necesar să gândim tot timpul în prezent, susţinând ideea că avem tot ceea ce ne trebuie şi ce ne este benefic: linişte, sănătate, stăpânire de sine şi bunăstare. Nu trebuie să negăm răul de care suferim, deoarece, făcând asta, accentuăm în creier tot ce am stocat acolo legat de ceea ce negăm. Răul nu ar trebui menţionat deloc, nici măcar pentru a-l nega. În creier, negarea nu are aceeaşi forţă ca ideea pe care vrem să o negăm.

“Principiile noesiterapiei au fost îndelung testate şi folosite în tratamentul ulcerelor, grefelor de piele, hemoroizilor, herniilor inghinale şi ombilicale, simpatectomii peri-arteriale, chirurgie cosmetică, arteroscleroză. Dr. Escudero oferă astfel o perspectivă minunată de împăcare a medicinei alopate cu principiile energetice şi spirituale care conduc viaţa”.

Iată ce spune doctorul Escudero despre cancer: 

“Se ştie că această boală apare la cei care, la nivel conştient sau inconştient, au pierdut dorinţa de a mai trăi aşa cum trăiesc în acel moment, care au renunţat la tot. Asta li se întâmplă până şi copiilor, indiferent de vârstă, influenţaţi la nivel inconştient de pesimismul părinţilor sau rudelor, sau de circumstanţe vitale pe care nu le pot depăşi. Acumularea reacţiilor biologice negative se traduce printr-o scădere a ceea ce se numeşte imunologie genetică-capacitatea naturii de a corecta şi a reordona alterările sau erorile ADN ale celulelor, care permit multiplicarea.

Acest obiectiv poate fi atins numai prin folosirea pozitivă a gândului, care exprimă dorinţa pacientului de a trăi. Cu ajutorul energiei lui creatoare trebuie să se creeze un ordin pentru restabilirea, în ADN, a informaţiilor genetice corecte. Acesta este remediul împotriva cancerului şi, fără îndoială, mecanismul ce stă la baza vindecării spontane. Aceasta este direcţia pe care trebuie să mergem în viitor. 
 

Cu ajutorul unui mecanism conştient al pacientului, trebuie să-i învăţăm cum să-şi dorească cu adevărat să trăiască, să înveţe să-şi rezolve sau să depăşească problemele din viaţă. Ei trebuie să transmită conştient această voinţă către creier – şi, de acolo, în întreg organismul, pentru a restabili un control interior adecvat asupra reproducerii celulare”.

Citiţi şi:


Cât de important e să dormim de la ora 10 seara: „Meridianul ficatului intră în repaus atunci. Organismul se detoxifică“
 

Când şi cât e bine să mâncăm seara. Sfatul specialistului: „Dacă ne culcăm la ora 22, e bine ca la ora 19 să fim gata cu cina“

Cum să ne fortificăm organismul pe timpul iernii. Nutriţionist: „Nu renunţaţi la cârnaţi şi la slănina de porc. Murăturile sunt medicamente“   

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite