FOTO Coşmarul unei cântăreţe de muzică populară: "Domnilor din primăria Ghiroda, nu mai putem să ieşim din casă! Ne puneţi voi la dispoziţie un elicopter?"

Cântăreaţa de muzică populară Laura Laurenţiu a decis să se mute din Timişoara în comuna Ghiroda, pentru a avea o viaţă mai liniştită.

Cântăreaţa Laura Laurenţiu şi-a vândut apartamantul din centrul Timişoarei, a investit într-un teren la Ghiroda, a luat bani şi de la bancă şi a construit casa visurilor ei. În loc de paradisul imaginat, Laura Laurenţiu a avut parte numai de nervi. Disperată de situaţie, aceasta a povestit întâmplarea ei de viaţă pe Facebook. 

Redăm întreaga scrisoare a Laurei Laurenţiu:
 

“Sunt opt ani de când am decis să renunţ la viaţa dintr-o zonă centrală a Timişoarei, iluzionându-mă cu o viaţă calmă, liniştită şi în acelaşi timp civilizată într-un paradis imobiliar aflat la doi paşi de oraş şi anume la Ghiroda. 

Expresia ”la doi paşi” nu e o exagerare, de la fereastra casei mele văd inscripţia Timişoara de la intrarea estică în oraş. 

Am investit într-un teren aici aproape tot ceea ce primisem pe apartamentul meu din zona centrală, preţul a fost de 55 euro/mp (şi nu a prea scăzut). Tot ce mi-a mai rămas, plus un credit la bancă din care mai am de plătit încă 18 ani, un teren agricol de 10 ha pe care l-am vândut şi tot ce am câştigat de atunci încoace am investit în casa visurilor noastre. 

Am cumpărat terenul de la un domn care între timp a ajuns senator în senatul României. M-a asigurat că a vom avea reţea de curent electric înainte de a avea autorizaţia de construire. Vorbe în vânt, autorizaţia am obţinut-o în 2 luni de zile de la fostul primar, care mi-a dat la rândul lui asigurări că zona atât de apropiată de oraş se va dezvolta frumos. 

Curentul, însă, a venit abia 5 ani mai târziu, 5 ani în care noi am locuit aici şi ne-a ars becul în casă graţie unei improvizaţii extrem de costisitoare şi periculoase în acelaşi timp. Pentru această reţea de curent, proprietarii din cartier au plătit 35.000 de euro (15 am participat) iar primăria Ghiroda a contribuit cu reţeaua de iluminat public (stâlpi, cabluri şi becuri, din care jumătate nu mai ard) în valoare de 14.900 euro. Adică, dacă noi, ca particulari, am adus efectiv energia electrică în zonă, a pus şi primăria nişte stâlpi şi asta după jalbe repetate cu care ne-am prezentat umili la edilii comunei timp de doi ani si mai bine.
 

De atunci, a avut şi onorata primărie o iniţiativă: aceea de a aduce alte binefaceri ale civilizaţiei în cartierul nostru, şi anume apa curentă şi canalul. Lucrările au început în martie anul trecut (2014). 

Termenul de predare şi punere în funcţie era în aprilie 2015. Nu vreau să insist asupra întregii perioade în care s-au făcut aceste lucrări, aproape am uitat că am ieşit din casă timp de 60 de zile balansându-mă pe o scândură ce traversa un şanţ adânc de doi metri. A uitat şi vecinul meu că i-a căzut copilul în acel şanţ şi că abia după ce s-a întâmplat asta, a venit firma executantă şi a astupat şanţul ăla în care putea să moară oricine. Vreau să insist asupra nepăsării şi sictirului cu care ne tratează primăria Ghiroda.

În fiecare lună, suntem amânaţi din 15 în 15 cu recepţia acestor lucrări. Încă de la faza cu copilul căzut în şanţ noi am cerut Primăriei să fie schimbată această firmă. Ni s-a spus că nu se poate, că ar trebui organizată o nouă licitaţie. După jumate de an de la depăşirea termenului limită de execuţie, suntem luaţi de fraieri cu aceleaşi texte.

Domnilor din primăria Ghiroda, nu mai putem să ieşim din casă! Ne puneţi voi la dispoziţie un elicopter? Firma pe care aţi luat-o în braţe şi pe care o protejaţi atât de grijulii ne-a săpat străzile pietruite, piatra e în fundul pământului iar noi ne împotmolim prin noroaie! Când nu e noroi, e un praf care se ridică până la cer!
 

