VIDEO Imagini de senzaţie cu Transalpina filmate cu o dronă. „Drumul Regelui“ a devenit una dintre principalele atracţii turistice din ţară
0
Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, a fost filmată cu o dronă, imaginile surprinse fiind pur şi simplu senzaţionale.
Filmuleţul realizat cu imaginile surprinse de la înălţime a fost realizat de către Răzvan Baciu şi au fost prezentate pe site-ul acestuia razvanbb.ro. Drumul şerpuieşte de-a lungul muntelui, ajungând până la o înăţime de 2145 metri, în pasul Urdele. Transalpina a fost deschisă oficial circulaţiei în urmă cu aproximativ două săptămâni şi a devenit una dintre principalele atracţii turistice ale României. Mii de maşini străbat zilnic cea mai înaltă şosea din ţară.
„Drumul Regelui“ străbate trei judeţe
„Drumul Regelui“, sau Transalpina, şerpuieşte pe crestele Parângului, de la Novaci (Gorj) până la Sebeş (Alba), dezvăluind o privelişte de vis.
Transalpina străbate judeţele Alba, Gorj şi Vâlcea pe o distanţă de 148 de kilometri, iar în punctul cel mai înalt, în Pasul Urdele, şoseaua atinge cota de 2.145 de metri, depăşind cu peste 100 de metri Transfăgărăşanul.
Calea de acces de peste munţi către Ardeal a fost construită în timpul romanilor, având o importanţă strategică, şi a fost modernizată parţial în perioada interbelică, de către regele Carol al II-lea, de unde vine şi denumirea de „Drumul Regelui“.
Construcţia drumului a început în anul 1934
Mii de maşini străbat Transalpina în fiecare weekend de vară. Turişti din toată ţara, dar şi din străinătate vin să vadă cu ochii lor drumul care şi-a făcut loc în inima naturii. Peisajele sunt ameţitoare, dar şi periculoase, pentru că lucrările nu au fost finalizate şi nu există parapeţi de protecţie.
„Drumul Regelui“ a devenit acum foarte căutat de turişti, pentru că este cel mai înalt din ţară şi oferă peisaje senzaţionale. Înainte de a fi amenajat nu era decât o potecă folosită pentru deplasarea produselor cu ajutorul cailor sau al măgarilor. Regele Carol al II-a a venit de la Sarmizegetusa pe această cale, traversând munţii, şi a propus amenajarea unui drum adevărat, pentru a crea astfel o legătură între Ardeal şi Oltenia. Lucrările au început în primăvara anului 1934 şi aveau să fie finalizate doi ani mai târziu.