Viaţa neromanţată din Târgu-Jiu, în regimul comunist: cum se distrau tinerii, cine erau cei mai cunoscuţi bişniţari, ce vindeau şi cum au trecut la statutul de oameni de afaceri

Tinerii târgujieni ştiau să se distreze în perioada comunistă, deşi opreliştile erau mari. Discotecile de la «Cocioabă» şi «Casa Tineretului», unde se dădea muzică la magnetofon, tricourile Lacoste şi blugii «Us Top», care se vindeau de bişniţari erau în vogă şi constituiau micile plăceri ale vieţii din perioada comunistă.

Locul unde bişniţarii din Târgu Jiu îşi făceau veacul era în faţa Hotelului Gorj. Aici se vindeau ţigări, blugi, tricouri, whisky sau cafea. Cei cu relaţii sus pus făceau rost şi de aparate video sau chiar de televizoare color, considerate la vremea respectivă aparatură de lux. 

La modă atunci în rândul tinerilor erau blugii «Us Top», blugi «Brooklyn» sau «Jefferson», dar aceşria se găseau doar la bişniţari. Şi tricourile Lacoste erau la mare căutare. Acestea erau specialitatea bişniţarului Fofo, care după Revoluţie a ajuns «Regele Ciupercilor», aşa cum era poreclit. „De unde le aduceau? Simplu. Din shop-uri. La fiecare hotel mai mare din oraşele reşedinţă de judeţ exista câte un magazin de acest fel, denumit shop, care era destinat exclusiv străinilor. La acestea se găsea ce vroiai, de la băuturi alcoolice fine şi până la blugi. Aceste produse erau cumpărate cu ajutorul studenţilor străini, după care bişniţarii se ocupau de vânzarea lor. Mai mergeau prin pieţe la Severin sau la Timişoara, unde veneau sârbi cu produse. Erau cunoscuţi de milţieni pentru că desfăşurau o activitate ilegală, dar erau îngăduiţi în schimbul unor cadouri, dar şi a unor informaţii. Unii dintre ei erau informatori la miliţie sau Securitate pentru a ţine totul sub control“, ne spune Aurel, care avea prieteni în rânduş bişniţarilor. 

La bişniţari se găseau ţigări Marboloro, Kent, Apollonia şi BT. Mai apăruse şi guma de mestecat, dar bişniţarii serioşi nu prea se încurcau cu mărunţişuri. Ceasurile electronice erau la mare căutare. Şi acestea se găseau tot la bişniţari. 

Cine erau bişniţarii 

Bişniţarii constituiau lumea interlopă. Aceştia desfăşurau o activitate ilegală şi erau consideraţi periculoşi, pentru că lumea lor era una inaccesibilă. Erau priviţi cu admiraţie de cei tineri, care îşi doreau să îmbrace o haină la modă, să fumeze ţigări Kent sau să bea whisky.

«Boabă» era unul dintre cei mai cunoscuţi bişniţari. Lucra la fabrica de pâine şi, pe lângă un pachet de ţigări, mai oferea ca bonus şi câte o pâine. „A murit, după ce i-a înfipt cineva un cuţit în spate şi a fugit aşa prin centrul oraşului“, ne povesteşte Damian, unul dintre cei care se învârteau în aceste cercuri. Alţi bişniţari de renume au fost «Doru Grasu», Ion Podărelu, «Blăniţă», Doru Ţein, Indiana, un ţigan despre care se povestea că a intrat cu calul în cinematograf ca să-şi dovedească în acest fel curajul. Însă, cel mai puternic era Doru Evulescu, cel care era singurul posesor de Mercedes din Gorj. „Avea numărul de înmatriculare GJ 1010. Era o maşină care ne impresiona pe timpurile acelea. Era neagră. Parcă o văd şi acum“, îşi aminteşte Damian. Evulescu a ajuns, după Revoluţie, să aibă mari probleme cu legea.

FOTO: VASI PLEŞA

Cei care ţineau la prestanţa lor îşi făceau pantaloni pe comandă, bineînţeles la negru, la doi croitori cunoscuţi. Unul dintre ei era Alin Lemnaru, fratele actualului patron de Anna. Era apreciat pentru pantalonul tip pană pe care îl făcea, cu o croială specială. 

Unde se distrau tinerii

Cele mai căutate discoteci din Târgu Jiu erau «La Cocioabă», unde DJ era cunoscutul Nelu Dumitru, şi la «Casa Tineretului», unde muzica era asigurată de Helmut. În incinta discotecilor nu se consuma alcool, barul fiind separat. Muzică se difuza prin magnetofoanele Rostov, Majak sau Kashtan. „Se asculta Boney M, Elvis, Elton Jon, Bon Jovi, UB 40. Era frumos, pentru că ne bucuram de momentele acelea fiindcă erau diferite şi tânjeam după ele“, ne povesteşte Aurel. 

Repertoriul formaţiilor, aprobat de Sanda de la Cultură

Mai exista o categorie de persoane, care prefera distracţia din restaurante. Aici, programul muzical se desfăşura între 18.00 şi 22.00 şi era format dintr-un repertoriu care cuprindea din 30 de melodii. „Repertoriu trebuia aprobat de «Cultura» în fruntea căreia se afla Sanda. În fiecare lună se schimbau piesele. Mai veneau în control să ne verifice dacă respectăm repertoriu şi riscam să fim amendaţi. Clienţii din restaurant ne mai cereau să cântăm melodii fără perdea, dar asta o făceam pe propria răspundere“, îşi aminteşte un lăutar. 

Meniul unei nunţi la ţară 

La ţără, tinerii se distrau la baluri şi la nunţile din sat. Formaţiile susţineau săptămânal spectacole, iar tinerii jucau. 

Meniul de la nunţile din mediul rural era foarte sărăcăcios. Aperitivul cuprindea trei măsline, două-trei bucăţi de şuncă şi tot atâtea de salam. Felul II consta dintr-o supă cu fidea şi pătrunjel, două sarmale şi la friptură era adus o jumătate de peşte macrou cu o lingură de orez, iar, la desert, patru biscuiţi. 

De la bişniţă la comerţ

În Târgu Jiu existau câteva „alimentare» mai mari, dar care aveau mai tot timpul rafturile goale sau cu numai câteva produse. La blocurile turn, în cartierul Diana şi în zona centrală, la magazinul Romarta existau alimentare mai mari, care erau pline cu creveţi şi, câteodată, tacâmuri. Asta era pentru omul de rând, pentru că directorii şi şefii de unităţi beneficiau de o raţie aparte, constând în alimentele mult visate la vremea respectivă, mai ales carnea. 

Imediat după Revoluţie, bişniţarii s-au transformat în oameni de afaceri şi şi-au deschis magazine. Stângă şi Fofo şi-au deschis printre primele magazine din oraş şi bişniţa s-a transformat, astfel în comerţ. Au urmat magazinele Dantex, consignaţia Europa Codax şi încet-încet oraşul avea să se umple de oameni de afaceri.