În bălăriiile de lângă drumul public şi de pe parcelele dumnului senator şi ale altor proprietari în aşteptarea unui nou boom imobiliar, locuitorii din alte zone ale Ghirodei îşi aruncă gunoaiele! V-am cerut de zeci de ori o hotărâre locală prin care să impuneţi întreţinerea acestor spaţii, mi s-a replicat că ”oamenii se supără pe noi”. Şi ce dacă se supără, domnilor? Nici măcar nu vă pot alege, ei nu locuiesc în Ghiroda!

Locaşurile pentru canal (s-au săpat vreo 10 astfel de locaşuri) au fost nişte găuri imense, de câte 10 de mc, toate situate pe spaţiul drumului public. Fiecare gaură a avut 3 metri adâncime. A durat 4 luni până când s-au construit căminele zidite în găurile astea, care nici azi nu sunt complet astupate! Încă poate să moară omul dacă pică acolo! Să nu vorbim de faptul că nici vorbă să fi fost racordate!

Aţi promis că veţi asfalta Calea Speranţei (care arată mai degrabă ca si Calea Disperării) anul trecut, în 2014, în toamnă. Nu v-aţi ţinut de cuvânt, domnilor de la Primărie! Să înţeleg că mă veţi scuti de impozit, pentru că din nou a trebuit să schimb toată direcţia la maşină? Ştiţi că plătesc 1100 lei anual sub formă de impozite şi taxe la primăria Ghiroda, nu? Ce se face de banii mei? Brăduţi în faţa primăriei?

În primăvara lui 2015 ne-aţi promis că gata, anul trecut nu s-a putut, dar în aprilie, cel târziu mai 2015, odată cu terminarea lucrărilor de apă şi canal, se va asfalta! Ei, nu, zău! Iată că a venit toamna 2015, noi trebui să investim în amfibii sau elicoptere şi domniilor voastre nici că vă pasă, ne amânaţi pentru 2016! Să nu vorbim că atunci când plouă, în instalaţiille noastre de apă ajunge atâta noroi, că nu mai putem folosi apa din foraj propriu, gătim cu apă plată, ce mai, suntem boieri!

Nemulţumirea mea cea mai mare ţine de faptul că nici măcar nu suntem trataţi ca şi contribuabili, cu toate că plătim sume importante la bugetul comunei (ca deh, avem case noi şi solide!). Cred că din 2007 şi până în prezent doar eu am plătit mai mult de 10.000 de lei la bugetul comunei iar când am avut nemulţumiri, mi s-a spus ”cine te-a pus să îţi faci casă în câmp?”. Cine v-a pus pe voi, stimabili edili, să îmi eliberaţi autorizaţia de construire? Cine vă pune să încasaţi de la mine şi alţii ca mine impozite? Noi suntem buni doar de plată, de investiţii nu putem să ne bucurăm? 

Subliniez faptul că această comună, Ghiroda, este una dintre cele mai bogate din România, încasând taxe de la foarte mulţi contribuabili, printre care aeroportul Timişoara, vama Timişoara şi o grămadă de instituţii şi fabrici care îţi desfăşoară actrivitatea pe teritoriul comunei.

O altă mare, imensă măgărie, a fost aceea de a îmi reproşa, atunci când mi-am exprimat nemulţumirea faţă de tergiversarea lucrărilor la apă şi canal şi faţă de părtinirea pe care o arătaţi acestei firme, că ”ţi-au fost buni banii de la Ghiroda când ai cântat la rugă?”. Da, e vorba despre ruga Ghirodei din 2015, eveniment la care am încheiat un contract cu o asociaţie non-profit, nu cu primăria, şi la care am acceptat un preţ penibil, tocmai în ideea că poate se va arăta mai mult interes faţă de problemele zonei în care locuiesc. 

Oricum, eu m-am achitat de respectivul contract. Nu am întârziat, mi-am prestat programul ca la oricare eveniment unde sunt plătită, am avut o ţinută adecvată unei asemenea ocazii etc. În fine, constat cu regret că în comuna în care domiciliez nu am fost dorită la ruga satului pentru renumele de interpret (pentru care sunt dorită de multe alte comunităţi bănăţene) ci ca un fel de compensaţie, un fel de preţ pentru tăcerea mea. Ai prestat la noi, acuma taci şi-nghite praf, noroi, apă cu mizerii!

Oamenii de pe maşina de gunoi care ne vizitează cartierul în fiecare joi ne-am pus în vedere azi, 20,08,2015, că ei nu mai vin. Era cât pe ce să se împotmolească”.