Fostul ambasador al României la Belgrad, Ştefan Glăvan, implicat într-un accident rutier în Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ambasador al României la Belgrad, Ştefan Glăvan, a fost implicat, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier în apropierea municipiului Lugoj, după ce a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit în afara şoselei, fără ca acesta să fie rănit, arată Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că, la intrarea în localitatea Iosifălău din judeţul Timiş, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat fostul ambasador al României la Belgrad Ştefan Glăvan. "Şoferul se îndrepta cu maşina spre Timişoara, iar în dreptul localităţii Iosifălău, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, maşina ieşind în afara părţii carosabile şi ajungând pe câmpul de lângă şosea", a declarat, pentru Mediafax, Mirela Drăghicioiu.

Potrivit acesteia, şoferul nu a fost rănit şi a ieşit singur din maşină, nefiind nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare. În urma accidentului maşina în care se afla fostul demnitar a fost grav avariată. Conform sursei citate, în urma accidentului, Glăvan a fost amendat de poliţişti cu opt puncte. Fostul ambasador ar fi spus poliţiştilor că motivul accidentului a fost apariţia unui câine pe carosabil. Loferul a încercat să-l evite şi a pierdut astfel controlul volanului, ieşind de pe şosea şi rostogolindu-se de mai multe ori. Ştefan Glăvan nu a fost rănit, însă a fost dus totuşi la spital pentru investigaţi.

Ştefan Glăvan a fost ambasador al României la Belgrad în perioada 2000 - 2004. De asemenea, în perioadele 1990 - 1992 şi 1996 - 2000, el a fost senator, respectiv deputat.

Citeşte şi:

Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp, în Timiş

Accident grav între Timişoara şi Lugoj. O persoană a murit şi alte şase sunt grav rănite

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite