Primăria Târgu Jiu a aprobat protestele minerilor: 5000 de protestatari vor fi în stradă joi şi vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Târgu Jiu a aprobat desfăşurarea a două acţiuni de protest joi şi vineri, în centrul oraşului, la care a fost anunţată participarea a 5000 de mineri şi energeticieni.

Acţiunile de protest sunt organizate de către Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu. Principalele revendicări constau în reducere săptămânii de lucru de la cinci la patru zile şi, implicit, scăderea salariilor.

Salariile vor fi reduse cu 20%

Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, a anunţat că de la 1 iunie programul de lucru al angajaţilor Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe săptămână, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de lignit. Federaţia adaugă că această decize a administraţiei companiei va genera ample acţiuni de protest.

Decizia de reducere a săptămânii de lucru la patru zile presupune diminuarea salariilor tuturor angajaţilor cu 20%, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie.

De asemenea, sindicatele reclamă şi "reducerile salariale operate luna aceasta retroactiv, prin care circa 800 de angajaţi din rândul personalului TESA au veniturile diminuate cu până la 50%".

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie susţin că niciuna dintre măsuri nu a fost negociată, fiind comunicate sindicatelor doar după ce au fost aprobate de către administraţie,

Citeşte şi

Cei 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor lucra doar patru zile pe săptămână. Minerii ameninţă cu proteste din cauza reducerii salariilor

Chinezii vor salva Centrala Mintia şi câteva mine viabile din Hunedoara. Vor investi până la 300 de milioane de euro

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite